ziuadeazi.md

Președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa, a fost demis de Consiliul raional

Președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa, a fost demis. O hotărâre în acest sens a fost votată luni de către Consiliul raional Cahul. În aceeași ședință, a fost demisă și vicepreședinta raionului, Valentina Șevcenco, transmite IPN.

Valentina Șevcenco a declarat că eliberarea sa din funcție e legată de faptul că s-a împotrivit la împărțirea banilor publici pentru schemele existente. Șevcenco l-a îndemnat pe procurorul raionului Cahul să se autosesizeze.

Consilierii Partidului Socialiștilor, din care fac parte și cei doi demiși, au părăsit ședința în semn de protest.

Marcel Cenușa și alte opt persoane sunt cercetate în  cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Toți sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste un milion de lei în urma unor achiziții trucate.

„Potrivit materialelor cauzelor penale, președintele Consiliului raional Cahul, împreună cu șeful direcției Construcții, un subaltern de-al acestuia, cu responsabili de domeniul achizițiilor publice ai Consiliului, precum și în complicitate cu reprezentanții unor agenți economici, ar fi organizat trucarea mai multor licitații publice”, anunța CNA, pe 4 aprilie.

Aceștia ar fi semnat anticipat contracte pentru reparația și întreținerea unor obiecte publice, favorizând agenții economici, pe care i-ar fi gestionat din umbră. Totodată, funcționarii ar fi transferat pe conturile agenților economici mijloace financiare, chiar dacă lucrările nu au fost finalizate.

Anterior, PSRM a calificat reținerea lui Marcel Cenușă drept „o represiune politică din partea partidului de la guvernare” și a cerut eliberarea oficialului. De asemenea, socialiștii au solicitat procuraturii să investigheze „toate cazurile de presiune politică neîntemeiată asupra opoziției”.

Contactați de NM, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au respins vehement acuzațiile PSRM.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Sănătății

Maternitatea din Criuleni se redeschide, deși nu are încă un neonatolog. De când va primi paciente

Centrul perinatal din cadrul Spitalului Raional Criuleni își va relua activitatea pe 2 noiembrie, după ce a fost închis pe fondul demisiei singurului medic neonatolog. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, care a precizat că acesta va oferi servicii medicale obstetricale, ginecologice și perinatale femeilor și nou-născuților din raioanele Criuleni și Dubăsari.

Potrivit instituției, centrul va acorda asistență medicală în limitele competențelor unui centru de nivel I, inclusiv îngrijiri esențiale pentru nou-născuți și intervenții inițiale în cazurile de urgență obstetricală sau neonatală. Pacientele și nou-născuții care vor avea nevoie de îngrijiri specializate vor fi transferați către centre perinatale de nivel superior.

Pentru a sprijini echipa medicală din Criuleni, Institutul Mamei și Copilului va asigura, non-stop, o linie de consultanță neonatologică. Specialiștii vor putea solicita recomandări privind tratamentul, stabilizarea nou-născuților și necesitatea transferului acestora.

De asemenea, personalul medical va beneficia de instruiri practice și exerciții de simulare pentru gestionarea urgențelor obstetricale și neonatale, resuscitarea mamelor și nou-născuților și organizarea transferurilor către alte instituții medicale.

„Ministerul Sănătății va monitoriza funcționarea centrului perinatal, inclusiv în ceea ce privește organizarea serviciilor, consultațiile la distanță și transferurile obstetricale și neonatale. După 30 de zile de activitate va fi realizată o evaluare a implementării măsurilor stabilite”, a precizat instituția.

Ministerul a subliniat că femeile își păstrează dreptul de a alege instituția medicală contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină în care doresc să beneficieze de servicii.

Amintim că Centrul perinatal din cadrul Spitalului Raional Criuleni a fost închis în luna iulie, după ce singurul medic neonatolog și-a dat demisia. Ulterior, spitalul a organizat un concurs pentru ocuparea postului vacant, însă niciun candidat nu s-a înscris.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: