Ion Ceban

Drumuri, trotuare și parcări. Ceban a făcut totalurile campaniei și a formulat prioritățile noului mandat: „Știu să învăț lecțiile”

Ion Ceban a declarat pe 6 noiembrie că „prioritatea de top pentru acest mandat” va fi infrastructura rutieră. El a mulțumit locuitorilor municipiului pentru că și-au dat votul în susținea lui și a spus că a luat notițe „la unele remarci”, inclusiv ale unor contracandidați. Menționăm că liderul Partidului „Mișcarea Alternativa Națională” a obținut al doilea mandat de primar al mun. Chișinău. Cel puțin asta arată rezultatele preliminare, după prelucrarea tuturor proceselor verbale. 

Pe 6 noiembrie, Ceban a dat asigurări că va fi primarul „absolut al tuturor”.

Vreau să mulțumesc din suflet fiecărui locuitor al municipiului Chișinău, care și-a exprimat votul pentru Mișcarea Alternativa Națională și pentru mine personal. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot și vreau să vă asigur că voi fi primarul tuturor, absolut al tuturor. Am luat și voi lua în continuare notițe și la acele remarci pe care le-ați făcut, și la acele critici care sunt constructive, la acele propuneri care au sunat și de la unii contracandidați”, a menționat Ceban.

El a adăugat că astăzi a vorbit deja „cu doi dintre viceprimari”.

Am vorbit despre sezonul de iarnă, cum merg pregătirile, am punctat unele accente care trebuie să fie făcute. Am vorbit despre buget și despre prioritățile imediate pentru anul următor. Vreau să-i asigur pe toți cei care într-o formulă sau alta s-au interesat de situația financiară a municipiului, astăzi în conturi avem aproape 300 milioane lei, ceea ce este un indicator extraordinar de bun în aceste condiții destul de complicate”, a comunicat el.

Ceban a mai spus că la scrutinul din 5 noiembrie s-au înregistrat „și mișmașuri”.

Vreau încă o dată să mulțumesc fiecărui care a fost la secția de votare pentru că am avut și mișmașuri, organizate în mod intenționat în aceste circumstanțe. Toate aceste lucruri au fost documentate. La fiecare secție de votare unde am avut tentative de fraudare a alegerilor… toate aceste materiale care sunt probatorii inclusiv pe partea de video și partea de contestații vor fi transmise misiunilor de observare internaționale și organelor abilitate de la Chișinău”, a adăugat el.

Ceban a ținut să adauge că a făcut, împreună cu MAN, „o campanie curată, o campanie corectă”.

Eu zic o campanie, pentru prima oară în istoria Republicii Moldova, în care marea majoritate a oamenilor au votat „pentru”, nu împotrivă la cineva sau ceva”, a menționat el.

Întrebat de jurnaliști care promisiune făcută în primul mandat și nerealizată, acum o va face în primul rând, Ceban a spus: „Ele sunt fixate toate. Nu există ceva mai prioritar sau mai puțin prioritar. În continuare ne vom axa pe ceea ce ține nemijlocit de infrastructura rutieră. Asta ar însemna drumuri, trotuare, parcări, evident – ceea ce ține nemijlocit de curțile blocurilor de locuit. Am zis că va fi o prioritate de top pentru acest mandat. (…) Ne vom concentra pe activitățile la îmbunătățirea infrastructurii educaționale, asta înseamnă: grădiniță, școală mai curată, mai modernă, mai amenajată, mai dotată, extinsă sau construită de la zero. Cu certitudine sunt și multe alte priorități pe care le vom puncta. (…) Deci, știm ce avem de făcut, știm cu cine putem să facem aceste lucruri, am demonstrat că se poate și vom demonstra în continuare că se poate”.

La întrebarea ce a învățat din greșelile ultimului mandat, Ceban a comunicat: „Bun, noi ca oameni învățăm pe tot parcursul vieții. Sunt lucruri la care nu vreau acum neapărat să fac remarcă, dar să știți că știu să învăț pe parcursul vieții, știu să ascult de echipă, știu să ascult de oamenii care mă critică, știu să fac deducții și să învăț lecțiile”.

***

Pe 5 noiembrie în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri locale generale în orașe (inclusiv în municipiile Chișinău și Bălți), sate (comune) și raioane, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender.

După prelucrarea a tuturor celor 305 procese verbale din Chișinău, Ion Ceban a acumulat 50,62% din sufragii. Candidatul PAS Lilian Carp a obținut 28,23 % dintre voturile alegătorilor.

În Consiliul Municipal al capitalei, 7 formațiuni politice își vor delega reprezentanți. Cel puțin aceasta reiese din datele preliminare după prelucrarea tuturor celor 305 procese verbale.

Cine este Ion Ceban?

Pe lângă licență în matematică și masterat în tehnologii informaționale, Ion Ceban a studiat „Administraţie municipală şi de stat” la Academia de Administrație Publică de pe lângă președintele Federației Ruse, iar din 2018 urmează și cursurile Școlii de Administrare din Berlin, Germania, scrie Rise Moldova.

Fost comunist, s-a alăturat Partidului Socialiștilor din Republica Moldova pe listele căruia a ajuns în Parlament în 2014. Ulterior a renunțat la funcția de deputat pentru cea de consilier municipal Chișinău. După prezidențialele din 2016, câștigate de liderul socialiștilor Igor Dodon, fost comunist și el, Ceban i-a devenit consilier pe politica internă, secretar și purtător de cuvânt.

La alegerile locale anticipate din 2018 a candidat la șefia Primăriei Chișinău, după ce primarul general Dorin Chirtoacă și-a dat demisia, pe fundalul unor acuzații de trafic de influență în „dosarul parcărilor cu plată”. Ceban a reușit să acceadă în turul doi, dar a cedat în fața lui Andrei Năstase, care a obținut 52.57% din voturile alegătorilor. Într-un final, rezultatele scrutinului au fost declarate nule, după ce instanța de judecată a constatat că un filmuleț video postat de Năstase pe Facebook în ziua alegerilor a fost în măsură să influențeze opțiunea alegătorilor, decizie criticată vehement de societatea civilă și de partenerii externi.

Ceban intră din nou în Parlament după alegerile din februarie 2019 și devine unul dintre vicepreședinții noului legislativ, după ce socialiștii fac alianță cu Blocul ACUM, format de Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr, ultima fiind condusă de Andrei Năstase, contracandidatul său la locale.

La alegerile locale generale din octombrie 2019 a candidat din nou la șefia Primăriei mun. Chișinău. Și de această dată a acces în turul doi, în care s-a duelat tot cu Năstase. Doar că acum Ceban a învins cu 52.39% din voturi, devenit primul primar general de stânga al mun. Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: