Femeile, chemate la arme: O țară din Europa extinde serviciul militar obligatoriu

Începând cu 1 iulie 2025, femeile din Danemarca vor fi obligate să se înregistreze pentru serviciul militar și să efectueze stagiul militar obligatoriu, dacă vor fi selectate printr-o loterie specială.

Potrivit agenției Associated Press, citată de Meduza, la recrutare vor avea prioritate voluntarii, indiferent de gen, iar locurile rămase vor fi atribuite prin tragere la sorți, la care vor participa și femeile.

Până acum, femeile din Danemarca puteau face serviciul militar doar ca voluntare.

De asemenea, durata serviciului militar obligatoriu a fost majorată de la patru la unsprezece luni, dintre care cinci luni vor fi dedicate instruirii.

Extinderea obligației militare și asupra femeilor, notează BBC în limba rusă, este legată de angajamentele Danemarcei ca membră NATO de a crește cheltuielile pentru apărare, în contextul creșterii riscurilor de securitate în Europa. Associated Press subliniază că modificările au fost motivate și de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Colonelul Kenneth Strøm, coordonatorul programului de recrutare, a declarat pentru AP că numărul mai mare de recruți va contribui la consolidarea capacităților militare ale țării.

În 2024, aproximativ 4700 de persoane au efectuat serviciul militar de patru luni în Danemarca, dintre care aproape un sfert (24%) au fost femei voluntare. Potrivit noilor reguli, se estimează că până în 2033 numărul celor care vor efectua anual stagiul militar obligatoriu va ajunge la 6500. Danemarca mai are în structuri aproximativ 9000 de militari profesioniști.

Amintim că Norvegia a introdus obligația serviciului militar pentru femei în 2013, iar Suedia a făcut același lucru în 2017.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/ISUJ Vaslui

Autocisternă înmatriculată în R. Moldova, care transporta 23 000 de litri de vin spre Iași, a derapat în România (FOTO)

Un autocamion de tip cisternă, înmatriculat în Republica Moldova, a fost implicat într-un accident în România, pe 20 octombrie. Șoferul, care transporta vin spre Iași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autocamionul a derapat în afara părții carosabile și s-a oprit în parapetul de protecție. În urma accidentului, șoferul, cetățean al Republicii Moldova, a rămas blocat în cabina autocamionului, însă ulterior a fost extras în siguranță de echipele de intervenție. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului, accidentul s-a produs în jurul orei 09:00, în apropierea localității Ghermănești, județul Vaslui. Șoferul autocamionului de tip cisternă, înmatriculat în Republica Moldova și care transporta vin spre Iași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar vehiculul a derapat în afara părții carosabile și s-a oprit în parapetul de protecție.

„Șoferul este cetățean al Republicii Moldova. Acesta a rămas blocat în cabina autocamionului, fiind ulterior extras în siguranță de echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, iar conducătorul auto nu a suferit leziuni. De asemenea, nu au fost implicate alte mijloace de transport și nu au fost constatate scurgeri din cisternă”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vaslui, cisterna, încărcată cu 23 000 de litri de vin, ieșise de pe carosabil, dar nu era răsturnată. Cauzele producerii accidentului sunt în curs de stabilire de către organele abilitate, a precizat instituția.

Facebook/ISUJ Vaslui
Facebook/ISUJ Vaslui
Facebook/ISUJ Vaslui
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: