Ex-ambasadoarea învinuită de fraudă acuză MAE de intimidare și influențarea politică a Procuraturii Anticorupție

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Suedia, Norvegia și Finlanda, Liliana Guțan, acuză conducerea Ministerului Afacerilor Externe că intimidează diplomații de carieră prin procese penale și susține că dosarul în care a fost trimisă în judecată „are la bază interese subiective și politice”. Reacția vine după ce Procuratura Anticorupție a anunțat pe 11 martie, finalizarea urmăririi penale și trimiterea sa în judecată într-un dosar privind decontarea unor cheltuieli personale din bani publici. Guțan se declară nevinovată și speră la un proces echitabil. În reacție, MAE a precizat că nu va face comentarii.

Într-un comunicat de presă, Liliana Guțan se declară nevinovată și susține că ancheta a fost inițiată „cu scopul de a o retrage din funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar”, acuzând că în spatele ei, ar sta niște interese politice, iar Ministerul de Externe prin „procese penale”, ar intimida diplomații.

„Mi-am exercitat vocația și funcția de diplomat de carieră timp de 21 de ani, într-un mod exemplar, fiind ghidată de promovarea intereselor Republicii Moldova. Mă declar nevinovată și exprim speranța că procesul judiciar va fi imparțial, echidistant, transparent, just și examinat în termeni rezonabili”, a scris Guțan în comunicat.

Aceasta și-a exprimat dezacordul cu constatările Procuraturii Anticorupție, pe care le califică drept „tergiversate și influențate politic de către conducerea politică a ministerului de externe” și regretă că MAE „a ajuns să fie expus unor practici de intimidare a diplomaților de carieră prin procese penale, în interese politice”.

Guțan a făcut apel către misiunile diplomatice străine acreditate în Moldova să nu tragă concluzii negative despre țară în baza acestui caz, „deoarece are la bază interese subiective și politice ale conducerii Ministerului”. De asemenea, a solicitat instituțiilor media să urmărească și să mediatizeze procesul „corect și echidistant”.

„Fiind presată de aceste circumstanțe, nu-mi rămâne decât să-mi apăr onoarea și demnitatea în instanța de judecată, bazându-mă pe un proces echitabil”, a concluzionat fosta ambasadoare.

MAE: „Nu comentăm dosare aflate în curs de examinare”

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat după ce fosta ambasadoare a Moldovei în Suedia, Liliana Guțan a acuzat instituția că ar sta în spatele dosarului penal împotriva sa. MAE a declarat că „respectă independența sistemului judiciar și nu comentează dosare aflate în curs de examinare”, precizând că aspectele ce țin de procesul penal sunt de competența exclusivă a organelor de urmărire penală și a instanței de judecată.

„Ministerul Afacerilor Externe a luat act de comunicatul Procuraturii Anticorupție privind cazul fostei ambasadoare a Republicii Moldova în Regatul Suediei. Aspectele ce țin de procesul penal sunt de competența exclusivă a organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, care vor examina cauza și vor stabili circumstanțele în conformitate cu legislația în vigoare. Ministerul respectă independența sistemului judiciar și nu comentează dosare aflate în curs de examinare”, a transmis instituția.

***

Amintim că fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Suedia, care a exercitat concomitent și funcția de ambasador în Norvegia și Finlanda, Liliana Guțan, a fost trimisă în judecată pentru abuz de putere și abuz de serviciu, după ce Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală în dosar. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, aceasta ar fi introdus date false în evidențele contabile ale misiunii diplomatice privind prezența sa la serviciu și ar fi decontat cheltuieli personale pe banii statului. Prejudiciul cauzat bugetului Ministerului Afacerilor Externe este estimat la 275.927 de lei.

Legea prevede pentru aceste infracțiuni o amendă de până la 117.500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, cu interdicția de a ocupa funcții publice între 5 și 10 ani. Pentru asigurarea reparării prejudiciului, a fost aplicat sechestru pe un bun imobil aflat în proprietatea sa. Aceasta beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

 Dosarul a fost transmis spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia Images

Presa: FBI a avertizat California despre un posibil atac cu drone din partea Iranului. Reacția oficialilor americani

Biroul Federal de Investigații (FBI) a avertizat departamentul de poliție din statul California cu privire la un posibil atac cu drone, organizat de Iran, asupra coastei de vest a SUA. Informația a fost relatată de ABC News, care citează o notificare a FBI, potrivit Meduza. Guvernatorul Californiei a declarat că autorităților statului nu le sunt cunoscute în prezent amenințări concrete. Oficialii americani au declarat pentru CNN că notificarea FBI conținea informații neverificate, furnizate doar pentru informare.

Potrivit ABC News, notificarea a fost trimisă la sfârșitul lunii februarie, atunci când SUA și Israelul au început să efectueze lovituri împotriva Iranului.

„Recent am obținut informații potrivit cărora, la începutul lunii februarie 2026, Iranul ar fi intenționat să efectueze un atac neașteptat folosind drone de pe o navă neidentificată, lângă coastele Statelor Unite, asupra unor ținte neprecizate din California, în cazul în care SUA ar lovi Iranul. Nu avem informații suplimentare privind momentul, metoda, ținta sau persoanele responsabile pentru acest presupus atac”, citează ABC News notificarea FBI.

Reprezentantul biroului FBI din Los Angeles și Casa Albă nu au răspuns solicitării postului de televiziune pentru un comentariu.

La scurt timp după publicația ABC News, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat că autorităților statului nu le sunt cunoscute în prezent amenințări concrete. „Susțin coordonarea constantă cu personalul serviciilor de securitate și de informații (…) pentru a monitoriza potențialele amenințări pentru California, inclusiv cele legate de conflictul din Orientul Mijlociu. Deși în prezent nu ne sunt cunoscute amenințări iminente, rămânem pregătiți pentru orice situație de urgență în statul nostru”, a declarat el.

Oficialii americani au declarat, într-un interviu pentru CNN, că notificarea FBI conținea informații neverificate, oferite doar pentru informare. Postul de televiziune menționează că serviciile federale împărtășesc frecvent, din prudență, informații a căror veridicitate este incertă cu autoritățile locale de aplicare a legii. Potrivit unuia dintre interlocutori, astfel de mesaje ajung zilnic la autoritățile locale de poliție.

***

În prezent, Orientul Mijlociu este scena unui conflict militar, după ce Statele Unite ale Americii și Israelul au lansat, pe 28 februarie, o operațiune militară împotriva Iranului, constând în atacuri aeriene asupra unor ținte militare și strategice. Cele două țări afirmă că operațiunea vizează eliminarea programul nuclear și balistic al Teheranului, precum și înlăturarea regimului teocratic iranian.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: