Andrei Mardari / NewsMaker

Este sau nu Moldova în recesiune economică? Ce spun experții și ce arată datele oficiale

Economia Republicii Moldova revine în centrul atenției, după ce doi dintre cei mai cunoscuți economiști ai țării au prezentat interpretări diferite asupra evoluției sale. Veaceslav Ioniță, expert al IDIS „Viitorul”, susține că țara „a intrat în recesiune în 2024”, iar pentru 2025 prognozează o „stagnare” economică. În schimb, Adrian Lupușor, director executiv al „Expert-Grup”, susține că, deși se confruntă numeroase probleme, economia a revenit și se află „pe creștere”.

„În ultimii cinci ani, PIB-ul Republicii Moldova a crescut cu doar 0,4%. Pentru 2025 prognozăm o creștere de cel mult 1%, ceea ce înseamnă practic stagnare. Mai rău decât atât a fost doar în anii ’90, în perioada colapsului sistemului sovietic”, a declarat Veaceslav Ioniță pe 7 noiembrie, în cadrul emisiunii sale „Analize economice”. Potrivit lui, recesiunea „nu este un fenomen izolat, ci reflectă o stare profundă de slăbiciune a economiei moldovenești, care de ani buni nu reușește să depășească problemele fundamentale”.

De cealaltă parte, Adrian Lupușor respinge concluziile privind recesiunea, pe care le consideră „un fals” și o „interpretare eronată a datelor”. El a făcut apel la mass-media și la formatorii de opinie „să consulte surse sigure de informare”, cum ar fi site-ul BNS, înainte de a lansa concluzii alarmiste.

„Conform ultimelor date disponibile, în trimestrul II, 2025, Produsul Intern Brut a crescut cu 1.1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Nu e mult, probleme în economie sunt multe, dar economia deja e pe creștere, iar pentru 2025 se anticipează un +1.5-2.0%, cu o avansare și în 2026. Repet, e puțin, avem nevoie de a impulsiona creșterea economică, dar haideți să fim corecți și să nu operăm cu termeni eronați. Moldova NU mai este în recesiune!”, a scris Lupușor pe 10 noiembrie, pe rețele.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în trimestrul II al anului 2025, PIB-ul a crescut cu 1,1% față de aceeași perioadă din 2024, iar în prima jumătate a anului economia s-a menținut la același nivel. Creșterea a fost susținută în special de construcții, energie, comerț și IT, în timp ce agricultura și tranzacțiile imobiliare au continuat să scadă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: