Facenook/Primăria Municipiului Chișinău

Fără acces în unele locuri publice din Chișinău. Moldova este gazda unui eveniment la care participă reprezentanți din 20 de țări 

Republica Moldova găzduiește, în perioada 21-22 noiembrie, Reuniunea anuală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Inițiativei Central Europene (ICE). În contextul evenimentului de la Chișinău, Primăria capitalei a menționat că va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice. Iar șoferii au fost îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație și să manifeste răbdare. Potrivit autorităților capitalei, la reuniunea de la Chișinău participă reprezentanți din 20 de țări. 

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova a anunțat că Moldova este gazda Reuniunii anuale a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Inițiativei Central Europene.

„Țara noastră a deținut Președinția în cadrul ICE pe parcursul anului curent”, au precizat reprezentanții Ministerului de la Chișinău.

Se menționează că după reuniune, vicepremierul Nicu Popescu, vice-ministrul afacerilor externe al Republicii Albania Besart Kadia și secretarul general al Inițiativei Central Europene Roberto Antonione vor face declarații de presă. Evenimentul va avea loc pe 22 noiembrie.

În contextul evenimentului de la Chișinău, Primăria capitalei a menționat că în perioada 21-22 noiembrie va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice.

„În perioada 21 noiembrie 2023, ora 12:00 – 22 noiembrie 2023, ora 16:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală. Măsura este luată de poliție în contextul desfășurării Reuniunii Miniștrilor Afacerilor Externe a statelor membre ale Inițiativei Centrale Europene, la care vor participa înalți oficiali și reprezentanți ai statelor și organizațiilor internaționale din 20 de țări. Delegațiile oficiale vor vizita Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova”, au precizat autoritățile capitalei.

Totodată, conducătorii auto sunt îndemnaţi „să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: