La Chișinău s-a desfășurat cea de-a treia reuniune a Comitetului de Coordonare al proiectului internațional SUSDEST-NET

În perioada 13–14 octombrie 2026, municipiul Chișinău a găzduit cea de-a treia reuniune a Comitetului de Coordonare (3rd Steering Committee Meeting) al proiectului internațional SUSDEST-NET, implementat în cadrul Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Evenimentul a reunit reprezentanții organizațiilor partenere din țările participante la proiect, oferind o platformă de dialog, evaluare a progreselor înregistrate și coordonare a activităților comune orientate spre dezvoltarea sustenabilă a destinațiilor turistice din regiunea Bazinului Mării Negre.

Reuniunea a avut drept obiectiv principal evaluarea stadiului de implementare a proiectului, prezentarea rezultatelor obținute de fiecare partener, identificarea provocărilor și stabilirea priorităților pentru următoarea etapă de realizare a activităților.

În cadrul sesiunii de deschidere, participanții au fost salutați de reprezentanții autorităților publice locale ale municipiului Chișinău și ai partenerilor proiectului, fiind subliniată importanța cooperării transfrontaliere pentru valorificarea potențialului turistic, promovarea practicilor sustenabile și consolidarea capacităților instituționale de gestionare a destinațiilor turistice.

Pe parcursul celor două zile, partenerii au prezentat progresele realizate în cadrul activităților asumate, au discutat aspectele tehnice și organizatorice ale implementării proiectului și au convenit asupra acțiunilor prioritare pentru perioada următoare. O atenție deosebită a fost acordată schimbului de experiență, dezvoltării mecanismelor de cooperare între actorii locali și elaborării unor abordări comune privind managementul sustenabil al destinațiilor turistice.

Un subiect important al reuniunii l-a constituit contribuția municipiului Chișinău la dezvoltarea turismului sustenabil. În acest context, au fost evidențiate inițiativele recente ale administrației publice locale, inclusiv constituirea Comitetului de Management al Destinației Turistice Chișinău și inițierea elaborării Strategiei municipale de dezvoltare sustenabilă a destinației turistice Chișinău pentru perioada 2027–2032.

Totodată, reprezentanții municipiului Chișinău și-au exprimat disponibilitatea de a contribui activ la elaborarea politicii comune de dezvoltare sustenabilă a destinațiilor turistice, unul dintre rezultatele urmărite în cadrul proiectului SUSDEST-NET.

Programul reuniunii a inclus și o vizită de documentare la Complexul turistic Cricova, care a oferit participanților oportunitatea de a cunoaște un exemplu reprezentativ de valorificare a patrimoniului vitivinicol și de promovare a potențialului turistic al Republicii Moldova.

În urma reuniunii, partenerii au reconfirmat angajamentul comun pentru implementarea eficientă a proiectului SUSDEST-NET, consolidarea cooperării instituționale și realizarea activităților planificate, astfel încât rezultatele obținute să contribuie la dezvoltarea unor destinații turistice mai competitive, mai atractive și mai sustenabile.

Organizarea celei de-a treia reuniuni la Chișinău a reprezentat, totodată, o oportunitate de promovare a municipiului și a Republicii Moldova în calitate de parteneri activi în inițiativele europene de cooperare transfrontalieră și dezvoltare regională.

Despre proiect: SUSDEST-NET este un proiect de cooperare internațională implementat în cadrul Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre, care urmărește consolidarea colaborării între partenerii regionali și promovarea dezvoltării sustenabile a destinațiilor turistice prin schimb de experiență, dezvoltarea capacităților și elaborarea unor instrumente și abordări comune de management turistic.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Controale comune la unele puncte de trecere a frontierei, pe teritoriul moldovean? Chișinăul examinează o propunere a Kievului

Autoritățile de la Chișinău examinează o propunere a Kievului de a organiza controale comune la anumite puncte de trecere a frontierei, pe teritoriul moldovean, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile rusești asupra infrastructurii de frontieră a Ucrainei. Informația a fost confirmată de Poliția de Frontieră pentru Europa Liberă, care a precizat că nu a fost luată încă o decizie finală.

„Propunerea se află în proces de examinare de către autoritățile competente ale Republicii Moldova, fiind analizate condițiile și aspectele necesare unei eventuale implementări”, a comunicat Poliția de Frontieră.

Pe 1 octombrie, viceministrul ucrainean Serhii Derkaci a declarat pentru Europa Liberă că Ucraina vrea să deschidă noi puncte de trecere a frontierei cu R. Moldova chiar în acest an. Potrivit oficialului, trei puncte de pe teritoriul ucrainean au fost „practic complet distruse” de atacurile rusești. Derkaci a spus că noile puncte ar trebui să fie comune și amplasate pe teritoriul moldovean. Ucraina este pregătită să instaleze module mobile dacă Moldova nu va construi infrastructura necesară și ar putea interveni, la nevoie, pentru a le proteja, a adăugat el, estimând că punctele-pilot ar putea deveni operaționale în aproximativ trei luni. Oficialul a nu a precizat care sunt cele trei puncte de trecere la care s-a referit. În lunile august și septembrie, atacurile rusești au avariat sau distrus infrastructura unor puncte de la granița moldo-ucraineană, inclusiv Tabaki–Mirne, Vinohradivka–Vulcănești și Starokazacie–Tudora.

„Lucrăm activ la elaborarea unei foi de parcurs”, declara Derkaci, precizând că cele două țări au făcut deja un schimb de scrisori și intenționează să stabilească un plan de pregătire a infrastructurii pe partea moldovenească.

***

Precizăm că, în ultimele luni, armata rusă a lansat mai multe atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina situate în apropierea frontierei cu Republica Moldova. În august și septembrie, autoritățile au raportat atacuri asupra unor puncte de trecere ucrainene aflate în vecinătatea graniței moldovenești, inclusiv la Tabachi, Vynohradivka și Starokozace, ceea ce a dus la suspendarea temporară a activității unor puncte de trecere și la evacuarea persoanelor aflate în zonă.

Pe 11 septembrie, Serviciul Vamal al Republicii Moldova declara că în posturile vamale de frontieră Giurgiulești–Reni, Briceni–Rossoșani și Criva–Mămăliga era instituit control comun moldo-ucrainean, iar personalul Serviciului Vamal și al Poliției de Frontieră din Republica Moldova își desfășura activitatea de control pe teritoriul Ucrainei. Instituția anunța că, în contextul evoluției situației de securitate din proximitatea frontierei moldo-ucrainene, începând cu 12 septembrie, pentru o perioadă de 90 de zile, modul de organizare a activității de control în cele trei posturi va fi ajustat temporar. „Astfel, din considerente de securitate, personalul autorităților de control ale Republicii Moldova va reveni pe teritoriul național și își va desfășura activitatea în infrastructura existentă din Republica Moldova”, menționa Serviciul Vamal.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, declara pe 7 octombrie că autoritățile moldovenești discută retragerea angajaților Republicii Moldova din punctele de trecere a frontierei pe teritoriul moldovean. „Din două puncte de trecere, au fost retrași deja (Criva și Palanca), dar îi vom retrage și pe ceilalți de la punctele comune aflate pe teritoriul Ucrainei. Acesta vor activa pe teritoriul Republicii Moldova”, declara ministra.

Colaj NM

Tofan, despre incidentul cu grănicerii ucraineni de pe Nistru: „Dacă nu ar fi fost acest război, nu ar fi avut loc”

Premierul Vasile Tofan a declarat că incidentul din 15 octombrie, de pe Nistru, în care au fost implicați grănicerii ucraineni, nu ar fi avut loc dacă nu ar fi fost acest război. O declarație în acest sens a fost făcută la ediția din 19 octombrie a emisiunii „На грани”, de la Exclusiv TV. Menționăm că, la două zile după acest incident, în Republica Moldova a fost înregistrată o altă situație în care au fost implicați grăniceri ucraineni, care desfășurau, de asemenea, o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru.

„Dacă nu ar fi fost acest război, astfel de incidente, este clar, că nu ar fi avut loc. În țara vecină are loc un război și este clar că războiul este o tragedie, inclusiv la nivelul unor astfel de cazuri unice. (…) Pe teritoriul nostru lucrează legile Republicii Moldova, de aceea cred că organele noastre au avut o atitudine responsabilă. În același timp, încă o dată vreau să repet că în țara vecină merge un război. Un milion de tragedii. Eu sunt foarte recunoscător Ucrainei pentru că ne apără și pe noi, și Europa. Înțeleg cât le este de greu acolo să faci aceste alegeri grele și să reacționezi la astfel de situații, de asemenea”, a declarat Tofan.

***

Amintim că, pe 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au intrat în R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. În imaginile video, publicate pe rețelele de socializare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-a lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și au încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a reacționat unul dintre grăniceri. O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Detalii AICI. Între timp, cetățeanul ucrainean, pe care cei doi grăniceri ar fi intenționat să-l rețină, a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, originar din Kiev, a fost diagnosticat cu comoție cerebrală. Detalii AICI. Acesta a cerut azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

În contextul primului incident, deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a anunțat că Republica Moldova a trimis o notă informativă Ucrainei. Detalii AICI.

Pe 17 octombrie, doi grăniceri ucraineni au fost reținuți în R. Moldova, în urma unui nou incident pe Nistru. Aceștia au fost reținuți în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, potrivit Poliției de Frontieră, care a precizat, pe baza informațiilor preliminare, că cei doi desfășurau o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru. Și în acest caz, a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatul vizat de această acțiune a solicitat azil în Republica Moldova. Detalii AICI.

Facebook/Calea Ferată din Moldova

„După mai mulți ani de întrerupere”: CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată. Peste 1 000 de tone din România

Pe 19 octombrie, o garnitură de tren formată din 26 de vagoane a transportat din România în Republica Moldova 1 125 de tone de fier vechi. Informația a fost comunicată pe 20 octombrie de întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), care a precizat că acest transport marchează reluarea, după mai mulți ani de întrerupere, a importului de fier vechi pe calea ferată.

Potrivit CFM, lotul de fier vechi, în cantitate totală de 1 125 de tone, a fost transportat din România în Republica Moldova prin punctul de frontieră Ungheni-Cristești Jijia. „Garnitura de tren a fost formată din 26 de vagoane cu ecartament larg de 1520 mm”, a declarat CFM.

Întreprinderea a precizat că „acest transport marchează reluarea, după mai mulți ani de întrerupere, a importului de fier vechi pe calea ferată”. „Astfel, CFM readuce această categorie de marfă pe șine, valorificând infrastructura feroviară pentru transportul mărfurilor și diversificarea fluxurilor de transport internațional. Reluarea acestor transporturi reprezintă un pas important în valorificarea potențialului logistic al căii ferate și în consolidarea rolului CFM în organizarea transportului de mărfuri între Republica Moldova și România”, a comunicat întreprinderea.

Facebook/ISUJ Vaslui

Autocisternă înmatriculată în R. Moldova, care transporta 23 000 de litri de vin spre Iași, a derapat în România (FOTO)

Un autocamion de tip cisternă, înmatriculat în Republica Moldova, a fost implicat într-un accident în România, pe 20 octombrie. Șoferul, care transporta vin spre Iași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autocamionul a derapat în afara părții carosabile și s-a oprit în parapetul de protecție. În urma accidentului, șoferul, cetățean al Republicii Moldova, a rămas blocat în cabina autocamionului, însă ulterior a fost extras în siguranță de echipele de intervenție. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului, accidentul s-a produs în jurul orei 09:00, în apropierea localității Ghermănești, județul Vaslui. Șoferul autocamionului de tip cisternă, înmatriculat în Republica Moldova și care transporta vin spre Iași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar vehiculul a derapat în afara părții carosabile și s-a oprit în parapetul de protecție.

„Șoferul este cetățean al Republicii Moldova. Acesta a rămas blocat în cabina autocamionului, fiind ulterior extras în siguranță de echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, iar conducătorul auto nu a suferit leziuni. De asemenea, nu au fost implicate alte mijloace de transport și nu au fost constatate scurgeri din cisternă”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vaslui, cisterna, încărcată cu 23 000 de litri de vin, ieșise de pe carosabil, dar nu era răsturnată. Cauzele producerii accidentului sunt în curs de stabilire de către organele abilitate, a precizat instituția.

Facebook/ISUJ Vaslui
Facebook/ISUJ Vaslui
Facebook/ISUJ Vaslui
screenshot

„Sunt prezentă la serviciu, așa cum am promis”: Gutnic, din nou la Primăria Chișinău

Irina Gutnic a venit la Primăria Chișinău și pe 20 octombrie, anunțând că va fi prezentă la ghișeul unic al instituției pentru „a-mi exercita atribuțiile de viceprimar”. Acest lucru se întâmplă după ce, în ajun, Gutnic a venit la Primărie pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar, în urma suspendării de către Curtea de Apel Centru a dispoziției prin care a fost revocată, însă reprezentanții municipalității i-au comunicat că, pe 19 octombrie, „a expirat mandatul de patru ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit, iar, conform legii, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc patru ani”.

„Sunt prezentă la serviciu, așa cum am promis, începând cu ora 8. Hotărârile instanței trebuie respectate, indiferent de ambițiile personale ale cuiva. În baza deciziei judecătorești de suspendare a dispoziției de eliberare din funcție, sunt aici pentru a-mi exercita atribuțiile de viceprimar. Cetățenii care se confruntă cu probleme și care nu reușesc să obțină răspunsuri, mă pot găsi aici. Sunt prezentă la ghișeul unic al Primăriei. (…) Pe parcursul zilei, voi fi în sectoarele capitalei, în teren, pentru a discuta cu cetățenii și a vedea situația la fața locului. Pentru mine, a fi la serviciu înseamnă nu neapărat a sta în birou”, a comunicat Gutnic într-un video postat pe rețelele de socializare.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului.

Reamintim, Curtea de Apel Centru a suspendat pe 1 octombrie dispoziția din 11 mai prin care primarul Ion Ceban a revocat-o pe Irina Gutnic. Decizia îi permite să își exercite provizoriu funcția până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea revocării. Instanța a constatat „suspiciuni serioase și rezonabile” privind legalitatea dispoziției și a precizat că, pe durata suspendării, aceasta nu poate fi folosită pentru a o împiedica pe Gutnic să își exercite atribuțiile. Detalii AICI.

În dimineața zilei de 19 octombrie, Irina Gutnic a venit la Primărie cu un executor judecătoresc pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. De cealaltă parte, reprezentanții municipalității au anunțat-o că pe 19 octombrie „a expirat mandatul de 4 ani al Irinei Gutnic, care nu a mai fost prelungit, iar, conform legii, acesta poate fi întrerupt de angajator exact în ziua în care se împlinesc 4 ani”. Gutnic a numit decizia ilegală. Potrivit ei, încetarea mandatului poate fi decisă doar de Consiliul Municipal Chișinău. Ea a anunțat că își va continua activitatea chiar și fără birou și va primi cetățenii la ghișeul unic. Detalii AICI. Referindu-se la funcțiile de viceprimar, edilul Ion Ceban a declarat că propunerea de numire și eliberare din funcție îi aparține exclusiv primarului. „Viceprimarii nu sunt aleși de cetățeni, sunt persoane politice și de încredere ale primarului”, a declarat Ceban. Detalii AICI.

Amintim că Irina Gutnic a fost numită viceprimar al municipiului Chișinău pe 19 octombrie 2022. Dispoziția de numire a fost semnată atunci de primarul general Ion Ceban, după ce Consiliul Municipal Chișinău a respins de două ori candidatura ei. Anterior, Gutnic a ocupat funcția de director general al SA „Apă-Canal Chișinău”.

***

Potrivit Legii privind statutul alesului local, viceprimarii sunt aleși, la propunerea primarului, prin decizia consiliului local, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie privind alegerea candidatului este exclus de pe ordinea de zi sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul numește viceprimarul prin dispoziție. Viceprimarul este eliberat din funcție, la propunerea primarului, prin decizia consiliului, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. Dacă proiectul de decizie privind eliberarea din funcția de viceprimar este exclus de pe ordinea de zi sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul eliberează viceprimarul din funcție prin dispoziție.

Mandatul de viceprimar încetează de drept înainte de termen în cazul constatării definitive, de către Autoritatea Națională de Integritate, a incompatibilității funcției. Încetarea mandatului intervine și în cazul nedepunerii declarației de avere și interese personale, precum și în cazul confiscării averii nejustificate, dispuse printr-o hotărâre judecătoarească irevocabilă. Alte motive sunt imposibilitatea de a exercita funcția pe o perioadă mai mare de 5 luni consecutive, inclusiv pe motive de boală, cu excepția viceprimarului care își exercită funcția pe baze obștești. această situație este constatată de oficiul teritorial al Cancelariei de Stat. Mandatul încetează și în cazul unei sentințe irevocabile de condamnare la privațiune de libertate sau a unei hotărâri definitive și irevocabile prin care se interzice de a ocupa funcția pentru o perioadă mai mare de 5 luni, precum și în cazul eliberării din funcție de către consiliu, al demisiei sau al decesului.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: