Explozia din centru istoric al Parisului: Bilanțul răniților a crescut până la 37 de persoane

Numărul persoanelor care au fost rănite în urma exploziei din centrul istoric al orașului Paris a crescut la 37. Potrivit presei franceze, condiția celor 4 persoane, care se aflau în stare critică, rămâne neschimbată.

Autoritățile din Franța au declarat că iau în considerare mai multe ipoteze privind cauza exploziei, dar nu au anunțat niciuna dintre ele. Anterior, presa a relatat că una dintre versiuni ar fi fost o explozie de gaz.

Președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat sprijinul pentru toți cei afectați de pe scena unui festival de muzică care se desfășoară la Palatul Elysee.

Amintim că, în după-amiaza zilei de 21 iunie, a avut loc o deflagrație în centrul istoric al Parisului. În urma exploziei, o parte dintr-un bloc s-a prăbușit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Scrutin repetat într-un sat din Taraclia pentru alegerea primarului. Un singur candidat în cursă

Astăzi, 15 noiembrie, în satul Novosiolovca din raionul Taraclia are loc votarea repetată pentru alegerea primarului localității. Pentru funcția de primar este înregistrat un singur candidat. Votarea repetată a fost stabilită după ce, la alegerile locale noi din 1 noiembrie, prezența la vot în această localitate s-a situat sub pragul minim prevăzut de lege.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în localitate a fost deschisă o secție de votare, la ora 07:00, iar în listele electorale de bază sunt înscriși peste 1 050 de alegători. Până la ora 09:00, și-au exercitat dreptul la vot 17 alegători, ceea ce reprezintă 1,61% din numărul celor înscriși în listele electorale.

Pentru funcția de primar este înregistrat un singur candidat. Potrivit CEC, în cadrul votării repetate, scrutinul este declarat valabil indiferent de numărul de alegători care au participat la vot.

Alegătorii care, din motive de sănătate, nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă până la ora 14:00. Cererile depuse trebuie să fie însoțite de un certificat medical.

Amintim că, pe 1 noiembrie, mai multe localități din Republica Moldova au ieșit la urne. În urma alegerilor, patru localități și-au ales primarii din primul tur. În satul Novosiolovca, raionul Taraclia, candidatul PSRM, Vasili Sacalî, fiind singurul participant la scrutin, a obținut 236 de voturi (100%). Deși a acumulat toate voturile, prezența la urne a fost sub pragul necesar pentru validarea alegerilor: la vot s-au prezentat 236 de alegători (22,65%). Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: