cna,md

Ex-secretarul de stat de la Justiție, reținut de CNA: ar fi cerut 10 mii EUR pentru o autorizație 

Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că ex-secretarul de stat de la Ministerul Justiției a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta ar fi pretins 10 000 de euro de la un bărbat pentru a-l ajuta să obțină certificatul de administrator autorizat, susținând că ar avea influență asupra unor membri ai comisiei specializate de pe lângă Uniunea Administratorilor Autorizați.

Potrivit denunțătorului, bănuitul ar fi pretins de la el 10 000 de euro și ar fi primit 6000 de euro în schimbul influențării membrilor Comisiei de autorizare și disciplină, responsabilă de organizarea examenului de calificare a administratorilor autorizați.

Ex-funcționarul ar fi promis că îi poate convinge pe examinatori să-i dea nota maximă, dar nu și-ar fi onorat promisiunea.

În baza denunțului, CNA spune că a fost inițiată o cauză penală, în cadrul căreia au fost efectuate investigații în vederea probării faptului traficului de influență.

În această dimineață, s-au desfășurat percheziții la domiciliul bănuitului, dar și la biroul șefului Uniunii Administratorilor Autorizați.

Fostul ministru al Justiției Fadei Nagacevschi respinge informațiile, prezentate de unele surse media, precum că un fost secretar de stat din perioada mandatului său a fost reținut de CNA.

„Din informațiile de care dispun, niciun fost secretar de stat al Ministerului Justiției, ce a activat pe timpul mandatului meu, nu este vizat în acțiunile de urmărire penală anunțate public astăzi. Secretarii de stat ce au activat la minister pe timpul mandatului meu sunt: Radu Foltea, Dorin Lișman, Tatiana Tverdun, Pleșca Alexandru”, a scris Nagacevschi, pe Facebook.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAI/foto simbol

Operațiunea „Girofar” în Republica Moldova: ce vor verifica polițiștii în trafic timp de 6 zile

Începând cu 15 septembrie și până pe 20 septembrie, în Republica Moldova va avea loc operațiunea „Girofar”. Șoferii vor fi monitorizați pentru a vedea cum respectă regulile de circulație, în special obligația de a acorda prioritate vehiculelor prioritare aflate în misiune. Despre aceasta a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Operațiunea are loc la nivel național și este orientată spre prevenirea accidentelor rutiere și sporirea siguranței în trafic, a comunicat IGP.

„În această perioadă, polițiștii vor monitoriza modul în care conducătorii auto respectă regulile de circulație, în special obligația de a acorda prioritate vehiculelor cu regim de circulație prioritar aflate în misiune. Poliția reamintește: atunci când un vehicul de intervenție se apropie având în funcțiune semnalele luminoase și/sau sonore speciale, acordați-i prioritate și facilitați-i deplasarea în siguranță”, a declarat Inspectoratul.

Menționăm că, săptămâna trecută, echipele de pe ambulanță au intervenit la 117 de persoane care au suferit în urma a 95 de accidente rutiere, potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. După acordarea asistenței medicale urgente, 94 de pacienți, inclusiv 21 de copii au fost transportați la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: