„Dubii foarte mari”. Avocata lui Roman Babuțchi, despre transportarea anestezistei arestate la spital

Oxana Ivanov, avocata soțului femeii de afaceri decedate într-un salon de frumusețe din Chișinău, consideră că anestezistei Ecaterina Maniuc, care a fost plasată în arest pe marginea cazului, dar a fost transportată la spital în aceiași zi pe motiv că s-a simțit rău, i se putea acorda ajutor medical în penitenciar. Aceasta a menționat că Penitenciarul nr. 13, unde se afla suspecta, are spital și medici. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru NM, pe 11 februarie. 

Consider că i se putea acorda ajutor acolo (Penitenciarul nr. 13 – . r.). (…) Nu-i prima persoană care se află custodia statului și mai sunt persoane care, desigur, au reacții atunci când sunt plasate în arest, însă cumva urma să i se acorde acolo primul ajutor. Penitenciarul nr. 13 are medici și spital”, a declarat Oxana Ivanov.

Avocata a mai menționat că are „dubii foarte mari” în legătură cu motivul pentru care bănuita s-a pomenit înafara penitenciarului.

Întrebată dacă soțul femeii decedate, Roman Babuțchi, care s-a deplasat la Institutul de Medicină Urgentă, unde a fost dusă Maniuc, intenționa să discute cu suspecta, Oxana Ivanov a spus: „Nu cunosc. Probabil nu voia să discute cu doamna Maniuc. Probabil voia să se asigure dacă este la spital”.

Amintim că, pe 30 ianuarie, femeia de afaceri Liubov Babuțchi a decedat în timpul unei proceduri estetice la un salon de înfrumusețare din Chișinău. Proprietara salonului, Irina Borodkina, a părăsit țara după ce victima a fost transportată la spital.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pe caz.

Ecaterina Maniuc, medicul care i-a administrat anestezie victimei, este bănuită de „practicarea ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice, fapt care a cauzat din imprudență decesul victimei”. Pe 10 februarie, aceasta a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile.

În dimineața de 11 februarie, s-a aflat că suspecta a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă după ce soțul victimei, Roman Babuțchi, s-a deplasat la instituția medicală. Bărbatul a declarat pentru presă că medicii au refuzat să-i ofere orice informații. Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Peniteniciarelor, Mihai Rotaru, a declarat pentru NM că, în seara de 10 februarie, Ecaterina Maniuc a fost dusă la IMU în contextul în care aceasta a acuzat „dureri insuportabile”. El nu a putut însă să spună dacă suspecta se mai află în cadrul instituției medicale, precizând doar că ANP nu are niciun extras cu privire la externarea sa, iar aceasta nu a fost adusă înapoi în penitenciar.

Totuși, în urmă cu puțin timp, Mihai Rotaru a comunicat că suspecta a fost readusă la Penitenciarul nr. 13. Potrivit lui, aceasta a revenit după gratii în jurul orei 14:40.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Admiterea 2026 începe online. Moldcell îți oferă Semnătura Mobilă gratuit

Pentru mii de absolvenți, sfârșitul lunii iulie vine cu una dintre cele mai importante etape: admiterea la universitate. În acest an, procesul începe pe 27 iulie și se desfășoară integral online, astfel încât viitorii studenți își vor putea depune dosarele fără drumuri la universități, alegând până la trei instituții de învățământ și câte trei programe de studii pentru fiecare dintre acestea.

Într-un proces complet digital, unul dintre cele mai importante instrumente este Semnătura Mobilă, care permite semnarea documentelor direct de pe telefon, rapid și în siguranță. Fără imprimare, fără deplasări și fără timpul pierdut între ghișee, toate formalitățile pot fi gestionate de oriunde.

Pentru a face admiterea și mai simplă, Moldcell oferă gratuit pachet de 100 semnături mobile, lunar, timp de 7 luni, tuturor tinerilor care conectează un abonament Lumo Student. Semnătura Mobilă poate fi folosită atât pentru admitere, cât și pentru accesarea serviciilor publice digitale, semnarea documentelor și alte operațiuni online de care studenții vor avea nevoie și după începerea facultății.

Odată cu începutul vieții de student, conectivitatea devine la fel de importantă ca și admiterea. Cursurile online, proiectele în echipă, sesiunile video, aplicațiile universitare și călătoriile fac parte din rutina de zi cu zi. Tocmai de aceea, Lumo Student, creat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, oferă unul dintre cele mai avantajoase rapoarte dintre internet și preț de pe piață.

Pe lângă reducerea la abonament, utilizatorii beneficiază de bonus GIGAntic timp de 36 de luni și de roaming inclus în Uniunea Europeană. În plus, oferta nu presupune o perioadă contractuală obligatorie, oferind mai multă libertate și flexibilitate.

Beneficiile continuă și după conectare. Cei care aleg Lumo Student pot primi până la 500 de lei cashback pe Moldcell Visa Card pentru prietenii invitați să se conecteze sau să își porteze numărul în rețeaua Moldcell. În plus, la conectarea abonamentului este disponibilă și o reducere de 1.000 de lei la achiziționarea unui telefon, gadget sau accesoriu, atât online, cât și în magazinele directe Moldcell.

Mai multe informații despre abonamentul Lumo Student sunt disponibile aici: https://eshop.moldcell.md/ro/abonament/student 

Detalii despre Semnătura Mobilă și modul de activare pot fi consultate aici: https://moldcell.md/rom/private/semnatura-mobila

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: