CHIȘINĂU, 17 august 2026 – Responsabilitatea extinsă a producătorului înseamnă grija pentru produse pe întregul lor ciclu de viață, inclusiv gestionarea responsabilă a deșeurilor generate. Pornind de la această idee, A.P. „Moldcontrol” desfășoară campania „Partener de Încredere” – o serie de testimoniale video în care companiile membre vorbesc despre colaborare,
Moldcell a finalizat achiziția pachetului majoritar de 67% din OCN Prime Capital SRL, marcând o nouă etapă în dezvoltarea serviciilor sale financiare digitale. Tranzacția extinde direcția strategică dezvoltată în ultimii ani prin Moldcell Money și Cardul Moldcell Visa și aduce în cadrul companiei expertiza unei organizații care a acordat, până
Pentru mii de absolvenți, sfârșitul lunii iulie vine cu una dintre cele mai importante etape: admiterea la universitate. În acest an, procesul începe pe 27 iulie și se desfășoară integral online, astfel încât viitorii studenți își vor putea depune dosarele fără drumuri la universități, alegând până la trei instituții de
Din 1 ianuarie 2026, Moldova a fost inclusă oficial în zona europeană de roaming roam like at home („roaming ca acasă”), ceea ce le permite cetățenilor moldoveni să folosească serviciile de telefonie mobilă în țările UE și ale Spațiului Economic European (SEE) în aceleași condiții ca acasă. Dar aceasta este
Gestionarea abonamentelor pentru întreaga familie poate deveni mai simplă printr-o singură soluție. Moldcell a lansat Lumo Family, un nou abonament care permite conectarea a până la cinci numere într-un singur grup, oferind beneficii comune, administrare centralizată și un preț mai avantajos pentru toți membrii. Noua ofertă este destinată familiilor care
Festivalurile bune se recunosc după atmosfera pe care o lasă și după oamenii care își cumpără biletele din timp. Pentru mii de tineri, KALEIDOSCOP a devenit deja unul dintre evenimentele care dau start verii: două zile cu muzică live, oameni veniți din toată țara, atmosferă de festival și seri care
Începând cu luna martie, plata transportului public în Ungheni poate fi făcută direct cu numărul Moldcell, prin SMS la 7007 sau prin scanarea codului QR afișat în unitățile de transport. Serviciul este activ pe toate rutele urbane și face parte din noul sistem electronic de taxare implementat în municipiu. Lansat
Moldcell continuă să fie recunoscută drept unul dintre cei mai apreciați angajatori din Republica Moldova, clasându-se în Top 3 Angajatori, în cadrul Employer Brand Perception Survey 2025, realizat de AXA Management Consulting. Recunoașterea se bazează pe percepția angajaților asupra mediului de lucru și culturii organizaționale și confirmă consecvența Moldcell în
Doi dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din Republica Moldova — Orange Moldova și Moldcell — au transferat o parte dintre utilizatorii lor la noi abonamente, al căror cost este mai mare decât cel anterior. NewsMaker explică motivele majorării taxei de abonament, unde poate fi găsită informația despre noul pachet și serviciile incluse
Moldcell anunță o schimbare semnificativă pentru toți utilizatorii săi: începând cu 22 decembrie, noul Abonament Lumo aduce posibilitatea de a folosi telefonul în Uniunea Europeană la aceleași tarife ca acasă. Este un pas important pentru conectivitatea cetățenilor și o pregătire practică pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul european al comunicațiilor.