Андрей Мардарь / NewsMaker

Fără concurs la studii de masterat, dacă în diploma de licenţă media generală este minimum 9,01

Deținătorii diplomelor de licenţă cu media generală de minimum 9,01 vor avea posibilitatea de a fi înmatriculați fără concurs la studii de masterat, în universitățile din Republica Moldova. O prevedere în acest sens se conține în Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea studiilor superioare de master – ciclul II, aprobat pe 16 februarie de Executiv.

Documentul stabilește cerințele de bază pentru admiterea studenților și elaborarea tezelor de master, precum și regulile generale pentru organizarea învățământului cu frecvență la zi, frecvență redusă, dar și la distanță.

Regulamentul stabilește că la concursul de admitere pot participa, în condiții egale, cetățenii Republicii Moldova – deţinători ai diplomei de studii superioare de licenţă sau ai unui act echivalent de studii. De asemenea, vor fi admiși cetăţenii străini şi apatrizii, care dețin diplomă de studii superioare de licență în baza acordurilor interstatale, precum şi a contractelor individuale de studii.  Instituțiile  de învăţământ superior vor elabora planul de admitere pentru fiecare program de studii superioare de master.

Programul de studii superioare de master va conţine minimum 20 la sută cursuri/module de specialitate diferite faţă de celelalte programe de master din același domeniu. În același timp, cursurile de la master nu trebuie să repete disciplinele studiate la ciclul I, studii superioare de licență. În cazul înscrierii la ciclul II de studii superioare la un program de studii diferit de domeniul de formare profesională absolvit la ciclul I, candidaților li se va oferi oportunitatea de acumulare a minimului curricular, necesar pentru înmatriculare.

Pentru cetățenii care au un loc de muncă cu normă întreagă, documentul stabilește prevederi generale privind programele de master organizate la învățământul cu frecvență redusă, concediul academic, transferul, exmatricularea și restabilirea la studii. De asemenea, în contextul internaționalizării studiilor superioare, sunt stabilite prevederi detaliate cu privire la mobilitatea internă și externă a masteranzilor.

Studiile superioare de master sunt destinate tuturor absolvenților instituțiilor de învățământ superior.

Potrivit Guvernului, noul Regulament va genera efecte pozitive la nivel de piaţă a muncii, salarizare şi posibilităţi de creştere profesională și avansare în carieră.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: