ziuadeazi.md

După demiterea socialistului Marcel Cenușa, raionul Cahul are nou președinte de la PAS

Nicolae Dunas este noul președinte al raionului Cahul. Decizia a fost aprobată de Consiliul raional Cahul, în ședința din 16 mai 2022, cu majoritatea voturilor, scrie presa locală. Nicolae Dunas este consilier raional în 2 mandate consecutive. În acest mandat, a ajuns în Consiliul raional Cahul pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). 

Dunas este sportiv cunoscut în raionul Cahul și nu numai, fiind fondatorul primului club de taekwondo din raion.  Totodată, este antreprenor, administrând afaceri în domeniul producției de mobilă și agricultură.  Propunerea de a fi numit în funcția de președinte a raionului Cahul a venit din partea a 1/3 din aleșii locali.

Precizăm că actualul Președinte a raionului, Marcel Cenușa a fost demis tot în cadrul ședinței de astăzi, împreună cu vicepreședinta raionului Valentina Șevcenco.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: