Endava reconectează comunitățile IT din Bălți și Chișinău

Endava dă start unei noi ediții regionale a Caravanei Connect. IT. Primul eveniment din serie va avea loc la Bălți în data de 20 octombrie. Speakerii, cu o vastă experiență în domenii precum Development sau DevOps, vor aborda teme din nișa de criptografie, cloud sau code review.

La eveniment va participa și un invitat din comunitatea IT locală din Bălți și anume Valentin Mihai, Team Lead în compania PowerIT.

Evenimentul va avea loc la Teatrul Național «Vasile Alecsandri», începând cu ora 18:00. Ulterior toti participanții sunt invitati la o sesiune de networking unde vor avea ocazia să interacționeze cu vorbitorii.

Participarea este gratuită, dar necesită înregistrare pe o platformă dedicată.

Evenimentul de la Chisinău va avea loc în data de 4 noiembrie, iar organizatorii promit un invitat special din domeniul Arhitecturii Tehnologiei Informației. Mai multe detalii, în curând pe pagina de facebook a companiei Endava.

Întâlnirile Connect. IT vor continua în mai multe orașe din România (Târgu Mureș, Galați, Timișoara, Iași, Pitești, Sibiu), Bulgaria (Plovdiv, Ruse, Varna), în format fizic, în fiecare zi de joi, începând cu data de 20 octombrie:
● 27 octombrie Târgu Mureș
● 3 noiembrie Plovdiv și Galați
● 4 noiembrie Chișinău
● 10 noiembrie Timișoara & Iași
● 17 noiembrie Pitești & Ruse
● 24 noiembrie Varna & Sibiu

Concept powered by Endava, Connect. IT este o serie de evenimente dedicate comunității tech cu scopul de a crea o rețea puternică de profesioniști IT din diverse domenii. Mai mult, prin intermediul Connect. IT, Endava își propune să ofere și o platformă care să faciliteze schimbul de experiențe și bune practici. Seria de evenimente va ajunge inclusiv în locațiile noi ale Endava din România, Moldova, Bulgaria.
***
Endava este o companie publică de servicii IT, cu peste 20 ani de experienţă în domeniu, lucrând cu unele dintre cele mai cunoscute branduri în industrii ca cea Financiară, Asigurări, Telecomunicaţii, Media şi Technologie, Retail şi Bunuri de consum. Prin soluţiile sale de Digital Evolution, Agile Transformation şi Automation, Endava îşi ajută clienţii să atingă un nivel mai ridicat de interactivitate, flexibilitate şi eficienţă.

Endava avea 11.853 de angajați în iunie 2022, localizați în birourile sale din Australia, Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Olanda, Singapore, Elveția, Marea Britanie, Statele Unite al Americii și centrele de livrare din Uniunea Europeană: România, Bulgaria, Croația și Slovenia; Țările din Europa Centrală: Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Bosnia și Herțegovina; America Latină: Argentina, Columbia, Uruguay și Venezuela. În iulie 2018, Endava a fost listată la bursa din New York sub simbolul DAVA.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Володимир Зеленський

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea generală pentru încă 90 de zile, la propunerea lui Zelenski

Parlamentul Ucrainei a aprobat luni, 26 octombrie, prelungirea legii marțiale și a mobilizării generale pentru încă 90 de zile, până la 29 ianuarie 2027. Proiectele au fost înaintate de președintele Volodimir Zelenski, scrie Ukrainskaia Pravda.

Prelungirea legii marțiale a fost susținută de 293 de deputați, iar cea a mobilizării generale – de 281. Alți 280 de parlamentari au votat pentru semnarea imediată a documentelor de către președintele Radei Supreme și transmiterea lor spre promulgare.

Actualele termene expiră pe 31 octombrie 2026, la ora 05:30.

Anterior, Zelenski a declarat că ridicarea legii marțiale depinde de obținerea unor garanții de securitate eficiente pentru Ucraina. Potrivit lui, fără asemenea garanții, riscul unei noi agresiuni ruse ar rămâne chiar și în cazul unui armistițiu.

Legea marțială și mobilizarea generală au fost introduse în Ucraina pe 24 februarie 2022, odată cu declanșarea invaziei ruse pe scară largă, și au fost prelungite în repetate rânduri. Pe durata legii marțiale, bărbaților de vârstă militară le este interzisă ieșirea din țară, cu unele excepții. Zelenski a declarat anterior că restricția va fi ridicată doar după încetarea acestui regim.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) Dodon va aduce gaz ieftin?/ Moldova trebuie să producă drone?/ Gutnic vrea să fie primar la Chișinău?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Tofan, despre producția de drone în Moldova: Avem mulți investitori
— Dodon spune că a ajuns la „o înțelegere” cu Rusia pentru gaz mai ieftin
— Gutnic și-a ales tabăra politică. La ce echipă aderă?
— Ucraineanul salvat pe Nistru s-a reîntâlnit cu familia în Bulgaria
— Manuale cu narațiunile Kremlinului pentru elevii ucraineni din Transnistria
— Atacuri cibernetice: Mai multe servicii publice digitale rămân indisponibile
— Arta pe pereți: Cum creează artiștii din Moldova și ce rol are IA

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Sursa: Europa Liberă

Yandex Go, sub controlul structurilor din Rusia. Ce se întâmplă cu datele utilizatorilor: investigație RISE Moldova

Autoritățile din Republica Moldova au început o evaluare aprofundată a activității platformei de taxi Yandex Go, pentru a stabili cine o controlează și cum sunt protejate datele personale ale utilizatorilor. Potrivit unei investigații RISE Moldova, deși grupul Yandex și-a reorganizat structura de proprietate după începerea invaziei rus din Ucraina, activitățile sale din Republica Moldova ar fi rămas sub controlul unor structuri din Rusia.

Subiectul a revenit în atenția publică după ce activitatea aplicației Yandex Go a fost perturbată în mai multe țări, inclusiv în Republica Moldova, în urma unor atacuri cu drone ucrainene asupra unor centre de date din Rusia.

Potrivit RISE Moldova, verificările arată că site-urile Yandex.md și Taxi.yandex.md au serverele amplasate fizic la Moscova. De asemenea, politica de confidențialitate a platformei menționează că datele utilizatorilor sunt colectate și utilizate de Yandex LLC, companie înregistrată în Federația Rusă, sau de entitățile afiliate acesteia.

Yandex Go susține însă că datele pasagerilor și șoferilor din Republica Moldova sunt prelucrate de compania Ridetech SRL, înregistrată la Chișinău, iar informațiile sunt stocate pe serverele unui furnizor internațional aflate în Uniunea Europeană. Reprezentanții platformei au negat că datele utilizatorilor din Republica Moldova ar fi colectate și utilizate de companii înregistrate în Rusia.

Investigația mai arată că Ridetech SRL a fost fondată la sfârșitul anului 2023 și este deținută de o companie din Emiratele Arabe Unite. Potrivit datelor analizate de RISE Moldova, firma nu a raportat angajați sau venituri din activitate în primii ani de existență, înregistrând pierderi în 2024 și 2025.

Ce riscuri există pentru utilizatori

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a îndemnat cetățenii să se informeze înainte de a instala aplicația Yandex Go. Potrivit instituției, platforma poate colecta date precum numele, numărul de telefon, adresa de e-mail, localizarea GPS, adresele de preluare și destinație, informațiile despre dispozitiv, datele bancare și istoricul călătoriilor.

Experta în securitate cibernetică Natalia Spînu a avertizat că incertitudinea privind locul în care sunt stocate datele reprezintă un risc. Dacă informațiile ar ajunge pe servere din Rusia, acestea ar putea intra sub incidența legislației ruse, care permite serviciilor speciale să obțină acces la anumite date.

La rândul său, Victor Guzun, expert în politici de digitalizare la Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), consideră că utilizarea platformei ridică probleme de securitate, având în vedere legăturile acesteia cu structuri din Rusia.

Amenzi și modificări legislative

Yandex Go și companiile asociate platformei au mai fost vizate de verificări și sancțiuni. În 2023, Consiliul Concurenței a început o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă. Ulterior, compania olandeză Ridetech International BV, care operează platforma, a fost amendată cu aproximativ 800 000 de lei pentru că nu a prezentat anumite informații solicitate în cadrul investigației.

În mai 2026, autoritatea olandeză pentru protecția datelor a amendat compania MLU BV, controlată de Yandex, cu 100 de milioane de euro pentru transferul datelor personale către Rusia fără garanții adecvate. Conform RISE Moldova, documentele privind structura de proprietate indică legături între companiile implicate în operarea platformei și structuri din Rusia.

Între timp, Parlamentul Republicii Moldova a examinat și votat un proiect de lege care prevede înregistrarea juridică în țară a platformelor de taxi și efectuarea plăților pentru curse prin intermediul băncilor din Republica Moldova. Proiectul, cunoscut drept „Legea Yandex”, urmărește să faciliteze controlul tranzacțiilor financiare și verificarea obligațiilor fiscale ale operatorilor.

RISE Moldova precizează că Yandex Go și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu autoritățile, dar a menționat că, la 22 octombrie 2026, nu primise o solicitare oficială de informații.

Fcaebook/Vasile Tofan

„Suntem pregătiți”: Tofan asigură antreprenorii din Ucraina că își pot dezvolta spații de depozitare în Moldova

Premierul Vasile Tofan a declarat că Moldova ar fi pregătită să dezvolte, împreună cu mediul de afaceri ucrainean, centre logistice și spații de depozitare pe teritoriul său. Potrivit lui Tofan, Moldova poate contribui și la dezvoltarea unor rute logistice suplimentare și a unor platforme de producție, precum și la facilitarea accesului companiilor ucrainene pe piețele din România și Balcani. Tofan a spus că vorbește despre logistica ucraineană nu doar în calitate de prim-ministru, ci și de client fidel, menționând că, în timpul vizitei, a ridicat deja un colet de la „Nova Poshta” și a făcut cumpărături de la un magazin ucrainean. „Mai am pe listă și Rozetka. Și, bineînțeles, cinci torturi „Kyiv” de dus acasă”, a comunicat premierul. Declarațiile au fost făcute de Tofan la Forumul Economic Internațional de la Kiev.

„Timp de aproape cincisprezece ani, am investit și am dezvoltat afaceri aici”

În timpul discursului său, Tofan a spus că a participat de multe ori la acest forum în calitate de investitor de capital privat. „Astăzi, mă aflu aici în calitate de prim-ministru. Trebuie să recunosc că este o schimbare de carieră destul de neașteptată. (…) Timp de aproape cincisprezece ani, am investit și am dezvoltat afaceri aici. (…) Sunt convins că, odată cu venirea păcii, investitorii vor dori să participe la relansarea economiei ucrainene. Dar cei care sunt deja aici, care investesc și construiesc tocmai acum, când acest lucru contează cel mai mult, vor avea un avantaj pe care cei veniți mai târziu nu îl vor putea cumpăra: încrederea, experiența și relațiile consolidate în vremuri dificile. Mulți dintre acești oameni se află astăzi în această sală. Oameni pe care îi cunosc, îi admir și îi respect. Toate acestea sunt posibile datorită unui curaj incomparabil mai mare – curajul apărătorilor Ucrainei”, a declarat Tofan.

„Suntem pregătiți să dezvoltăm, împreună cu mediul de afaceri ucrainean, spații de depozitare în Moldova”

Premierul a mai declarat că „suntem pregătiți să lucrăm împreună pentru o infrastructură mai bună, pentru reducerea timpilor de traversare a frontierei și pentru dezvoltarea unor noi rute logistice”. „De asemenea, suntem pregătiți să dezvoltăm, împreună cu mediul de afaceri ucrainean, centre logistice și spații de depozitare în Republica Moldova. În condițiile în care Rusia atacă sistematic infrastructura logistică ucraineană, aceste capacități pot deveni un sprijin suplimentar pentru companiile voastre, contribuind la menținerea lanțurilor de aprovizionare și a exporturilor. Nu pentru a înlocui infrastructura din Ucraina, ci pentru a-i susține funcționarea”, a precizat oficialul.

Tofan a spus că despre logistica ucraineană vorbește nu doar în calitate de prim-ministru, „ci și în calitate de client fidel, de mulți ani”. „În această vizită, am reușit deja să ridic un colet de la „Nova Poshta” și să-mi refac proviziile de la „Aurora”. Mai am pe listă și Rozetka. Și, bineînțeles, cinci torturi „Kyiv” de dus acasă. Sper doar că vama moldovenească nu le va considera un lot comercial”, a comunicat premierul.

„Putem contribui prin facilitarea accesului către piețele României și ale Balcanilor”

În continuare, premierul a spus că Moldova își dorește „ca întreprinderile ucrainene să devină mai puternice”. „Iar dacă Republica Moldova poate contribui la acest obiectiv, suntem deschiși să o facem. Putem contribui prin dezvoltarea unor rute logistice suplimentare, a unor platforme de producție sau prin facilitarea accesului către piețele României și ale Balcanilor. În special către România – o economie cu un PIB de peste 450 de miliarde de dolari, de care ne leagă limba comună, infrastructura și relațiile economice strânse. Pentru antreprenorii ucraineni, Republica Moldova poate reprezenta o platformă pentru extinderea afacerilor către piața românească, într-un mediu cultural familiar. (…) Vom susține cu deschidere proiectele comune cu mediul de afaceri ucrainean”, a precizat Tofan.

„Mesajul meu pentru antreprenorii ucraineni a fost simplu: priviți Moldova ca pe un partener pentru creștere. Vrem companii ucrainene care să investească aici, să creeze locuri de muncă și să folosească Moldova ca platformă spre România și piețele UE. Putem fi și un hub logistic pentru mărfurile ucrainene. Războiul a perturbat rutele tradiționale și cere soluții noi pentru lanțurile de aprovizionare. Moldova poate oferi rute alternative și conexiuni spre Europa – iar asta poate însemna și mai multe investiții și locuri de muncă acasă”, a scris Tofan pe rețelele de socializare.

***

Despre faptul că va efectua o vizită la Kiev, premierul a anunțat pe 10 octombrie, însă nu a comunicat o perioadă exactă în acest sens. Detalii AICI. Pe 21 octombrie, Tofan a declarat că urmează să efectueze vizita la sfârșitul săptămânii. Totodată, menționa că Republica Moldova și Ucraina poartă discuții „foarte intense în ce ține de o posibilă cooperare pe piața gazelor”. Detalii AICI.

Imagine simbol

O motoparapantă a intrat din Ucraina în spațiul aerian al Moldovei. Aparatul de zbor, localizat în raionul Briceni⚡️⚡️⚡️

O motoparapantă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova astăzi, 26 octombrie, la ora 13:13, din direcția Cernăuți, Ucraina. Aparatul a fost localizat la ora 13:32 în apropierea satului Larga, raionul Briceni, anunță Ministerul Apărării.

Potrivit sursei citate, Poliția de Frontieră investighează cazul ca trecere ilegală a frontierei Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: