Noul coronavirus nu ține cont de funcții, vârstă, sex sau poziție socială. Vicepremierul pentru Reintegrare Cristina Lesnic a relatat despre experiența prin care a trecut legată de COVID-19. Despre sentimentele pe care le-a avut în timp ce aștepta rezultatul testului, tratamentul la domiciliu, iar ulterior internarea în spital, susținerea familiei și atitudinea colegilor când a revenit la muncă – citiți în editorialul pe care oficialul l-a scris pentru NM.
Va fi rezultatul negativ sau pozitiv?
Noul virus Covid-19 este un test dur nu doar pentru autorităţi, dar si pentru fiecare persoană, indiferent de funcție, care află despre infectarea sa. Ziua în care am dat testul la Covid-19 a fost extrem de lungă, așteptând cu nerăbdare rezultatul și fiind dominată de nesiguranță și frică – va fi rezultatul pozitiv sau negativ.
Imediat ce am aflat despre testul pozitiv, am informat medicul de familie şi colegii de muncă. O parte din colegi erau, la fel, în acea perioadă, în aşteptarea rezultatelor testului. Eu şi familia mea ne-am mobilizat imediat, fără panică. Am început tratamentul prescris de medicul de familie, în aceeași zi. Inițial, am urmat tratamentul la domiciliu, iar ulterior am fost internată în spital. Am fost impresionată de înţelegerea şi solidaritatea copilului meu.
Deşi din luna martie 2020 am dat de mai multe ori testul la Covid-19 şi de multe ori mă gîndeam că aş putea sa fiu una dintre persoanele infectate, întotdeauna am gîndit pozitiv. La etapa infectării cu Covid-19, eram deja bine informată, cunoșteam deja multe experiențe reale ale rudelor care sunt medici şi care deja trecuseră prin nefericita experienţă de Covid-19, precum şi temerile multor prieteni şi cunostinţe despre virus.
„I se poate întîmpla oricui să se infecteze, oricît de mult te-ai proteja”
Eu şi cîţiva colegi eram în autoizolare. Comunicam între noi şi ne susţineam reciproc. Fiecare dintre noi era în aşteptarea testului. Emoţiile și incertitudinea se transformau uneori în glume, alteori în sentimente care trebuiau depăşite cu voință din cauza unui virus necunoscut, agresiv şi impredictibil ca evoluţie. Încercam să identificăm în mod prioritar cu toată echipa persoanele care puteau fi afectate şi să plasăm mai mulţi angajaţi să lucreze la distanţă.
Mai multe persoane au făcut testul. Am reuşit cu echipa să eliminăm orice răspîndire a virusului, prin autoizolare, lucru la distanţă, monitorizarea situaţiei zilnice, dezinfectarea birourilor, etc. Cei care am fost infectaţi în acea perioadă am stat mereu în contact, ne-am împărtăşit, zilnic, starea de sănătate şi evoluţia simptomatică, inclusiv solidaritatea.
Ținînd cont de faptul că, cu doar cîteva zile înainte, o altă colegă fusese confirmată cu Covid-19, am îndemnat toţi colegii la solidaritate, înțelegînd că i se poate întîmpla oricui dintre noi să se infecteze, oricît de mult te-ai proteja.
„Cel mai dificil a fost gândul că fiecare membru al familiei ar putea fi plasat în spitale diferite”
Cred că cel mai dificil a fost gîndul că familia mea ar putea fi infectată şi fiecare membru ar putea să fie plasat în spitale diferite. Aceasta a fost prima reacţie.
Dupa spitalizarea mea şi interacţiunea cu personalul medical, am fost copleşită de vigilenţa, munca titanică şi obositoare a medicilor. Am văzut mai mult decît propriile griji, am resimţit intuitiv de fiecare dată că, pe lîngă ,,îngerii păzitori” în costume albe, medicii sunt și ei oameni cu aceleași emoții și frici omeneşti, dar care totuși vin la serviciu pentru a salva vieţi omeneşti şi fiecare pacient este o istorie aparte.
„În spital, contează fiecare zi şi orice recomandare a medicului să fie ascultată”
Eram convinsă că voi trece rapid şi uşor, fără complicaţii, iar medicul îmi spunea de fiecare dată să nu ne grăbim pînă nu trecem de perioada „furtunii citochinice”. Eram monitorizată zilnic de către medicul de familie. Număram zilele, îmi înscriam zilnic evoluţiile simptomatice, aşteptam cu nerăbdare să revin la regimul de altădată. Situaţia a făcut ca să ajung, la insistenţa medicului, la spital în urma unor investigaţii.
În spital, contează fiecare zi şi orice recomandare a medicului să fie ascultată. Disciplina este garanţia pentru pacient şi pentru securitatea medicului. Regimul era foarte bine organizat. Medicii erau orientaţi să fie optimişti, foarte atenţi şi încurajatori. Asistentele medicale erau energice, profesioniste şi binevoitoare. O echipă medicală instruită şi profesionistă.
Starea de oboseală se resimţea pe toată durata de tratament.
„Cei care s-au obişnuit cu un grad mai mare de socializare au avut provocări de a se adapta”
Regimul de lucru la distanţă este posibil. Cei care continuă tratamentul împotriva Covid-19 nu întotdeauna pot lucra la distanţă în regim deplin, chiar dacă şi-ar dori, din cauza stării de oboseală şi a sentimentului de epuizare, atît în timpul tratamentului cît şi după, deşi acest lucru este foarte individual.
Pe perioada declarării stării de urgenţă, cît şi pe durata stării de urgenţă în sănătate publică, mulţi dintre angajaţii Biroului Politici de Reintegrare au fost trecuți în regim de lucru la distanţă, ori făcînd schimb de ture pentru a evita situaţiile neplăcute legate de infectarea cu Covid-19. Virusul de tip nou a schimbat nu doar stilul de viaţă, dar şi stilul de muncă, iar noi ne-am adaptat şi continuăm să ne adaptăm la şedinţe online, la schimbul de corespondenţă online, etc.
Cei care s-au obişnuit cu un grad mai mare de socializare, întrevederi în regim real, precum şi cu şedinţe regulate în regim real – au avut provocări mari de a se adapta la noul stil de muncă. Biroul a trecut demult la semnatură electronică, sistem electronic de gestionare a documentelor, astfel din punct de vedere tehnic, noul mecanism de muncă nu era un impediment.
„E o eroare atunci cînd persoanele ascund faptul că au trecut prin Covid-19”
Consider că e o eroare atunci cînd persoanele ascund faptul că au trecut prin Covid-19. În calitate de funcţionar de nivel înalt am fost obligată să fac public acest lucru. Virusul nu alege. Orice persoană care a trecut printr-o experienţă nefericită poate fi utilă apropiaților săi prin împărtăşirea experienţei, a lecţiilor învăţate, pentru a dezvolta sentimentul de luptă cu un virus imprevizibil, pentru a reduce din stereotipurile inventate, pentru a forma solidaritatea în colectiv, în societate sau printre prieteni. O persoană infectată de Covid-19 are nevoie de un gînd bun şi o susţinere morală.
Integrarea ulterioară în colectiv a persoanei care s-a vindecat de Covid 19 este o chestiune nu doar de evitare a stigmatizării, dar ține și de modul cum colegii sunt documentaţi şi informaţi, de educare a sentimentului de solidaritate.
