Colaj NM

„Ei au luat salariul. Doar ei doi – 125 000 de dolari”. AUDIO în cazul celor peste 70 de percheziții

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat interceptări audio în contextul celor peste 70 de percheziții care au loc, pe 17 septembrie, în Republica Moldova, într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice. În interceptări sunt menționate salarii de „100 000 de lei de la Șor”, vizite la Moscova, „candidați la funcția de primar care au primit câte 5 000 de dolari” și „oameni supărați” care nu-și pot scoate banii.

Vă prezentăm câteva dintre afirmațiile persoanelor care apar în interceptări:

„Ea are un salariu de 100 000 de lei de la Șor, doar de la Șor – bani care îi merg direct în buzunar, înțelegeți? Și are o schemă prin firma ei, înțelegeți? (…) Fac acte false și prin această firmă rulează totul. (…) Și banii de pe aceste conturi sunt folosiți pentru a plăti toate aceste activități, iar apoi intră alți bani de la Șor„

„Fiecărui candidat la funcția de primar, fie că a fost acolo sau nu (nota red. la Moscova), i s-a dat câte 5 000 de dolari„

„Am 30 de oameni la Moscova, care vor să vină la alegeri aici în Moldova„

„Oamenii sunt supărați. (…) Chiar și cei care îi primesc (nota red. banii) pe telefon, nu-i pot scoate. O zi-două și banii dispar„

„Ei au luat salariul. Doar ei doi – 125 000 de dolari„

„Ei pe 4 sau pe 5 aduc salariile„

Pe 17 septembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova au loc peste 70 de percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice. Acțiunile, desfășurate de ofițerii CNA și procurorii din Bălți, au loc inclusiv în municipiul Chișinău. 

Potrivit CNA, există suspiciuni că un grup de persoane ar fi pus în aplicare un plan infracțional în perioada preelectorală, înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie. „Printre persoanele vizate se numără factori de decizie afiliați unor partide politice, membri și simpatizanți, care ar fi creat o schemă de introducere în țară a mijloacelor bănești ilicite, destinate susținerii ilegale a partidelor politice, grupurilor de inițiativă și concurenților electorali”, au declarat reprezentanții CNA. 

Între timp, în urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicați bani în diferite valute, documente, înscrisuri și alte materiale relevante pentru anchetă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Alegeri în Găgăuzia: transmisiune LIVE din Comrat. Cine va deveni bașcan și cine va ajunge în Adunarea Populară?❗️

În Găgăuzia, locuitorii își aleg bașcanul și cei 35 de deputați ai Adunării Populare. Pentru funcția de bașcan candidează opt persoane, iar votarea are loc în 67 de secții. Cu ce dispoziție merg locuitorii regiunii la vot, ce așteptări au de la noua conducere și cum evaluează situația din autonomie? Corespondenta NewsMaker, Ecaterina Dubasova, se află la Comrat și transmite în direct de la fața locului, pentru a reda atmosfera din ziua alegerilor, a relata cum decurge votarea și a discuta cu locuitorii orașului, atât pe străzi, cât și la ieșirea din secțiile de votare.

Astăzi, 15 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și bașcanul.

Pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei sunt înregistrați 132 de candidați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat. Dintre candidați, 42 sunt desemnați de partide politice, iar 90 sunt independenți. 22 dintre candidați sunt femei și 110 sunt bărbați. 

Pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în buletinul de vot sunt înscriși opt candidați: Fiodor Găgăuz, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”; Alexandr Stoianoglo, candidat independent; Corneliu Dudnic, candidat independent; Ivan Kîlcic, desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz; Piotr Vlah, desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică; Ivanna Koksal, candidat independent; Serghei Anastasov, candidat independent; Oleg Garizan, candidat independent.

Publicul poate urmări în timp real participarea alegătorilor la alegerile din Găgăuzia. Detalii AICI. Potrivit ultimelor date, până la această oră s-au prezentat la vot peste 24 800 de alegători, ceea ce reprezintă peste 19%. În total, la vot sunt așteptați peste 129 de mii de alegători. Potrivit legislației electorale, alegerile sunt considerate valabile în anumite circumscripții dacă la ele au participat cel puțin 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

Până la ora 10:30, Asociația Promo-LEX a prelucrat 27 de incidente legate de alegerile din Găgăuzia, unde observatorii asociații sunt prezenți în toate cele 67 de secții de votare. Detalii AICI.

Toate cele 67 de secții de votare s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: