Puterea a patra/N4

Ex-președintele Curții Constituționale: S-au produs multe abuzuri în procesul reformei justiției

Intenția guvernării de reformare a justiției este una binevenită, însă modalitatea în care se face reforma creează precedente. O spune fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, potrivit căruia reforma are loc netransparent și creează multă incertitudine în rândul judecătorilor, avocaților și mediului de afaceri, notează IPN.

Alexandru Tănase califică drept oportună și binevenită intenția guvernării de a elimina persoanele corupte și compromise din sistemul justiției. Potrivit expertului, guvernarea trebuie să depună eforturi pentru a-i menține în sistem pe judecătorii profesioniști și integri.

„Intenția de reformare a justiției este ok. Întrebarea e cum se face acest lucru. Deoarece prin orice acțiune se creează precedente. În sistem sunt peste 300 de judecători tineri, care nu sunt corupți, în mare parte, profesioniști, care și-ar dori să activeze într-o societate în care justiția face dreptate. Din păcate, acțiunile nechibzuite ale puterii i-au speriat pe acești tineri și nu i-au determinat să-și asume rolul schimbărilor în justiție. Nu există nimeni în actualul arc guvernamental, nici la Ministerul Justiției, nici în Parlament care ar reprezenta o autoritate morală, care ar vorbi cu corpul de judecători pentru a le explica care sunt ideile reformatoare. Este cel mai ușor să invoci rezistența sistemului, abstract, fără a veni cu cazuri concrete în ce constă această rezistență”, a spus Alexandru Tănase în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Fostul președinte al Curții Constituționale spune că reforma are loc netransparent, în lipsa unui consens, iar opiniile Comisiei de la Veneția pe multe dintre inițiativele guvernării sunt critice.

„S-au comis multe abuzuri în procesul așa-numitei reforme. Vă recomand să ridicați opiniile Comisiei de la Veneția din ultimii trei ani și veți vedea că nu avem nicio opinie curată. Adică opinie care ar fi dat undă verde reformelor fără foarte multe recomandări care modificau, de fapt, substanțial conceptele prezentate. La Curtea Supremă de Justiție a demisionat cea mai mare parte din judecători. Cu toții am auzit că guvernarea vrea să reformeze CSJ. A văzut cineva acest proiect? În afară de un cerc restrâns de oameni care au acces în birourile puterii. Noi ne-am pomenit fără judecători la Curtea Supremă fără ca proiectul să fie votat în prima lectură. Intenția guvernării de a reforma justiția începând cu CSJ este una corectă, peștele de la cap se strică. Dar în trei ani de zile noi nu am văzut un plan clar asupra reformei, să înțeleagă și avocații. Dar imaginați-vă în ce stare se află acum mediul de afaceri care nu știe care sunt regulile de joc în justiție”, a mai spus ex-președintele Curții Constituționale.

Adunarea Generală a Judecătorilor a avut loc la 17 martie. Forul judecătoresc nu și-a delegat membrii în Consiliul Superior al Magistraturii, ședința fiind întreruptă până la 28 aprilie. În replică, guvernarea spune că pentru a debloca sistemul Parlamentul îi va numi în funcții pe membrii CSM din rândul societății civile, imediat ce comisia de pre-vetting își va finaliza activitatea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldpres

Tot mai mulți elevi din Transnistria aleg școlile cu predare în română. Câți s-au înscris în acest an

Tot mai mulți copii din regiunea transnistreană aleg să studieze în școli cu predare în limba română. Peste 2 100 de elevi sunt înscriși în acest an de învățământ, cu aproximativ 60 mai mulți decât anul trecut. Afirmația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul ediției din 4 septembrie a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

O tendință foarte bună. Dacă anul trecut, în anul de învățământ 2025–2026, în școlile cu predare în limba română din regiune făceau studiile aproximativ 2 040 de elevi, anul acesta cifra finală va fi după 15 septembrie, dar deja avem peste 2 100. Nu vreau să spun că este o creștere dramatică, dar este o creștere”, a declarat Valeriu Chiveri, potrivit Moldpres.

Potrivit vicepremierului, în total, aproximativ 4 000 de elevi din regiunea transnistreană învață în școli cu predare în limba română, inclusiv în instituții de pe malul drept al Nistrului.

Totodată, peste 640 de tineri din regiunea transnistreană beneficiază de facilități la admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Pentru unii dintre ei este prevăzut și un an pregătitor pentru examenul de bacalaureat, în funcție de perioada scursă de la absolvirea școlii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: