Colaj NM/foto simbol

Explozie pe acoperișul Termoelectrica: au fost solicitați să intervină pompierii, polițiștii și medicii 

Explozie la sediul Termoelectrica. Pe 28 octombrie, pe acoperișul instituției a avut loc o deflagrație. Aceasta s-ar fi produs urmare a unor lucrări efectuate de o companie. La fața locului au fost solicitați pompierii, polițiștii, dar și personalul medical de urgență. 

Reprezentanții Termoelectrica au anunțat că pe 28 octombrie, pe acoperişul întreprinderii, a avut loc „un incident tehnic fără victime”.

A avut loc o deflagrație pe acoperișul sediului Termoelectrica S.A., în urma executărilor lucrărilor de către o companie contractată. La fața locului s-a solicitat prezența pompierilor, poliției și personalului medical de urgență”, se arată într-o declarație a întreprinderii.

Reprezentanții Termoelectrica au precizat că nimeni nu a fost spitalizat și că medicii au acordat asistența/consultațiile necesare la fața locului.

Cu detalii suplimentare vom reveni după întreprinderea tuturor verificărilor de rigoare”, a menționat întreprinderea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Un mort și doi răniți la Cahul: o mașină a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de balustrada unui pod

Un băiat de 18 ani a murit la spital, după ce mașina în care se afla a derapat de pe carosabil și s-a izbit de balustrada unui pod în raionul Cahul. Victima era pasager. La spital au ajuns și șoferul, precum și un alt pasager. Informațiile au fost comunicate de poliție.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 10 iulie, în jurul orei 05:00, în satul Crihana Veche din raionul Cahul.

Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, un șofer aflat la volanul unui BMW a pierdut controlul asupra mașinii, a derapat de pe carosabil și s-a izbit de balustrada unui pod. În urma impactului, șoferul și doi dintre cei trei pasageri au fost transportați la Spitalul Raional Cahul. Unul dintre pasageri, un tânăr de 18 ani, a decedat la scurt timp după internare, din cauza traumatismelor suferite.

Conform poliției, a fost inițiat un proces penal și sunt desfășurate acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.

Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: