Nicu Popescu

„Există reguli de comportament, este bine să ai o invitație”. Popescu a confirmat că Moldova a elaborat „lista neagră” a oficialilor din Rusia

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a confirmat că Republica Moldova a elaborat o „listă neagră” a oficialilor din Rusia indezirabili pe teritoriul țării noastre. Anterior, premierul Dorin Recean a spus că în listă se regăsește inclusiv președintele Federației Ruse, precum și omul de afaceri Igor Ceaika. Popescu a spus că „într-adevăr există astfel de reticențe față de anumiți cetățeni ai Federației Ruse”, dar nu o să intre în detalii cu privire la numele persoanelor din listă. 

Popescu a fost întrebat dacă Moldova se află într-un „război diplomatic rece cu Federația Rusă”. „Suntem într-un schimb regulat de mesaje foarte sincere, deseori dure, în care noi ne exprimăm foarte clar poziția noastră”, a precizat ministrul.

Întrebat dacă poate să dea detalii despre lista de cetățeni din Federația Rusă, inclusiv oficiali, care au interdicție de intrare în Republica Moldova, Popescu a comunicat: „Într-adevăr există astfel de reticențe față de anumiți cetățeni ai Federației Ruse. Știți bine că există și un număr foarte mare de cetățeni ai altor state cărora li s-a refuzat intrarea în Republica Moldova, dar această listă nu este discutată”.

„Da, ceea ce a spus domnul prim-ministru Dorin Recean este destul de clar. Există nume, dar eu nu o să intru în detalii”, a adăugat Popescu, la Cutia Neagră de la TV8.

La precizarea dacă vorbim despre primele persoane din Federația Rusă, ministrul a spus: „Dumneavoastră ați văzut că a fost și un guvernator al unei regiuni din Federația Rusă care a încercat să intre, deci această vizită a fost indezirabilă și această persoană n-a intrat pe teritoriul țării noastre, dar la modul practic trebuie să fim conștienți că pentru oficialii de rang înalt totuși există și anumite reguli de comportament internațional în care pentru a se deplasa în alte țări este bine să ai și o invitație”.

***

Pe 27 aprilie, premierul Dorin Recean a spus că Moldova a elaborat o „listă neagră” a oficialilor din Federația Rusă indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova. În listă se regăsește inclusiv președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, precum și omul de afaceri cu legături strânse în mediul politic din Rusia și Republica Moldova, Igor Ceaika, susține oficialul.

Înainte de aceasta, liderul Tatarstanului a publicat un video în care anunța că se află pe Aeroportul Internațional Chișinău, doar că autoritățile moldovenești nu i-au permis intrarea pe teritoriul țării noastre. Minnikhanov urma să participe la primul Congres internațional al diplomației populare „Prietenia popoarelor 2023” desfășurat luni, 17 aprilie, la Comrat.

La ședința Guvernului din 19 aprilie, premierul Dorin Recean a vorbit despre încercarea de a intra în Moldova a liderului Tatarstanului.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că un diplomat de la Ambasada Rusiei a fost declarat drept persona non grata, fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldovei.

Pe 25 aprilie, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova Lilian Darii a fost convocat la MAE-ul rus. La scurt timp, instituția rusească a anunțat că Darii a fost informat că un diplomat moldovean aflat în Rusia a fost declarat persona non grata.

Tot atunci, Moscova a interzis intrarea în Federația Rusă pentru patru oficiali din Republica Moldova. Este vorba de ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, dar și deputații PAS Oazu Nantoi, Olesea Stamate și Lilian Carp.

„Răspuns la declarațiile lor regulate anti-ruse, precum și alăturarea Chișinăului la listele de sancțiuni ale UE, ai căror subiecți sunt cetățeni ai Federației Ruse” – așa și-a argumentat atunci Kremlinul decizia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Aproape jumătate din exporturile țării sunt generate de servicii. Moldova Export Forum va reflecta dinamica exporturilor în cadrul Moldova Business Week 2026

Serviciile câștigă tot mai mult teren în comerțul extern, iar ponderea lor se apropie de cea a bunurilor. Pe parcursul anului trecut, prestările către clienți din afara țării au generat 3,22 miliarde de dolari, echivalentul a 46% din valoarea totală a exporturilor. Potențialul acestui segment și oportunitățile de creștere pentru companiile locale vor reprezenta una dintre cele trei direcții strategice ale Moldova Business Week 2026, care se va desfășura în perioada 28 septembrie – 2 octombrie.

Agenda dedicată exporturilor va combina discuțiile tematice și sesiunile de networking cu activități practice, orientate spre dezvoltarea unor noi oportunități de afaceri. Astfel, în cea de-a doua zi a evenimentului este programată o vizită de studiu pentru prezentarea capacităților de producție și procesare ale companiilor Monicol & Sapico, precum și a experienței acestora pe piețele externe. Programul Moldova Business Week 2026 va fi completat și cu „Moldovan Tourism as Export: From Destination to Economic Value”, eveniment programat pentru 1 octombrie, care va aduce în prim-plan turismul ca sector de export și sursă de venituri. Evenimentul urmărește să transforme promovarea destinației în noi parteneriate comerciale și să includă mai multe experiențe turistice din Republica Moldova în circuite internaționale. Agenda include și întâlniri B2B și sesiuni dedicate stabilirii de noi parteneriate de afaceri, dintre operatorii locali și cei din Elveția, pe parcursul cărora vor fi prezentate oferte turistice cu potențial pentru piețele internaționale.

Tot pe 1 octombrie, în cadrul Moldova Export Forum, vor fi desemnați, în premieră, cei 25 de „Top Exporters from Moldova” din cadrul programului lansat, tot în premieră, de Agenția de Investiții. Finaliștii au fost selectați din peste 1.300 de companii exportatoare, pe baza datelor furnizate de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Biroul Național de Statistică și alte surse publice relevante. Programul va avea loc o dată la doi ani, iar mai multe informații sunt disponibile pe topexporters.

Exporturile Moldovei se schimbă: serviciile câștigă teren în fața bunurilor

Prima ediție a programului „Top Exporters from Moldova” este lansată într-un moment în care structura exporturilor Republicii Moldova se schimbă vizibil. În 2025, balanța comerțului cu servicii a fost pozitivă: Republica Moldova a exportat servicii cu 1,04 miliarde de dolari mai mult decât a importat. Evoluția demonstrează că tot mai multe companii locale pot livra expertiză, soluții și servicii către clienți din afara țării, fără a fi limitate de dimensiunea pieței interne.

Irina Tolstousov, directoare adjunctă, Promovare Imagine de Țară și Promovare Export, Agenția de Investiții: „În 2025 exporturile Republicii Moldova au ajuns la aproximativ 7 miliarde de dolari, 46% din ele fiind export de servicii, ceea ce schimbă paradigma economică a țării noastre. Mai mult decât atât, Moldova are o balanță pozitivă în acest sens – exportăm mai mult decât importăm. Aceste rezultate reflectă transformarea economiei moldovenești și capacitatea companiilor locale de a concura pe piețele internaționale. Exporturile nu mai înseamnă doar vânzarea unui produs peste hotare. Ele înseamnă integrarea în lanțurile valorice europene, dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung și crearea unei economii mai competitive. Rolul nostru, la Agenția de Investiții, este să accelerăm această transformare.”

Pe parcursul anului 2025, Agenția de Investiții a avut peste 3.000 de interacțiuni cu mediul de afaceri pentru promovarea exporturilor, iar programele implementate au oferit suport pentru 129 de companii, cu scopul de a genera rezultate economice suplimentare de 15 milioane de dolari.

Top domenii care exportă servicii din Moldova: IT, educație, sănătate și transport

Creșterea ponderii exporturilor de servicii nu vine doar din serviciile IT, care în 2025 au depășit 1,05 miliarde de euro, o valoare de aproape opt ori mai mare decât în 2015. În prezent, aproximativ 90% din producția sectorului este orientată către clienți din afara țării.

Paleta de servicii exportate pe piețele externe este completată de segmentul de instruire, care a ajuns la 137 de milioane de dolari, de sănătate – la 85,4 milioane de dolari și transportul aerian de mărfuri și pasageri, care a generat 260 de milioane de dolari.

În același timp, serviciile de călătorie au adus 845 de milioane de euro în 2025, într-un an în care țara noastră a fost vizitată de peste jumătate de milion de turiști.

Exporturile de bunuri rămân o bază importantă pentru economie

În paralel cu avansul serviciilor, exporturile de bunuri păstrează o pondere importantă în economie, ajungând în 2025 la 3,78 miliarde de dolari. Automotive, electronica și sectorul agroalimentar se numără printre domeniile cel mai bine conectate la piața Uniunii Europene.

În perioada 2019–2025 țara noastră a exportat în UE echipamente și componente electrice în valoare de aproximativ 3,4 miliarde de euro, iar peste 90% din livrările acestei categorii au avut ca destinație piața europeană. 

Un exemplu este industria cablajelor auto, iar exporturile au crescut de la 41 de milioane de euro în 2013 la 269 de milioane de euro în 2025, pe fondul integrării producătorilor locali în lanțurile europene de aprovizionare. 

Sectorul agroalimentar rămâne, de asemenea, unul dintre principalii contribuitori la exporturile de bunuri. În 2025, exporturile de cereale și semințe au depășit 750 de milioane de euro, iar produsele agroalimentare au reprezentat peste 45% din totalul exporturilor de bunuri.

Datele indică o structură de export tot mai diversificată: pe de o parte, industrii de producție care și-au consolidat poziția pe piața europeană, iar pe de altă parte – servicii care cresc rapid și au o pondere tot mai mare de valoare adăugată în economie.

Trei direcții strategice pentru Moldova Business Week 2026

Exportul de servicii este una dintre cele trei direcții strategice ale Moldova Business Week 2026, pe lângă integrarea economică europeană și profilurile sectoriale de investiții. Pe parcursul a cinci zile, evenimentul va reuni reprezentanți ai companiilor din Moldova, investitori, potențiali clienți și parteneri internaționali în cadrul forumurilor la nivel înalt, panelurilor de discuții, vizitelor regionale și întâlnirilor B2B. Prin această componentă, Moldova Business Week urmărește să transforme capacitatea deja demonstrată a companiilor moldovenești de a lucra pe piețele externe într-un avantaj economic mai vizibil și într-o sursă de noi contracte, investiții și parteneriate.

Informații despre program și modalitățile de participare sunt disponibile pe mbw.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: