афганистан

În Republica Moldova este marcată pe 15 februarie Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, în care au murit 301 militari moldoveni. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la ceremonia din Chișinău dedicată onorării memoriei celor căzuți în conflictul militar. Iar președinta țării, Maia Sandu, a transmis un mesaj

Khalid Hanafi, ministrul Promovării Virtuții și Prevenirea Viciului al Afganistanului, a declarat că femeile din țară nu mai au voie să vorbească cu alte femei în public. Acestea trebuie, de asemenea, să se abțină de la citirea Coranului cu voce tare în prezența altor femei. Interdicția a fost inclusă în

Avionul rusesc Falcon 10, dispărut de pe radar în spațiul aerian afgan, a fost găsit. Anunțul a fost făcut de Agenţia federală rusă de transport aerian, relatează Meduza. Patru persoane au supraviețuit, din totalul celor 6 aflate la bord. Informații despre celelalte persoane deocamdată nu sunt. Potrivit datelor preliminare, din

Un avion care zbura din India spre Moscova a dispărut deasupra Afganistanului, a anunțat Agenţia federală rusă de transport aerian. Șase persoane s-ar fi aflat la bord. Agenţia federală rusă de transport aerian a anunțat, pe 21 ianuarie, că aeronava Falcon 10 a dispărut de pe radar în spațiul aerian

Un cutremur a avut loc, pe 7 octombrie, în vestul Afganistanului, scrie Meduza. Cifra deceselor se ridică la peste două mii. 2 053 de oameni au murit în urma cutremurului din Afganistan. Alte 9 240 de persoane au suferit răni. Iar mai mult de 1 300 de case au fost

Un cutremur puternic, cu o magnitudine preliminară de 6,5 grade, s-a produs, marți, în nord-estul Afganistanului, seismul fiind resimțit în zone extinse din Tadjikistan și Pakistan, scrie Digi24. Un seism puternic care a durat cel puţin 30 de secunde a fost resimţit marţi seara în capitala Afganistanului, Kabul, şi în

15 februarie este Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan. Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a venit cu un mesaj în legătură cu împlinirea a 34 de ani de la sfârșitul războiului. Șefa statului a amintit și de situația din Ucraina – „viața în libertate are prioritate acum –

Moscova a încheiat un acord cu mișcarea „Taliban” din Afganistan, declarată extremistă în Rusia, notează Reuters cu referire la ministrul interimar al Industriei Nuriddin Azizi. Potrivit înțelegerii, Rusia va livra în Afganistan grâu, gaz natural lichefiat, motorină și benzină. De asemenea, Moscova le va oferi talibanilor un preț mai avantajos

În dimineața de 5 septembrie, în apropierea Ambasadei Rusiei din Kabul s-a produs o explozie. Potrivit datelor preliminare, numărul victimelor ar putea ajunge la 20. În momentul deflagrației, în fața misiunii diplomatice se formase o coadă pentru ridicarea pașapoartelor cu vize. Ministerul rus de Externe a confirmat decesul a doi

Cinci rachete au căzut pe teritoriul Uzbekistanului, lângă granița cu Afganistan. Acest lucru a fost anunțat pe 5 iulie de Ministerul Afacerilor Externe al Uzbekistanului, menționând că obuzele ar fi „zburat” de pe teritoriul Afganistanului. Departamentul a spus că obuzele nu au explodat, așa că nu au existat pagube grave

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x