Imagine simbol/HotNews

Egiptul deschide punctul de trecere Rafah pentru ajutoarele umanitar. MAEIE, despre moldovenii care așteaptă să fie evacuați

Președintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi a acceptat să deschidă punctul de control Rafah pentru a trimite ajutor umanitar în Fâșia Gaza, devastată de război. Anunțul a fost făcut de președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, pe 18 august, în timpul vizitei în Israel. Contactat pentru un comentariu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Igor Zaharov, a declarat că Cairo a dat undă verde doar trecerii convoaielor cu ajutoare umanitare. Potrivit lui, deocamdată nu este clar dacă refugiații, inclusiv moldoveni, care așteaptă să fie evacuați, vor putea trece frontiera Rafah.

„Acest lucru rămâne o necunoscută și pentru noi. Așteptăm decizia Egiptului și suntem optimiști că acest lucru se va întâmpla cât mai curând. La moment s-a agreat deschiderea punctului pentru convoaie cu ajutor umanitar și nu mai devreme de vineri dimineață”, a declarat Igor Zaharov pentru NM.

Amintim că, urmare a războiului pornit de gruparea Hamas împotriva Israelului, Ambasada Republicii Moldova din Tel-Aviv a anunțat anterior că a luat legătură cu cetățenii Republicii Moldova din Fâșia Gaza și a primit 50 de cereri de asistență și eventuală evacuare.

Diplomația de la Chișinău a anunțat că, odată cu deschiderea unui coridor de evacuare, funcționarul consular delegat în Egipt este pregătit să elibereze documentele necesare și să faciliteze călătoria cetățenilor Republicii Moldova.

„Autoritățile continuă să poarte negocieri constante și un dialog continuu cu partenerii internaționali pentru evacuarea moldovenilor aflați în Fâșia Gaza”, a anunțat MAEIE anterior.

De menționat că punctul de trecere Rafah, de la hotar cu Egipt, este, la momentul actual, singurul punct de evacuare pentru peste 2 milioane de oameni din Fâșia Gaza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Biroul de reintegrare, despre acțiunea împotriva taxelor vamale de la Bender: „Un pseudo-protest”

Biroul politici de reintegrare pune la îndoială autenticitatea acțiunii organizate pe 15 septembrie la Bender împotriva taxelor aplicate întreprinderilor din stânga Nistrului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a calificat acțiunea drept un „pseudo-proteste” și a amintit că libertatea de exprimare și opiniile critice sunt cenzurate și restricționate în regiune, iar cei care contestă administrația de facto riscă să fie persecutați.

„Este bine cunoscut faptul că libertatea de exprimare și dreptul la opinii critice sunt constant cenzurate, restricționate și controlate de factorii de propagandă din regiune, inclusiv cu aplicarea persecutărilor abuzive și ilegale. Regia și tactica unor asemenea pseudo-proteste este foarte contradictorie în contextul abordării problemelor economice, dar a afișării lozincilor, mesajelor și simbolurilor anticonstituționale și a lipsei reprezentanților mediului de afaceri care activează în conformitate cu cerințele legislației în vigoare a Republicii Moldova”, a precizat Biroul într-o reacție pentru NM.

Biroul a dat asigurări că Chișinăul va continua să promoveze politicile de reintegrare a țării și de restabilire a spațiilor naționale unice, „reieșind din cerințele legale, respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării și cu asigurarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Amintim că zeci de persoane s-au adunat pe 15 septembrie în apropierea postului ilegal de control de la Bender, exprimându-și nemulțumirea față de taxele vamale aplicate de Chișinău întreprinderilor din stânga Nistrului începând cu 1 septembrie. Detalii – AICI.

Participanții au purtat drapele ale autoproclamatei regiuni transnistrene și pancarte cu mesaje precum „Nu genocidului politic” și „Nu presiunilor asupra Transnistriei”. Mesaje identice au fost afișate și la acțiunea organizată pe 10 septembrie la Bender.

Solicitat de NM pentru un comentariu, avocatul „Promo-LEX”, Vadim Vieru, specializat în apărarea drepturilor oamenilor din stânga Nistrului, a admis că acțiunile din stânga Nistrului ar putea fi organizate de Tiraspol: „sunt neautentice”. Acesta susține că participanții ar putea fi aduși în mod „forțat” și folosiți drept „instrument de presiune asupra Chișinăului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: