mai
Максим Андреев, NewsMaker

Explozie lângă sediul MAI. Ce au găsit oamenii legii într-o pungă dubioasă

O explozie s-a produs astăzi, 3 iunie, pe strada Armenească, lângă sediul Ministerului Afacerilor Interne. Contactată de NM, consilierul în domeniul comunicării al MAI, Alina Zbancă, a declarat că zona fost încercuită după ce carabinierii care patrulează în preajmă au obserbat o pungă dubiоasă.

La fața locului a intervenit grupa operativă, care a efectuat o explozie controlată.

Potrivit informațiilor preliminare, în pungă nu se afla un obiect explozibil, ci un ceas de perete și flori. Oamenii legii urmază să stabilească cum a ajuns punga lângă MAI, fiind verificate și imaginile camerelor de supraveghere din preajmă.

Nu este exclusă versiunea că cineva a uitat pur și simplu punga în stradă.

Amintim că, pe 1 iunie, a avut loc o alertă cu bombă la sediul Ambasadei Rusiei de la Chișinău. Personalul misiunii diplomatice a fost evacuat, după ce un necunoscut a anunțat că în clădire se află un obiect explozibil. Informația s-a dovedit a fi falsă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Foto: Igor Grosu

Igor Grosu: Republica Moldova vrea să producă drone pentru uz intern, nu pentru export

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că legislativul intenționează să modifice legislația pentru a permite producția de drone în Republica Moldova, în scopul acoperirii necesităților interne. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 octombrie a emisiunii „Realitatea te privește”, difuzată de RLive.

„Noi avem astfel de planuri – și aici e rolul Parlamentului – de a modifica legislația pentru a permite desfășurarea a astfel de activitate economică, de producere. Pentru că, acum, legislația nu permite lucrul acesta. Dar repet, asta o vom face pentru noi, pentru a ne asigura pe noi. Cineva iarăși specula ieri că facem ca să exportăm. Doamne, de am avea pentru noi, pentru a asigura necesitățile. Și nu e vorba doar de partea de apărare. Lucrurile acestea se folosesc și în situații excepționale, și atunci când trebuie să survolezi un spațiu în care să cauți unde s-a rătăcit un cetățean, un accident rutier, în agricultură”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, președintele Parlamentului a afirmat că nu consideră întâmplătoare incidentele de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova, în contextul invaziei ruse în Ucraina.

Amintim că, în iunie, președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare, destinate combaterii aparatelor de zbor care încalcă spațiul aerian național. Șefa statului a precizat că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare.

Pe 8 octombrie, Igor Grosu a dezmințit speculațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Republica Moldova ar urma să producă drone pentru Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: