Farmacia Familiei: Prin acces la educație — construim viitorul!

Fiecare copil merită să aibă parte de studii calitative și un viitor mai frumos, iar noi putem ajuta. Farmacia Familiei a ales să susțină educația, oferind copiilor șansa unui viitor mai bun. În perioada august — septembrie Farmacia Familiei va dona 50 de calculatoare copiilor din mediile vulnerabile. Compania este convinsă că acest gest va fi un exemplu de urmat pentru mulți dintre noi.

Toți copiii au dreptul la educație, indiferent de mediul din care provin, iar noi, Farmacia Familiei, ne implicăm constant în asigurarea de șanse egale și acces la resurse. Compania crede în puterea educației de a schimba lumea și ne bucurăm atunci când vedem curiozitatea și entuziasmul celor tineri.

Farmacia Familiei — împreună putem face lumea mai bună!

Familia din s. Baurci — Moldoveni

 

Familia din Căușeni

Familia din Edineț

***

Inovația, conceptul de farmacie prietenoasă, unde găsesti întotdeauna recomandări competente și produsele de care ai nevoie, au facut din «Farmacia Familiei» unul dintre cele mai valoroase branduri și una dintre cele mai mari rețele de farmacii din Republica Moldova.

Cele peste 180 de farmacii și 80 saloane de optică reunite sub brandul «Farmacia Familiei» sunt mereu la dispoziția Ta, oferindu-ți o gamă largă de produse, servicii, dar și sfaturi profesioniste. Pe lângă sortimentul variat de medicamente, reţeaua «Farmacia Familiei» propune şi produse dermatocosmetice de la cele mai notorii brănduri: «Avene», «Vichy»,

«Bioderma», «NumisMed», «Alkmene», «La Roche Posay», «Clinic Way», «Chicco», «Ivatherm», «Pharmaceris», «Equilibra», «Naobay», «Crevil», «FeelFree», «Kueshi», «Revalid», etc.

Pentru a fi și mai aproape de clienții noștri, în premieră am lansat conceptul de Pharma Market (All In One) și servicii gratuite de măsurare a tensiunii arteriale, consultații de verificare a vederii și greutății.

Te așteptăm la «Farmacia Familiei» — suntem aici 24 din 24 de ore pentru siguranța, sănătatea și confortul tău.

ff.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Gazeta Express

Există sau nu supraviețuitori în accidentul aviatic din India? Ce arată datele preliminare

Nicio persoană din avionul implicat în accidentul aviatic din vestul Indiei nu a supraviețuit, potrivit datelor preliminare. Informația a fost raportată de poliția locală, care a precizat că există victime și printre persoanele care se aflau în clădirile peste care s-a prăbușit aeronava, potrivit Radio Svoboda.

Amintim că, pe 12 iunie, un avion Boeing 787-8 al companiei Air India s-a prăbușit în apropierea aeroportului Ahmedabad din vestul Indiei, la scurt timp după decolare. Acesta efectua un zbor pe ruta Ahmedabad-Londra.

La bordul aeronavei se aflau 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Printre pasageri erau 169 de indieni, 53 de britanici, 7 portughezi și 1 canadian. În avion se afla, de asemenea, fostul guvernator al statului Gujarat, Vijay Rupani.

Dreamliner este unul dintre cele mai noi modele de avion produse de compania Boeing.

Căpitanul aeronavei avea peste 8 000 de ore de zbor experiență, iar copilotul — peste o mie de ore.

Reuters notează că transportul aerian din India s-a dezvoltat rapid în ultimii ani. În luna mai, Willie Walsh, directorul general al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA), a numit această creștere „cu adevărat fenomenală”. Potrivit prognozelor IATA, India va deveni în curând a treia cea mai mare piață de transport aerian din lume. Anul trecut, India a atins un record în ceea ce privește numărul pasagerilor pe zboruri interne, depășind pentru prima dată pragul de 500 000 de persoane pe zi.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrul Dorin Recean au transmis condoleanțe și și-au exprimat solidaritatea cu poporul indian.

customs.gov.md

Zece bucăți de piele, presupuse a fi de crocodil, descoperite pe Aeroportul din Chișinău FOTO

Un străin a fost prins pe Aeroportul Internațional Chișinău cu zece bucăți de piele, presupuse a fi de crocodil, ascunse printre bunurile personale. Autoritățile vamale au ridicat marfa pentru expertiză, iar dacă se va confirma autenticitatea, valoarea acesteia ar putea depăși 10.000 de dolari. Informațiile au fost comunicate pe 12 iunie de reprezentanții Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Cazul a fost înregistrat pe Aeroportul din Chișinău, la un pasager care venea din Istanbul.

„Chiar dacă a selectat culoarul verde de control – „nimic de declarat”, valiza unuia dintre călători a stârnit suspiciuni privind conținutul acesteia, fapt pentru care a fost supusă unui control amănunțit. În rezultatul verificărilor, printre bunurile personale au fost depistate 10 piei, presupuse a fi de crocodil, tăinuite cu intenția de transportare ilicită. Documentat pe caz este un cetățean al Republicii Kazahstan, în vârstă de 53 de ani”, au comunicat reprezentanții Serviciului Vamal.

Pielea a fost ridicată și transmisă pentru expertiză.

„În cazul în care se va confirma că este vorba despre piei de crocodil, valoarea estimativă a acestora ar putea depăși 10.000 USD. Cazul este documentat în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere conform legislației în vigoare”, au adăugat reprezentanții instituției vamale.

customs.gov.md
customs.gov.md
Ministerul Afacerilor Externe

Sandu și Recean au transmis condoleanțe, după tragedia aviatică din India: „Moldova este alături”

Republica Moldova își exprimă solidaritatea cu poporul indian, după tragedia aviatică de la Ahmedabad, soldată preliminar cu sute de victime. Președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean au transmis mesaje de condoleanțe familiilor îndoliate și celor afectați de accident.

„Sincere condoleanțe tuturor celor afectați de tragicul accident aviatic de la Ahmedabad. În aceste clipe de durere, Moldova este alături de poporul Indiei și de familiile care și-au pierdut persoanele dragi”, a scris președinta Maia Sandu pe X.

„Profund întristați de tragicul accident aviatic de la Ahmedabad, India. Gândurile noastre se îndreaptă către pasageri, echipaj și toți cei afectați de această tragedie. Moldova este alături de poporul Indiei în aceste momente dificile”, a scris și premierul Dorin Recean, pe X.

Avionul, care urma să efectueze cursa Ahmedabad – Londra cu 242 de persoane la bord (230 de pasageri și 12 membri ai echipajului), s-a prăbușit la scurt timp după decolare, după ce a lansat un apel de urgență.

Aeronava s-a prăbușit peste un cămin al studenților de la medicină. Presa locală scrie că cel puțin patru studenți și un medic rezident, care se aflau în clădire în momentul impactului, au fost uciși.

Echipele de intervenție care lucrează în zona prăbușirii zborului Air India AI171 în orașul Ahmedabad nu au găsit supraviețuitori, au confirmat pentru EFE surse din cadrul operațiunilor de salvare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

VIDEO Aeroportul din Chișinău va avea nume / Înghețurile au distrus recolta / „Istoria Românilor”, în instanță

Guvernul Republicii Moldova s-a reunit miercuri, 11 iunie, într-o nouă ședință. NewsMaker prezintă principalele decizii şi declaraţii ale miniştrilor.

Scandalul amnistiei
 În urma unei anchete de serviciu privind eliberarea înainte de termen a deţinuţilor condamnaţi la închisoare pe viaţă, trei funcţionari au fost suspendaţi din funcţie, iar 16 angajaţi ai sistemului penitenciar vor fi supuşi răspunderii disciplinare., a declarat ministrul justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru.

Ministerul Educaţiei va contesta în instanţă decizia Consiliului pentru Egalitate
 Consiliul pentru Egalitate a considerat denumirea disciplinei şcolare „Istoria românilor” discriminatorie faţă de celelalte grupuri etnice, iar ministerul anunţă că va ataca hotărârea în instanţă.

Pagube în livezi din cauza îngheţurilor din aprilie
 Îngheţurile târzii din luna aprilie au provocat pagube semnificative livezilor din Republica Moldova. Potrivit Ministerului Agriculturii, în anumite regiuni recolta a fost distrusă în proporţie de până la 50%, cele mai afectate culturi fiind cireşele, caisele şi prunele.

Linia electrică Chişinău–Vulcăneşti
 Construcţia noii linii electrice Chişinău–Vulcăneşti ar putea fi finalizată până la sfârşitul anului 2025. Ministrul Energiei anunţă că lucrările se desfășoară conform graficului, iar montarea cablului va începe în curând. Linia va permite Republicii Moldova să renunţe la tranzitul energiei prin Transnistria.

Posibilă redenumire a Aeroportului Internaţional Chişinău
 Aeroportul ar putea purta numele compozitorului Eugen Doga. Iniţiativa a fost susţinută de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, şi de ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea. Decizia finală va fi luată după consultări publice.

Programul „Curtea Europeană”
 În 2025, în Chişinău şi suburbii vor fi renovate 57 de curţi în cadrul programului „Curtea Europeană”. Pentru fiecare curte au fost alocate până la 5 milioane de lei. Alte 32 de curţi pot beneficia de lucrări de reparaţie, dacă va fi asigurată finanţarea suplimentară, a declarat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.

Vladimir Voronin și Vasile Tarlev

Împotriva Pride-ului, pentru „apărarea familiei”: După Dodon, și Tarlev anunță că iese în stradă

Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de fostul prim-ministru Vasile Tarlev, anunță că va organiza un miting pentru „apărarea familiei” în Chișinău, pe 15 iunie – în aceiași zi cu marșul Pride al comunității LGBTQ+. Organizatorul prezintă evenimentul drept unul „pașnic”.

Partidul „Viitorul Moldovei” vă invită la un miting pașnic în apărarea celei mai sfinte valori a societății — FAMILIA. (…) Astăzi, mai mult ca niciodată, suntem datori să ne apărăm valorile fundamentale! Să nu permitem denaturarea conceptului de familie! Familia formată din mamă, tată și copii este un dar de la Dumnezeu și temelia oricărei societăți sănătoase”, se arată într-un comunicat publicat de formațiune.

Potrivit partidului, manifestația va avea loc pe 15 iunie, începând cu ora 11:00, la Arcul de Triumf din capitală.

Amintim că, în aceiași zi, în oraș, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova va organiza „Marșul Familiei”.

Evenimentele celor două partide sunt contra-manifestații la tradiționalul marș Pride al comunității LGBTQ+, care va avea loc la fel pe 15 iunie. La ediția din acest an, comunitatea LGBTQ+ va cere recunoaștere, respect, participare egală la viața publică.

Primul partid din Republica Moldova care declară deschis sprijin pentru comunitatea LGBTQ+ este Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: