Andrei Mardari / NewsMaker

„E decizia noastră cum să ne dezvoltăm țara”. Chișinăul, reacție la solicitarea Moscovei de a nu repeta „experiența tristă a Kievului”

Autoritățile de la Chișinău reacționează urmare a declarațiilor viceministrului de Externe al Federației Ruse, Mihail Galuzin. Cel din urmă a spus că „intensificarea cooperării dintre Chișinău și NATO în sfera militară este un factor care subminează securitatea Moldovei”. Drept exemplu, Galuzin a amintit de „trista experiență a Ucrainei”. Chișinăul declară că neutralitatea nu înseamnă autoizolare și Moldova este interesată să-și fortifice reziliența inclusiv prin intermediul NATO. „Este decizia noastră cum să ne dezvoltăm țara”, adaugă reprezentanții Chișinăului. 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova „respinge amenințările exprimate de viceministrul rus al afacerilor externe Mikhail Galuzin”.

„Țara noastră este un stat pașnic și neutru”, comunică purtătorul de cuvânt al diplomației Republicii Moldova, Daniel Vodă.

El mai spune că „neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare, sau indiferență față de ce se întâmplă în lume”.

„Suntem interesați să fortificăm reziliența noastră inclusiv prin intermediul NATO, cea mai puternică alianță politică-militară din lume. Cooperarea noastră cu organizația este transparentă și se bazează pe un cadru binecunoscut, inclusiv Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului pentru anii 2022 – 2023, Pachetul de asistență pentru consolidarea capacităților de securitate și apărare ale țării noastre, Programul de dezvoltare profesională, Programul Știința pentru Pace și Securitate și altele”, comunică reprezentantul Ministerului.

Vodă mai spune că „pe arena internațională trăim într-o regiune dificilă, afectată de agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei, fapt care are consecințe dramatice pentru țara noastră”.

„Avem nevoie de toată solidaritatea prietenilor noștri pentru a depăși multiplele provocări hibride cu care ne confruntăm. Suntem o țară liberă și este decizia noastră cum să ne dezvoltăm țara”, a conchis purtătorul de cuvânt al diplomației Republicii Moldova.

***

Viceministrul de Externe al Federației Ruse, Mihail Galuzin, a declarat că intensificarea cooperării dintre Moldova și țările NATO în sfera militară este un factor care subminează într-o măsură mare securitatea țării. Reprezentantul ministerului rus de Externe a condamnat „pomparea nesăbuită a Moldovei cu arme occidentale” și a cerut Chișinăului „să nu repete experiența tristă a Kievului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cât a cheltuit statul pe compensații la energie în Zona de Securitate? Măsuri speciale în unele localități

Locuitorii din localitățile de pe malul stâng al Nistrului, aflate sub jurisdicția autorităților constituționale, au beneficiat, în sezonul rece 2025-2026, de compensații la energie în valoare totală de aproape 38,8 milioane de lei. Datele au fost comunicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru TVR Moldova.

Potrivit Ministerului, aproape 11 000 de familii din localitățile de pe malul stâng al Nistrului, aflate sub jurisdicția autorităților constituționale ale Republicii Moldova, s-au înregistrat pe platforma „Ajutor la contor”. Sprijinul a fost acordat lunar sub formă de plată monetară, iar atât numărul beneficiarilor, cât și sumele achitate au variat de la o lună la alta, în funcție de consumul de energie din perioada rece.

În noiembrie 2025, 10 527 de familii au primit compensații în valoare totală de 7,5 milioane de lei. În decembrie, numărul beneficiarilor a crescut la 10 859 de familii, iar suma totală a ajuns la 7,7 milioane de lei. Cea mai mare valoare a fost înregistrată în ianuarie 2026, atunci când 10 960 de familii au beneficiat de sprijin în valoare de 7,8 milioane de lei. În februarie, numărul a rămas ridicat – 10 937 de familii, cu compensații de 7,8 milioane de lei, iar în martie au fost înregistrate 10 908 familii beneficiare, care au beneficiat de compensații în valoare de sub 7,8 milioane de lei.

Datele Ministerului mai arată că, în sezonul rece 2024-2025, statul a acordat mai multe compensații comparativ cu sezonul rece 2025-2026. Acestea au constituit, în total, 46,6 milioane de lei sub formă de compensații pentru energie.

Potrivit Ministerului, unele localitățile din Zona de Securitate sunt aprovizionate cu gaze provenite din regiunea transnistreană și plătesc tarife similare celor din stânga Nistrului. Astfel, locuitorii din mai multe sate din raioanele Dubăsari, Căușeni și Anenii Noi beneficiază de compensații la energie în baza unei legi ce acoperă diferența de tarife la gaz și energie electrică dintre cele două maluri ale Nistrului. Potrivit Ministerului, mecanismul de calcul al compensațiilor este standardizat: se ia în calcul consumul de gaze naturale și energie electrică din facturi, raportat la tarifele oficiale stabilite de ANRE, iar suma rezultată este comparată cu prețurile mai mici din regiunea transnistreană. Diferența constituie valoarea compensației acordate. Totodată, sunt stabilite limite de consum: până la 350 de metri cubi pentru gaze naturale și până la 100 kWh pentru energie electrică. Dacă o familie primește și alte compensații în bani pentru energie, acestea sunt deduse din suma finală, pentru a evita dublarea sprijinului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: