Getty Images

Femeilor din Afganistan li s-a interzis să vorbească unele cu altele în public

Khalid Hanafi, ministrul Promovării Virtuții și Prevenirea Viciului al Afganistanului, a declarat că femeile din țară nu mai au voie să vorbească cu alte femei în public. Acestea trebuie, de asemenea, să se abțină de la citirea Coranului cu voce tare în prezența altor femei. Interdicția a fost inclusă în declarația oficială despre legile cu privire la viciu și virtuți, care a fost adoptată de regimul talibanilor în august 2024, scrie presa străină. 

Potrivit lui Khalid Hanafi, femeilor din Afganistan le este acum interzis să discute în public nu doar cu bărbații, ci și cu femeile. Potrivit noilor reguli, vocea unei femei în public este considerată a fi „un viciu”.

Interdicția a fost inclusă în prima declarație oficială a talibanilor despre legile cu privire la vicii și virtuți, care acoperă aspecte ale vieții de zi cu zi a locuitorilor afgani, cum ar fi transportul public, muzica, bărbieritul și sărbătorile.

De la venirea talibanilor la putere în Afganistan în august 2021, femeilor din țară li s-a interzis gradual să-și expună vreo parte a corupului, să studieze, să meargă la coafor și saloane de frumusețe, să vorbească cu bărbații, iar acum, și cu reprezentantele propriului lor gen.

Femeile afgane și activiștii pentru drepturile omului au condamnat noua regulă, numind-o parte a unei „politici misogine” mai largi, care restricționează capacitatea femeilor din Afganistan de a se deplasa, lucra și vorbi liber.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Licențierea importurilor de cereale din Ucraina ar putea fi prelungită până pe 31 decembrie. Reacția „Forța Fermierilor”

Regimul de licențiere pentru importul de produse agricole urmează să fie extins. Anunțul a fost făcut de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) pe 28 octombrie. Potrivit instituției, ministrul Eugeniu Osmochescu a anunțat propunerea de prelungire a regimului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase până pe 31 decembrie. Menționăm că anunțul a fost făcut după ce, pe 27 octombrie, Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că fermieri din mai multe raioane intenționează să iasă la proteste dacă Parlamentul nu va vota în această săptămână prelungirea licențierii. Pe 28 octombrie, într-o reacție pentru NM, directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, și-a exprimat speranța că propunerea MAIA va fi examinată de Parlament joi, 29 octombrie, în două lecturi. „Cred că atunci agricultorii vor renunța la protestele de mâine”, a adăugat Slusari.

Actualul mecanism de licențiere a importurilor de grâu, porumb și floarea-soarelui este în vigoare până pe 31 octombrie 2026.

Potrivit Ministerului Agriculturii, propunerea de prelungire a acestei măsuri până la sfârșitul anului curent se bazează pe o analiză economico-financiară detaliată. „Analiza a demonstrat că regimul de licențiere nu a generat niciun impact negativ asupra procesatorilor autohtoni. (…) Măsura are drept scop protejarea fermierilor autohtoni și asigurarea valorificării producției naționale, în contextul unei scăderi a prețurilor de import la floarea-soarelui și al constrângerilor logistice din regiunea Mării Negre”, a comunicat instituția.

Într-o reacție pentru NewsMaker, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, și-a exprimat speranța că propunerea va fi examinată de Parlament joi, 29 octombrie, în două lecturi. „Cred că atunci agricultorii vor renunța la protestele de mâine. Dar decizia le aparține”, a adăugat Slusari.

Totodată, referindu-se la propunerea de prelungire până pe 31 decembrie 2026, Slusari a calificat-o drept „un termen insuficient”, însă a adăugat că „totul poate fi modificat”. „Am văzut că nimic nu este bătut în cui. Vedem care ar fi situația la 31 decembrie. Calculele noastre arată că, la moment, că dacă nu se schimbă situația cu porturile, Ucraina are nevoie de cel puțin 6 luni pentru exporturi prin căile de alternativă”, a adăugat directorul executiv al Asociației.

Menționăm că, la ediția din 27 octombrie a emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei, Președintele comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, declara că Parlamentul așteaptă o soluție de la Guvern la subiectul prelungirii regimului de licențiere. El adăuga că Parlamentul „se va mișca foarte repede”, dacă se va decide prelungirea mecanismului. La aceeași emisiune, vicepreședintele comisiei parlamentare de profil, Dorian Istratii, s-a opus, însă, prelungirii licențierii importurilor. Deputatul a declarat că aceasta ar afecta procesatorii și ar duce la creșterea prețurilor pentru consumatori.

***

Amintim că, pe 27 octombrie, Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că fermieri din mai multe raioane intenționează să iasă la proteste locale pe 29 și 30 octombrie, dacă Parlamentul nu va vota în această săptămână prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase, care expiră pe 31 octombrie. Asociația adăuga că” până în prezent nu este clară poziția autorităților abilitate în privința prelungirii licențierii”, iar „orice vid legislativ, fie și de câteva zile, poate să aducă prejudicii grave producătorilor de cereale și oleaginoase din Moldova prin invazia producției ieftine din Ucraina”. Potrivit asociației, „agricultorii din Ucraina continuă să-și vândă marfa sub prețul de cost din cauza blocajului principalei rute de export prin Marea Neagră”.

Reamintim, Guvernul a susținut, pe 26 august, introducerea regimului de licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase, până la 31 octombrie 2026, ca măsură temporară de protejare a producătorilor agricoli autohtoni, fără posibilitatea prelungirii termenului. Fermierii au criticat atunci decizia autorităților și au cerut extinderea termenului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: