De Ziua Independenței, la Orhei a fost încheiată reconstrucția tuturor arterelor centrale

 

Strada Unirii din Orhei, cu suprafața totală de peste 40 de mii de metri pătrați, a fost inaugurată astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, după ample lucrări de renovare. Această stradă, care este una dintre cele mai importante artere rutiere din Orhei, a fost renovată cu aplicarea unor tehnologii moderne (slurry seal) ce asigură durabilitatea sporită a asfaltului. În acest an, liderul Partidului „Șor”, și echipa sa de la Orhei și-au luat angajamentul să renoveze toate străzile principale din „Orașul de vis” – așa cum mai este numit mun. Orhei.

În paralel cu renovarea arterelor rutiere, pe str. Unirii au fost construite podețe, noi trotuare, accese pe partea carosabilă și aplicate marcaje rutiere, iar pe unele segmente au fost amplasate stații noi de așteptare a transportului public. De asemenea, au fost executate lucrări de amenajare a două zone verzi dotate cu sisteme de irigare automate, cu copaci și alte plante decorative. Lucrările au fost executate de Î.M.„Servicii Comunal Locative” Orhei.

Ceremonia de inaugurare a str. Unirii după renovare a avut loc azi, de Ziua Independenței.

Liderul Partidului „Șor”, primarul de onoare al mun. Orhei a spus într-un mesaj video că odată cu inaugurarea str. Unirii, s-au încheiat lucrările de modernizare a tuturor arterelor centrale a orașului, urmând în continuare să fie modernizare străzile secundare, din cartiere.

„Așa cum facem în fiecare an, sărbătorim astăzi Ziua Independenței nu cu declarații goale, dar cu lucruri concrete, fiind convinși că Republica Moldova poate să trăiască bine fără să depindă de cineva. Orheiul a devenit primul oraș din țară unde au fost finisate lucrările de reparație a tuturor arterelor principale. Oricine va veni la Orhei, se va simți în Europa”, a spus liderul Partidului „Șor”.

Iar vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber a spus că îmbunătățirea vieții cetățenilor este obiectivul major al echipei lui Partidului „Șor”.

„Cu fiecare proiect derulat la Orhei, orașul se apropie tot mai mult de standardele europene de viață. În ciuda speculațiilor unor amatori politici la adresa noastră, Orheiul devine un veritabil Monaco al Moldovei”, a menționat Marina Tauber, vicepreședinta Partidului „Șor”.

Deputata Violeta Ivanov, vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor”, prezentă la eveniment, a declarat că se mândește cu echipa din care face parte.

„Echipa creată care este aici în Orhei și care muncește zilnic, face tot posibilul ca fiecare sărbătoare să fie cu adevărat transformată în sărbătoare, și anume prin implementarea și realizarea proiectelor concrete. Așa cum Republica Moldova este baștina noastră, Orheiul este baștina echipei noastre și mă mândresc foarte mult să fac parte dintr-o echipă care vine cu realizări frumoase, care practic este unica echipă astăzi în R. Moldova care face lucruri bune pentru cetățeni”, a spus Violeta Ivanov.

Primarul de Orhei, Pavel Verejanu a precizat că toate proiectele de reabilitare a infrastructurii rutiere din acest an vor fi duse la bun sfârșit.

„Strada Unirii este o arteră importantă și, după câte ați văzut, ne-am străduit și am depus tot efortul ca să fie o stradă largă, cu 4 benzi, câte două în fiecare direcție. Sunt circa 3 km de paviment asfaltic. De asemenea, au fost amenajate atât intrările, cât și trotuarele. Din 2015, în frunte cu Ilan Șor au început schimbările în mun. Orhei. Și vă asigur că aceste schimbări continuă și în ziua de azi, implementate de întreaga echipă a Partidului „Șor”. Demonstrăm la o țară întreagă că schimbările pot fi, iar în zilele următoare, cu siguranță, vom deschide și alte străzi ale mun. Orhei, care astăzi se află în reparație”, a spus primarul.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu a punctat că transformările radicale de la Orhei se datorează echipei lui Partidului „Șor” și susținerii cetățenilor.

„Este o plăcere de fiecare dată când venim la asemenea evenimente fiindcă munca noastră care a început din anul 2015 dă roade nu doar o dată la 4 ani, cum de obicei practică cei care conduc alte orașe și alte raioane. Aici, în orașul și raionul Orhei noi suntem o excepție. Excepția care va da speranță întregii țări. Iată că munca zilnică din ultimii 5 ani se materializează în lucruri concrete”, a declarat Dinu Țurcanu.

La eveniment au participat, de asemenea, deputații Reghina Apostolova și Vadim Fotescu, care i-au felicitat pe orheieni cu noua realizare importantă pentru oraș.

Amintim că, recent, în Orhei au fost finalizate lucrările de renovare a străzilor Vasile Lupu, Veronica Micle și Valeriu Cupcea.

Lucrările sunt efectuare de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal Locative Orhei, acest fapt garantând calitatea lucrărilor și permițând o economie de circa 30% a fondurilor bugetare.

Startul lucrărilor de renovare a tronsoanelor străzilor principale din Orhei a fost dat la 15 mai. Costul lucrărilor depășește 20 de milioane de lei, bani alocați din bugetul local.

Partidulsor.md

Publicitate politică. Responsabilitatea pentru veridicitatea informației prezentate în text o poartă agentul de publicitate. Articolul este comercial și nu reflectă poziția redacției NewsMaker.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Alertă falsă cu bombă la Primăria Chișinău, înainte ca Ceban să facă bilanțul ultimilor 3 ani. Poliția examinează ipoteza unei provocări, cu scopul de victimizare

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat, în dimineața zilei de 6 noiembrie, că la Primărie a fost semnalată o alertă cu bombă. Pentru NewsMaker, ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a confirmat că poliția a fost sesizată în dimineața zilei „despre o presupusă alertă cu bombă la sediul instituției”. În cele din urmă, alerta cu bombă nu s-a confirmat.

„Primăria la 3 ani de raport și ne-am pomenit cu o alertă cu bombă la Primărie. Sperăm că la Palatul Republicii nu au anunțat astăzi alerte cu bombe. Tot astăzi, exact la 10:00, au anunțat ședința Consiliului de Securitate. Poate astăzi vor decide ceva pentru oameni. Ne aducem aminte când, acum ceva timp, înainte de Forumul Social al Primăriei, ne-am pomenit dimineața cu rețineri ale colegilor noștri. Iar la un concert al tinerilor din PMAN, Youth Fest, au intrat mașinile de pompieri în mulțime, când erau în jur de 100 de mii de oameni. Dar noi continuăm să muncim. Trăiască democrația în Republica Moldova!”, a comunicat primarul Ion Ceban pe o rețea de socializare. Menționăm că, pe 6 noiembrie, primarul urmează să prezinte, la Palatul Republicii, un raport de activitate pentru cei trei ani ai actualului mandat.

Solicitată de NewsMaker în legătură cu informația anunțată de edil privind alerta cu bombă, ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a comunicat: „Confirmăm că Poliția a fost sesizată în această dimineață despre o presupusă alertă cu bombă la sediul instituției”. Potrivit reprezentantei poliției, alerta cu bombă nu s-a confirmat. Ulterior, ofițerul de presă a declarat, pentru NewsMaker, că este examinată ipoteza unei eventuale provocări, cu scopul de a crea o situație de victimizare.

Parlamentul Republicii Moldova

„Dacă nu veți da curs, vom iniția moțiune de cenzură”: Dodon îi cere lui Tofan să prezinte raportul și în Parlament. Reacție

Liderul Partidului Socialiștilor și deputatul Igor Dodon l-a invitat pe premierul Vasile Tofan și pe membrii Cabinetului de miniștri să prezinte raportul de activitate pentru primele trei luni și în Parlament. Totodată, a declarat că, dacă nu vor da curs invitației, PSRM va iniția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Tofan. În acest context, el s-a adresat deputaților din opoziție, propunându-le ca moțiunea să fie una comună. În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a recomandat PSRM „să citească legea, care prevede clar că raportul anual al prim-ministrului se prezintă în Parlament”. Totodată, a îndemnat formațiunea „să se ocupe de lucruri care contează pentru cetățeni”.

„Domnule prim-ministru, eu chiar așteptam că o să veniți la Parlament cu un raport. (…) Nu era cazul să provocați deputații să vină la Guvern. Vă fac încă o dată o invitație: să veniți la Parlament cu un raport privind activitatea în primele trei luni de zile, dar și cu o evaluare ce face mai departe în această iarnă. Dacă nu veți da curs acestei invitații, vreau să vă anunț că noi vom iniția moțiune pe Guvern, care vă va obliga până la Anul Nou să vă prezentați în plenul Parlamentului”, a comunicat Dodon pe o rețea de socializare, pe 6 noiembrie, adăugând că PSRM va iniția o moțiune de cenzură.

În continuare, el s-a adresat deputaților din opoziție. „Moțiunea se semnează de 25 de deputați. Pe această cale, fac un apel și la restul colegilor din opoziție: noi, socialiștii, o vom pregăti; în următoarele zile, luni-marți, o vom transmite spre examinare și haideți împreună să fie comună, din partea mai multor deputați, pentru a-l chema pe domnul prim-ministru la raport, împreună cu toți membrii Guvernului, în Parlamentul Republicii Moldova, până la Anul Nou”, a menționat Dodon.

În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a venit, la rândul său, cu recomandări pentru PSRM.

„Le recomandăm deputaților PSRM să citească legea, care prevede clar că raportul anual al prim-ministrului se prezintă în Parlament în anul următor. Îi îndemnăm, de asemenea, să renunțe la fumigenele politice și să se ocupe de lucruri care contează pentru cetățeni”, a declarat reprezentantul Guvernului.

***

Amintim că premierul Vasile Tofan a prezentat pe 5 noiembrie bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale Guvernului. Timp de aproape o oră și jumătate, a vorbit despre reușitele Cabinetului, provocările și restanțele acestuia și a răspuns la întrebările jurnaliștilor, dar și ale deputaților din opoziție, care au venit la Guvern. „Păcat că nu ați venit în Parlament, pentru că întrebări sunt multe și deputații sunt gata și au dorit să vi le pună. Dar noi suntem oameni cărora nu le cade coroana: am venit la dumneavoastră”, a declarat lidera fracțiunii PCRM Diana Caraman. În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că „raportul de 100 de zile nu este o obligație de a veni în Parlament”. „Prim-ministrul va veni în Parlament, conform legii, la raportul anual. Atunci veți avea oportunitatea să puneți întrebări”, a adăugat Ciorici. Detalii AICI.

***

Moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură. Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului poate fi inițiată de cel puțin 26 din numărul deputaților aleși. Moţiunile de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

În actualul Parlament, PAS deține majoritatea, cu 55 de mandate.

Premierul Vasile Tofan și membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul de învestire pe 22 iulie 2026, după ce, cu o zi înainte, au primit votul de încredere al deputaților.

Poliția Republicii Moldova

Accident mortal în Chișinău: un pieton, lovit de un autobuz de pe ruta nr. 37. Ce spun poliția și „Parcul Urban de Autobuze”

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a decedat după ce a fost lovit de un autobuz de pe ruta suburbană nr. 37. Tragedia s-a produs în seara zilei de 5 noiembrie, pe strada Calea Orheiului din capitală, pe traseul Chișinău-Stăuceni.

Conform Inspectoratului General al Poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 19:35. „Preliminar, oamenii legii au stabilit că, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, un autobuz de rută, condus de un bărbat de 61 de ani, a tamponat un pieton de aproximativ 40 de ani. În urma traumatismelor suferite, pietonul a decedat la fața locului”, a comunicat Inspectoratul.

Instituția a adăugat că polițiștii întreprind acțiuni procesual-penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Întreprinderea municipală „Parcul Urban de Autobuze” a precizat că accidentul s-a produs pe traseul Chișinău-Stăuceni și a implicat autobuzul de pe ruta suburbană nr. 37.

„Accidentul s-a soldat cu decesul unui pieton, care ar fi traversat strada neregulamentar. A fost deschisă o anchetă, iar pe marginea acestui caz urmează să se pronunțe organele competente. Î. M „Parcul Urban de Autobuze” transmite sincere condoleanțe familiei”, a comunicat întreprinderea.

Poliția Republicii Moldova

Accident în raionul Hîncești: un bărbat de 63 de ani a murit după ce ATV-ul său s-a răsturnat

Un bărbat de 63 de ani a murit în urma unui accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în extravilanul satului Caracui, raionul Hîncești. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Accidentul s-a produs în jurul orei 16:10.

Potrivit IGP, bărbatul se afla la ghidonul unui ATV și ar fi pierdut controlul asupra acestuia. Preliminar, vehiculul a derapat și s-a răsturnat, iar bărbatul a decedat în urma traumatismelor suferite.

Polițiștii din Hîncești investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

parlament.md

„Stați jos, nota doi!” Școala de Jurnalism îl acuză pe Costiuc de manipulare, după ce a numit un grup de studenți aflat în Parlament „ștab-ul” PAS

Școala de Jurnalism critică afirmațiile deputatului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, făcute timpul ședinței Parlamentului din 5 noiembrie, când a numit un grup de studenți ai instituției, aflați într-o vizită de documentare la sediul legislativului, „ștab-ul” PAS, susținând că ar fi fost adus pentru a fotografia opoziția. Instituția a menționat că parlamentarul nu s-a documentat înainte de a face afirmația și l-a acuzat de manipulare.

„Înțelegem că aveți puțină experiență parlamentară, dar să știți că cei vizați de dumneavoastră sunt studenții noștri și s-au aflat azi într-o vizită de documentare la Parlament, o instituție publică, în cadrul cursului Fotojurnalism, tema: Portretul. Ei nu sunt la prima vizită aici și nu la ultima, și nu doar la Parlament. În calitate de fost reporter, ar fi trebuit să cunoașteți că înainte de a afirma ceva, trebuie să verificați și să vă documentați. Stați jos, nota doi! Ați eșuat la acest subiect, ca și la următorul – contextul. Ați scos din context prezența studenților anunțată de președintele Parlamentului la începutul ședinței și ați pus-o în altul, după cum v-a convenit. Asta se numește manipulare”, a transmis Școala de Jurnalism într-un comunicat.

Precizăm că Vasile Costiuc a publicat pe pagina sa de TikTok un videoclip de la ședința plenară din 5 noiembrie, în care apar mai mulți tineri care fac fotografii. În înregistrare, deputatul „Democrația Acasă” a prezentat persoanele respective drept „ștab-ul” Partidului Acțiune și Solidaritate, care ar fi fost adus să fotografieze opoziția.

„Ăștia de la PAS au văzut că nu reușesc să prindă nimic interesant din partea opoziției și au adus un ștab întreg cu fotoaparatele, să fotografieze tot. Ia uite-i. Pac, pac”, a spus Costiuc.

Ulterior, politicianul a șters videoclipul.

De menționat că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat chiar în debutul ședinței că tinerii se află în plen în cadrul cursului Fotojurnalism.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: