screenshot

Este posibilă returnarea sporurilor și adaosurilor încasate de Taburceanu la MoldATSA? Șeful APP: „Cred că se va găsi o soluție” VIDEO

Roman Cojuhari, directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), instituție fondatoare a întreprinderii „MoldATSA”, a declarat că urmează să fie identificată metoda prin care să fie returnate sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu de Anastasia Taburceanu. „Eu cred că se va găsi o soluție”, a precizat Cojuhari. Precizările au fost făcute după ce a fost întrebat dacă este posibil, din punct de vedere legal, returnarea acestor bani.

„Am văzut ieri declarația doamnei Taburceanu. (…) De fapt, este mai mult activitatea strict a întreprinderii. (…) Dar urmează să vedem inclusiv cum ar fi această metodă. Să vedem, în primul rând, și ceea ce va spune comisia de cenzori, inspecția financiară. (…) Paralel, eu cred că se va găsi și o soluție pentru a returna aceste sume la care s-a referit doamna Taburceanu”, a declarat Roman Cojuhari.

Amintim că întreprinderea de stat „MoldATSA”, responsabilă de securitatea traficului aerian din R. Moldova, a ajuns în ultimele zile în centrul unui scandal. O investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie a arătat că directorul instituției, Dumitru Vangheli, ar fi indicat în CV-ul depus la concurs că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada și că a lucrat ulterior timp de doi ani ca pilot pe avioane de linie la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, Vangheli a fost demis.

Ulterior, pe 20 iunie, liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a afirmat că Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, a fost numită la „MoldATSA”, fără concurs public, în calitate de purtător de cuvânt. Totodată, el menționa că aceasta ridică un salariu lunar de peste 70.000 de lei și că nu s-ar prezenta fizic la locul de muncă. Taburceanu a confirmat că lucrează la „MoldATSA” și că funcția sa se numește „purtător de cuvânt”, însă a precizat că ea nu vorbește din numele instituției, ci prestează servicii de comunicare. Totodată, a spus că salariul ei este 25.700 de lei, la care se adaugă „suplimente pentru stagiu și volum de lucru”. Detalii AICI.

Pe 23 iunie, Rise a scris că Taburceanu a fost angajată la „MoldATSA” la începutul lunii iunie 2025, iar în 2025 a fost plătită, în medie, cu peste 75 de mii de lei pe lună, iar în 2026 – cu peste 120 de mii de lei pe lună. Detalii AICI.

În aceeași zi, APP a anunțat efectuarea unui control de către Comisia de cenzori a întreprinderii în ceea ce privește salarizarea. Agenția menționa că, în cazul în care se va constata depășirea limitelor, se va insista asupra recuperării sumelor achitate nejustificat. Potrivit Agenției, controlul va fi finalizat în trei săptămâni. Detalii AICI.

Tot pe 23 iunie, Taburceanu a anunțat că și-a depus cererea de eliberare din funcție. Totodată, a anunțat că va restitui sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu pentru întreaga perioadă în care a activat. Detalii AICI.

Precizăm că Anastasia Taburceanu a fost purtătoarea de cuvânt a ex-premierului Natalia Gavrilița între 2021 și 2023. Aceasta și-a depus demisia din motive personale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: