Sănătate Info

Ex-angajat al Primăriei Chișinău, cercetat pentru fals în declarații și îmbogățire ilicită, a scăpat de pedeapsă

Mihai Moldovanu, ex-șef al Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinău, a fost recunoscut vinovat de fals în declararea averii, în perioada 2015-2019. Acesta a fost însă eliberat de răspundere din cauza expirării termenului de prescripție. De asemenea, Moldovanu, în privința căruia a fost depistată o diferență de 8 milioane de lei dintre veniturile sale declarate și cele reale, a fost achitat de învinuirea de îmbogățire ilicită. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în gestiunea căreia se află dosarul penal al fostului funcționar, a anunțat pe 25 martie că va contesta decizia judecătorească privind acuzația de îmbogățire ilicită.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, dosarul penal a fost investigat „în regim accelerat”, în perioada septembrie-decembrie 2022 (urmare a preluării cauzei de la CNA, prin ordonanța Procurorului General), după care a fost trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Materialele dosarului arată că Mihal Moldovanu, fost șef al Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinău, a introdus de cinci ori date false în declarația de avere și interese, în perioada 2015-2019 (inclusiv la eliberarea din funcție).

Mai exact, falsurile stabilite de procurorul PCCOCS și constatate de judecător privind modul în care inculpatul și-a declarat averea vizau suprafețe de teren indicate diminuat, omiterea indicării averii concubinei și calității lui de asociat al unei companii cu activitate în domeniul în care acesta lucra în Primărie, omiterea indicării unui împrumut de aproape trei milioane lei în valută străină și alte falsuri în declarația de avere și interese. Deși la solicitarea procurorilor PCCOCS fostul șef de Direcție a fost recunoscut vinovat pentru aceste falsuri în declararea publică a averii lui, în calitate de funcționar public, prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 19 martie 2025, acesta este liberat de răspundere penală, urmare a expirării termenului de prescripție”, a menționat PCCOCS.

Prin aceeași sentință, Moldovanu a fost achitat de învinuirea înaintată de procurorii PCCOCS pentru îmbogățire ilicită, iar sechestrele aplicate pe „casa sa de lux din Chișinău și terenul adiacent, precum și un automobil de lux”. Acesta a fost trimis în judecată și pentru îmbogățire ilicită, după ce s-a stabilit o diferență de peste 8 000 000 lei dintre veniturile sale declarate și cele reale.

Diferența dintre veniturile și cheltuielile sale devine și mai izbitoare atunci când este contrapusă salariului bază primit atunci de acesta, în sumă de 5000-6000 lei/lună. Mai mult, trebuie menționat și faptul că învinuitul a întreprins măsuri anticipate de inducere în eroare a investigațiilor. Spre exemplu, acesta i-ar fi vândut ginerelui o parte dintr-un teren de construcții contra unei sume impunătoare de bani, pe care acesta nu ar fi putut-o deține coraportat la veniturile obținute; precum și ar fi întocmit o recipisă privind un împrumut de la o rudă apropiată, deși aceasta nu deținea un astfel de potențial financiar”, a precizat PCCOCS.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a comunicat că urmează să conteste la Curtea de Apel Centru sentința prin care fostul șef al Direcției sănătate publică a Primăriei Chișinăului a fost achitat pentru îmbogățire ilicită.

Potrivit Codului penal, inculpatul riscă o amendă de 400 000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii sau exercita activităţi legate de gestionarea activității persoanelor juridice pe un termen de 10 ani.

***

Faptele care-i sunt incriminate lui Mihail Moldovanu de procurori au făcut și obiectul unei investigații jurnalistice realizată de ZdG, care a fost publicată în 2017.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Taburceanu a câștigat la MoldATSA mai mult decât directorul demis? Rise Moldova: adaosuri de 2 ori mai mari decât salariul

Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu și fosta comunicatoare a premierului Natalia Gavrilița, a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA, întreprinderea de stat responsabilă de securitatea traficului aerian, potrivit unei investigații Rise Moldova publicată pe 23 iunie. Datele arată că, în 2026, remunerarea lunară a Taburceanu la MoldATSA a depășit 120.000 de lei de opt ori mai mult decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mult decât primește verișoara ei, președinta Maia Sandu.

Potrivit RISE Moldova, Anastasia Taburceanu a fost angajată la MoldATSA la începutul lunii iunie 2025. În cel de-al doilea semestru al anului trecut, aceasta a încasat venituri de peste jumătate de milion de lei, adică în medie peste 75.000 de lei pe lună. În 2026, remunerarea sa a crescut semnificativ, depășind 120.000 de lei lunar.

Anterior, contactată de NewsMaker, Taburceanu a precizat că salariul său de funcție este de 25.700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru, fără a menționa alte surse de remunerare din cadrul întreprinderii.

Într-un răspuns acordat RISE Moldova, comunicatoarea a explicat că sumele reflectate în documente pot include, pe lângă salariu, și alte plăți aferente deplasărilor de serviciu, inclusiv diurne și cheltuieli de cazare, și că de când este angajată la MoldATSA a participat la programe de instruire și perfecționare profesională în domeniul aviației civile.

Activitate la Cancelaria de Stat și Guvernul Recean

Pe lângă MoldATSA, Taburceanu mai prestează servicii de comunicare în cadrul activităților de promovare a unui plan guvernamental finanțat de UE, activități raportate către Cancelaria de Stat, potrivit propriilor declarații. Aceasta a precizat că salariul de la MoldATSA nu include și serviciile prestate în cadrul planului guvernamental, fără a menționa sursa de remunerare pentru acestea din urmă.

RISE Moldova notează că Taburceanu a fost și coordonatoarea campaniilor de comunicare ale Guvernului condus de Dorin Recean. Aceasta a activat în funcția de consilieră a prim-ministrului Dorin Recean din aprilie 2023 până în octombrie 2025, fără a depune declarații de avere pentru acei ani, pe motiv că nu deținea o funcție oficială în cadrul Cancelariei.

„Nu dețineam o funcție oficială în cadrul Cancelariei, deci nu trebuia să depun declarația. Am avut contracte de durată scurtă cu diferiți donatori”, a declarat Taburceanu pentru RISE Moldova, fără a oferi detalii despre identitatea donatorilor sau sumele achitate.

NewsMaker a solicitat un comentariu din partea Guvernului vizavi de activitatea Anastasiei Taburceanu în calitate de consilieră a prim-ministrului Dorin Recean și de obligativitatea depunerii declarațiilor de avere în acest context. Reprezentanții Executivului au precizat că vor veni cu un răspuns.

Royalty de jumătate de milion de lei

O altă sursă de venit pentru Taburceanu a fost Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), un ONG condus de fostul deputat liberal-democrat Vadim Pistrinciuc. Potrivit datelor consultate de RISE Moldova, în 2025 Taburceanu a încasat circa 600.000 de lei de la această instituție, sub formă de royalty.

„Remunerația a venit în baza unui contract de consultanță, ca parte a unei echipe multidisciplinare. Activitatea a vizat identificarea și dezvoltarea unor mecanisme de prevenire și combatere a dezinformării și manipulării informaționale, precum și elaborarea unor recomandări și instrumente de intervenție în acest domeniu”, a declarat comunicatoarea pentru RISE Moldova.

Firma Grai Grup, de la un milion la zero

Înainte de a consilia Guvernul Recean, Taburceanu a fondat Grai Grup SRL, firmă de consultanță în comunicare strategică. În primul an de activitate, cu un singur angajat declarat, firma a înregistrat venituri de peste un milion de lei și un profit de aproape 958.000 de lei, o parte provenind din contracte cu instituții publice. Printre acestea, un contract de 95.000 de lei cu Oficiul Avocatului Poporului, obținut în octombrie 2023, pentru elaborarea unei strategii de comunicare și organizarea unor sesiuni de instruire.

În 2024, veniturile Grai Grup au scăzut abrupt la 164.000 de lei, iar în 2025 firma a raportat zero venituri și pierderi de 3.829 de lei. Taburceanu a explicat această evoluție prin faptul că activitățile profesionale curente au necesitat implicare deplină, motiv pentru care nu a mai participat activ la proceduri de achiziții sau alte oportunități de contractare.

Precizăm că Anastasia Taburceanu a fost purtătoarea de cuvânt a ex-premierului Natalia Gavrilița între 2021 și 2023. Aceasta și-a depus ulterior demisia din motive personale. Tot în 2023, a fondat Grai Grup, companie de consultanță în comunicare, împreună cu expertul în comunicare strategică și relații publice Ion Grosu. Totodată, se menționează că „fondatorii companiei au experiență în promovarea produselor comerciale, implementarea campaniilor de schimbare de comportament, comunicarea de reformă și de politici publice, comunicare instituțională și campanii electorale.”


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: