TV8

Ex-directorul ASP Serghei Răilean, plasat în arest preventiv pentru 20 de zile

Fostul director al Agenției Servicii Publice (ASP) Serghei Răilean a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile. Informația a fost confirmată pentru NM de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii.

Instanța de judecată a decis pe 5 mai măsurile preventive față de cele 13 persoane reținute în dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru acte de identitate. 11 dintre suspecți au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. O persoană a fost eliberată provizoriu sub control judiciar.

Cea mai dură măsură a fost luată față de fostul șef al instituției, Serghei Răilean. Acesta va petrece 20 de zile în detenție. Decizia fost luată de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Escortat în fața instanței, Serghei Răilean a declarat că nu comentează acuzațiile și se declară nevinovat.

***

La începutul lunii septembrie 2021, în urma unui audit desfășurat la ASP, Corpul de control al prim-ministrului, Natalia Gavrilița, a depistat mai multe încălcări ale legii în procesul de organizare a licitaţiei, inițiată în ianuarie 2021 de către fosta conducere a Agenției Servicii Publice.

Achiziția cu o valoare de circa 500 milioane de lei avea două loturi: procurare a circa 3 milioane de blanchete utilizate pentru perfectarea actelor și procurare de echipament și a unui program specializat de personalizare a actelor de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare. 

Astfel, achiziția a fost stopată, iar dosarul cu documentele ridicate de Corpul de Control al Prim-ministrului a fost trimis Procuraturii pentru inițierea unei anchete.

Pe 3 mai,  de 3 mai, 13 persoane, printre care și Sergiu Railean, au fost reținute în urma a 60 de percheziții efectuate în dosarul achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

visit.chisinau.md

Planurile guvernului pentru Vila Herța: Ministerul Culturii anunță consultări publice după solicitarea privind crearea Muzeului Femeilor în Artă

Autoritățile elaborează un studiu de prefezabilitate pentru Vila Herța și Vila Kligman din Chișinău, în cadrul procesului de restaurare a celor două edificii, sprijinit de Franța. Muzeul Național de Artă al Moldovei, care gestionează edificiile, intenționează să înființeze în Vila Kligman un muzeu dedicat pictorului Mihai Grecu, iar destinația Vilei Herța urmează să fie discutată în cadrul unor consultări publice, după ce reprezentanți ai sectorului cultural au propus crearea unui Muzeu al Femeilor în Artă. Informațiile se regăsesc într-o scrisoare transmisă de Ministerul Culturii managerului cultural Victoria Nagy Vajda, una dintre persoanele care propun crearea Muzeului Femeilor în Artă. La rândul său, Nagy Vajda afirmă că toate propunerile privind viitorul celor două clădiri ar trebui analizate în mod egal și în cadrul aceluiași proces de consultare.

Într-o scrisoare semnată de secretarul de stat Corneliu Cirimpei, Ministerul Culturii a precizat că, în cazul vilelor urbane „V. Herța” și „M. Kligman” este în curs de elaborare un studiu de prefezabilitate. Documentul va sta la baza deciziilor privind dezvoltarea și funcțiunile viitoare ale celor două edificii.

Totodată, instituția a menționat că Muzeul Național de Artă al Moldovei intenționează să creeze în Vila „M. Kligman” Muzeul „Mihai Grecu”, dedicat operei artistului.

În ceea ce privește propunerea de creare a Muzeului Femeilor în Artă în «Vila urbană a lui V. Herța», Ministerul Culturii apreciază valoarea și relevanța acesteia și consideră importantă continuarea dialogului cu reprezentanții comunității artistice și ai societății civile. În acest sens, în perioada următoare, vor fi organizate consultări publice și ateliere de lucru cu participarea reprezentanților societății civile, ai comunității artistice și ai sectorului cultural, în vederea elaborării unei viziuni coerente privind dezvoltarea edificiilor «Vila urbană a lui V. Herța» și «Vila urbană a lui M. Kligman» și stabilirea funcțiunilor lor muzeale”, a menționat ministerul.

În răspunsul său către minister, Victoria Nagy Vajda a salutat organizarea consultărilor și a spus că va participa la acestea. Ea a remarcat însă că proiectul Muzeului „Mihai Grecu” pare deja conturat la nivel instituțional și consideră că toate propunerile privind destinația complexului Herța–Kligman ar trebui evaluate după aceleași criterii.

Potrivit acesteia, proiectele ar trebui analizate în funcție de oportunitate, fezabilitate și impact, ținând cont de patrimoniul existent, de nevoile actuale ale sectorului cultural și de tendințele europene din domeniul muzeal.

Astfel, consider că discuția privind destinația viitoare a celor două edificii trebuie să depășească perspectiva unor opțiuni instituționale deja conturate, dar care nu au fost supuse anterior unei dezbateri publice, și să ia în considerare în mod real potențialul pe termen lung al acestui ansamblu, astfel încât decizia privind viitoarea destinație a complexului Herța–Kligman să fie fundamentată și orientată spre interesul public și dezvoltarea durabilă a sectorului cultural”, a declarat Victoria Nagy Vajda.

Amintim că Victoria Nagy Vajda și istoricii de artă Ludmila Toma și Constantin Ciobanu au propus, la sfârșitul lunii august, înființarea unui Muzeu al Femeilor în Artă în Casa Herța, după restaurarea clădirii. Într-o scrisoare deschisă adresată președintei Maia Sandu, cei trei au solicitat sprijin pentru inițiativă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: