noi.md

Dumitru Vartic neagă că a fost violent cu soția sa, într-o nouă reacție după decesul Ludmilei Vartic: „A fost iubită de toți” (VIDEO)

Fostul vicepreședinte al raionului Hîncești, Dumitru Vartic, a avut astăzi, 19 martie, prima apariție publică după decesul soției sale, Ludmila Vartic — caz care a atras atenția întregii societăți. Într-un videoclip publicat pe Facebook, acesta a respins din nou acuzațiile privind presupuse abuzuri asupra soției sale. Bărbatul a precizat că colaborează în continuare cu ancheta.

Vreau să-mi exprim regretul că am pierdut soția mea. (…) A fost iubită de către toți. (…) Este o tragedie care a marcat enorm de mult familia noastră, este o durere care cu greu o putem exprima în cuvinte”, a declarat Dumitru Vartic.

Totodată, bărbatul a respins acuzațiile publice care i se aduc, în special cele cu privire la violență domestică.

Sunt falsuri. Toate acestea nu au nicio bază probatori. Mai mult ca atât, majoritatea acestora sunt alcătuite și distribuite în mediul online de către persoane care nu pot fi identificate, deoarece sunt niște profiluri false. Îndemn ca cei care au dovezi despre faptele sus menționate să se adreseze deschis și responsabil la autorități pentru a le declara, nu să se ascundă după niște profiluri false și după niște minciuni alcătuite peste noapte”, a spus el.

De asemenea, bărbatul a oferit mai multe detalii despre prima tentativă de sinucidere a soției sale din 5 noiembrie 2025, pe care susține că ar fi raportat-o.

El a spus că a însoțit-o pe soția la Spitalul Raional Hâncești, unde i s-a acordat ajutor, iar peste două zile a fost externă. Acesta a menționat că, ulterior, femeia a fost examinată de un psiholog, care i-a recomandat să facă o consultație la Spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru – ceea ce a avut loc în aceiași zi.

Menționăm că, pe 18 martie, directorul Spitalului Raional Hîncești, Petru Ciubotaru, și-a depus cererea de demisie, după ce în cadrul anchetei interne a recunoscut că a încheiat o înțelegere cu soții Vartic pentru a nu raporta organelor de drept tentativa de suicid a Ludmilei Vartic.

În mesajul video, Dumitru Vartic a mai precizat că continuă să colaboreze cu organele de anchetă în dosarul decesului soției sale și a oferit toată informația care i-a fost solicitată.

Acesta a subliniat că susține hotărârea Procuraturii Generale de a retrage cauza penală din gestiunea Prucuraturii Hîncești „pentru a evita orice tip de speculații”.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la grădinița „Andrieș” din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din capitală. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, în care Dumitru Vartic are statut de bănuit. Până acum, în cadrul cauzei penale au fost audiați peste 30 de martori, printre care foști colegi și prieteni ai victimei.

Recent, prin ordinul procurorului general, cauza penală a fost retrasă din gestiunea Procuraturii Hîncești și transmisă pentru examinare la Chișinău.

Dumitru Vartic a mai respins anterior acuzațiile din spațiul public, iar pe 17 martie a depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Hîncești.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cum se circulă în Chișinău de Ziua Independenței: străzile închise și traseele transportului public

Pe 27 august, la Chișinău, este suspendat traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale (PMAN), în contextul manifestațiilor dedicate Zilei Independenței. Totodată, va fi sistată circulația transportului pentru câteva ore pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul și strada Ismail. Prin urmare, transportul public are un traseu modificat.

Locațiile unde circulația transportului este sistată

Circulația transportului este sistată pe 27 august pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și strada A. Pușkin. Restricția va fi valabilă și pe 28 august, între orele 00:05-05:00.

Tot pe 27 august, circulația transportului va fi sistată pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul și strada Ismail. Restricția va fi valabilă între orele 14:00-18:00.

Pe 27 și 28 august va fi extins programul de activitate al rutelor de troleibuz nr. 10, nr. 22, nr. 12, nr. 25, nr. 8 și al rutei de autobuz nr. 5 până la ora 01:30.

Cum circulă transportul public

Circulația transportului public este organizată pe străzile adiacente.

În contextul restricțiilor care vizează bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și strada A. Pușkin, transportul circulă astfel:

Troleibuze

  • traseul rutelor nr. 1, 5 și 8: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseele stabilite, retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 4: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. Vasile Lupu pe str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 22: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Dacia pe str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 34: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea.

Autobuze

  • traseul rutei nr. 5: tur – pe traseul stabilit, retur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 9: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Aleksandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 11: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Aleksandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 26: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alexandr Pușkin, retur – pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 46: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Aleksandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Aleksandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

În contextul restricțiilor care vizează bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Mihai Viteazul și Ismail, transportul va circul astfel:

Troleibuze

  • rutele nr. 1, 5 și 8: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. Bucureşti, str. Alexei Şciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piaţa Dimitrie Cantemir şi în continuare pe traseele stabilite, retur – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti, str. Ciuflea şi în continuare pe traseele stabilite;
  • ruta nr. 2: de pe str. Gheorghe Asachi pe str. Pan Halippa, str. Ismail, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt şi în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 4: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe străzile Ciuflea, Bucureşti şi în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. A. Şciusev pe străzile Bucureşti, Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 10 se divizează în două părți: ruta 10A: bd. Moscova – str. Columna; ruta 10B: str. Miorița – str. București;
  • rutele nr. 7, 10(A), 12, 25, 16, 32 – se scurtează până la str. Columna;
  • ruta nr. 10B va circula după cum urmează: str. Miorița, str. Gheorghe Asachi, str. Vasile Alecsandri, str. Alexei Mateevici, str. Aleksandr Pușkin, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Alexei Mateevici, str. Vasile Alecsandri, șos. Hâncești, str. Miorița;
  • ruta nr. 20: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi, pe str. Ciuflea, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Alexei Mateevici, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit, retur – pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 22: tur – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti, bd. Dacia, retur – de pe bd. Dacia pe str. Bucureşti, str. Alexei Şciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piaţa Dimitrie Cantemir şi în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 24: tur – de pe bd. Renașterii Naționale pe str. Calea Orheiului, str. Petricani, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă, str. Calea Ieșilor, Parcul „Alunelul” (întoarcere), Calea Ieșilor, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Alexei Sciusev, str. București, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. Aleksandr Pușkin, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Petricani, str. Calea Orheiului, bd. Renașterii Naționale, str. Bogdan Voievod, str. Alecu Russo și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 28: tur – de pe str. Calea Orheiului pe str. Petricani, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, str. Calea Ieșilor, Parcul „Alunelul” (întoarcere), Calea Ieșilor, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Alexei Șciusev, str. București și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Petricani, str. Calea Orheiului și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 29: tur – de pe str. Petricani pe str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir, str. Calea Ieșilor cu întoarcere la Parcul „Alunelul”, retur – de pe str. Calea Ieșilor pe străzile Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 30 se scurtează până la str. Ismail, după cum urmează: de pe bd. Dacia pe str. Ciuflea, str. Ismail;
  • ruta nr. 34 se scurtează până la str. Mihai Viteazul după cum urmează: de pe str. Calea Ieșilor pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir, str. Calea Ieșilor și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 36: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe bd. Constantin Negruzzi, bd. Dimitrie Cantemir, str. Ismail, str. Pantelimon Halippa, șos. Hâncești și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. Gheorghe Asachi pe str. Pantelimon Halippa, str. Ismail, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt;

Autobuze

  • ruta nr. 5: tur – de pe str. Ciuflea pe bd. Constantin Negruzzi, Piața Constantin Negruzzi, str. Albișoara, bd. Renașterii Naționale și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Renașterii Naționale pe str. Albișoara, str. Ismail, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 9: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt pe str. Alexei Sciusev, str. București, str. Tighina și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe str. Ismail, pe str. București, str. Alexei Sciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 11: de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 14 se scurtează până la str. București, după cum urmează: de pe str. Aleksandr Pușkin pe str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Alexei Mateevici, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 24, tur – de pe str. Tighina pe str. Columna, str. Ismail și în continuare pe traseul stabilit, retur – traseul se scurtează până la stația terminus existentă a rutelor de autobuz nr. 31 și nr. 38 din str. Tighina, tronson cuprins între str. Alexandru cel Bun și str. Columna;
  • ruta nr. 26, tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mihai Viteazul, str. Albișoara, bd. Renașterii Naționale și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Renașterii Naționale pe bd. Grigore Vieru, str. Ierusalim, str. Petru Rareș, str. Albișoara, str. Mihai Viteazul, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 39: tur – de pe str. Tighina pe str. Columna, str. Ismail și în continuare pe traseul stabilit; retur – traseul se scurtează până la stația terminus existentă a rutelor de autobuz nr. 31 și nr. 38 din str. Tighina, tronson cuprins între str. Alexandru cel Bun și str. Columna;
  • ruta nr. 46: tur – de pe str. Ciuflea pe bd. Constantin Negruzzi, Piața Constantin Negruzzi, bd. Constantin Negruzzi, str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Sciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Sciusev, str. București, str. Ciuflea și în continuare pe traseul stabilit.

Pe 27 august, Republica Moldova marchează cea de-a 35-a aniversare a proclamării independenței. În Piața Marii Adunări Naționale va avea loc o paradă militară, începând cu ora 16:30. Începând cu ora la 18:00 va avea loc un concert. Cu ocazia Zilei Independenței, în a doua parte a zilei de 27 august, la Chișinău vor ajunge președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: