Expert politic: Este prioritar ca actul guvernării să capete eficiență
Full Article 3 minutes read

Expert politic: Este prioritar ca actul guvernării să capete eficiență

Controversele din jurul sectorului energetic și lipsa de rezultate pe domeniul reformei justiției sunt elemente prioritare care au determinat necesitatea schimbării Guvernului. O spune comentatorul politic Ion Tăbîrță, potrivit căruia în condițiile unui deficit de cadre, unii miniștri ar putea trece din Guvernul Gavrilița în Guvernul Recean, notează IPN.

Comentatorul politic Ion Tăbîrță se arată sceptic că vicepremierul în demisie, Andrei Spînu, va mai face parte din Guvern, în condițiile în care domeniul energetic a fost cel mai intens criticat de la învestirea Guvernului Gavrilița. Potrivit expertului, în Guvernul Recean ar putea exista un minister separat care va gestiona sectorul energetic.

„Sigur, miniștri care sunt în actuala garnitură se vor regăsi și în viitorul Executiv. Cu atât mai mult cu cât actualul partid de guvernământ se confruntă cu un anumit deficit de cadre. Principalele dispute sunt legate de numele lui Andrei Spînu. Din păcate, acest nume a fost intens vehiculat în spațiul public, nu neapărat în termeni pozitivi. Mulți au început să vadă în aceste speculații un prejudiciu adus PAS-ului. Anterior, președintele Maia Sandu a spus că avem nevoie de un minister specializat pe domeniul energetic, dar acest lucru nu s-a mai produs. Este clar că domeniul energetic este vital pentru securitatea națională”, a spus Ion Tăbîrță în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit comentatorului politic, deși PAS a venit la putere cu o puternică retorică de reformare a justiției, situația în domeniul justiției înregistrează mai degrabă regrese decât progrese.

„Pentru partidul de guvernare este important să se treacă peste acest hop de imagine politică, este prioritar acum ca actul guvernării să capete eficiență. Acum eficiența actului de guvernare lasă de dorit. Reforma justiției, care este prioritatea zero a actualului partid de guvernământ, trenează. Chiar avem unele regrese pe acest domeniu. Nu sunt rezultate în procesul de reformare a justiției. În Procuratură avem o dispută între clanuri. Sunt multe discuții că unii de la guvernare au acceptat în domeniul justiției persoane dubioase, persoane pe care integritatea nu le caracterizează”, a mai spus Ion Tăbîrță.

La 10 februarie președintele Maia Sandu l-a desemnat în calitate de candidat la funcția de premier pe Dorin Recean. Desemnarea a avut loc după demisia anunțată în aceeași zi de Natalia Gavrilița. Acum un an, Dorin Recean a fost numit consilier prezidențial pe domeniul apărării și securității naționale. El a fost ministru al afacerilor interne în Guvernul Filat și Guvernul Leancă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: