Andrei Mardari / NewsMaker

„Este încălcat dreptul la libera exprimare”. BCS cere Curții Constituționale suspendarea legii care prevede interzicerea panglicii „Sf. Gheorghe”

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, au depus la Curtea Constituțională o sesizare prin care solicită exercitarea controlului constituționalității și suspendarea Legii prin care a fost interzisă panglica „Sf. Gheorghe” și alte simboluri care promovează agresiunea rusească în Ucraina”.

Deputații au menționat că consideră neconstituțională completarea articolului din Codul contravențional care se referă la „atributele utilizate în contextul unor agresiuni militare, crime de război și crime împotriva umanității” și includerea în șirul acestor atribute și simboluri a panglicii bicolore negru-portocaliu, dar și a unor însemne.

Deputații afirmă că prin asemenea amendamente este încălcat dreptul la libera exprimare și opinie.

Amintim că pe 14 aprilie, Parlamentul de la Chișinău a votat pentru interzicerea „simbolurilor agresiunii militare în țară”, inclusiv și panglica Sfântului Gheorghe. Iar din 20 aprilie, pe teritoriul Republicii Moldova este deja interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a semnelor distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

Persoanele fizice care vor sfida noua lege pot fi sancționate cu amendă de la 4500 la 9000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. În privința persoanelor cu funcție de răspundere poate fi aplicată amenda de la 9000 la 18 000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice amendă de la 18 000 la 30 000 de lei.  

Cu toate acestea, Adunarea Populară a Găgăuziei a votat un proiect de lege care permite utilizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul regiunii. Hotărârea a fost aprobată în unanimitate și promulgată de bașcanul Irina Vlah.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

femeie, violență
samolet.media

Un bărbat condamnat anterior pentru violență în familie scapă de închisoare, deși a încălcat repetat ordonanța de protecție. Procurorii contestă sentința

Procurorii contestă sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central, prin care un bărbat a fost condamnat la opt luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru încălcarea repetată a măsurilor stabilite printr-o ordonanță de protecție a victimei violenței în familie. Acuzarea consideră că decizia instanței nu a fost suficient motivată, având în vedere condamnările anterioare și caracterul repetat al faptelor, anunță Procuratura Generală.

Potrivit probelor, pe 17 decembrie 2024, Judecătoria Cahul a emis o ordonanță prin care i-a interzis bărbatului să se apropie la mai puțin de 300 de metri de victimă și de locuința acesteia. De asemenea, el nu avea voie să stabilească vreun contact vizual, verbal sau în scris cu femeia.

Două zile mai târziu, în noaptea de 19 decembrie, bărbatul ar fi pătruns în locuința victimei și, prin comportamentul său, i-ar fi provocat suferințe psihice. După aproximativ două ore și jumătate, acesta ar fi încălcat din nou măsurile de protecție și ar fi intrat repetat în locuință.

Pentru cele două episoade, Judecătoria Cahul l-a recunoscut vinovat și l-a condamnat la opt luni de închisoare. Instanța a suspendat însă condiționat executarea pedepsei și a stabilit un termen de probă de doi ani.

Mai multe condamnări anterioare

Potrivit Procuraturii, faptele pentru care bărbatul a fost condamnat nu reprezintă un caz izolat.

În decembrie 2019, acesta a fost condamnat la patru luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru neexecutarea unei ordonanțe de protecție.

În iulie 2020, bărbatul a fost condamnat pentru violență în familie și neexecutarea ordonanței de protecție. Prin cumul, instanța i-a aplicat o pedeapsă de doi ani de închisoare.

În 2024, el a ajuns din nou în instanță pentru neexecutarea unei ordonanțe de protecție, însă procesul penal a fost încetat în urma aplicării actului de amnistie. Printr-o altă sentință, emisă pe 5 iulie 2024, bărbatului i-a fost aplicată munca neremunerată în folosul comunității pentru acte de violență împotriva reprezentanților autorității.

Procurorii: Suspendarea pedepsei nu este suficient motivată

Acuzarea consideră neîntemeiată suspendarea condiționată a executării ultimei pedepse.

Procurorii recunosc că alegerea pedepsei și a modalității de executare a acesteia intră în marja de apreciere a judecătorului. Totuși, ei contestă modul în care această discreție a fost exercitată în cazul respectiv.

Potrivit acuzării, instanța nu ar fi justificat suficient suspendarea pedepsei în raport cu circumstanțele cauzei, caracterul repetat al faptelor, condamnările anterioare pentru încălcarea unor măsuri similare și conduita bărbatului.

Prin urmare, procurorii solicită revizuirea sentinței în partea ce ține de modalitatea de executare a pedepsei.

Dacă sunteți în pericol imediat sau asistați la un caz de violență, sunați la 112. Femeile și fetele care se confruntă cu violență în familie sau violență sexuală pot apela gratuit, anonim și confidențial telefonul de încredere – 0 8008 8008, disponibil 24 de ore din 24. Din afara Republicii Moldova, poate fi apelat numărul +373 22 240 624.

Pentru asistență juridică, psihologică și socială gratuită, victimele pot contacta și Centrul de Drept al Femeilor, la 0 8008 0000, 022 811 999 sau 068 855 050, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00. În mai multe regiuni ale țării funcționează centre și adăposturi care oferă plasament temporar și sprijin specializat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: