Fertilizarea in vitro, disponibilă pentru persoanele diagnosticate cu HIV. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a semnat un ordin în acest sens

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a semnat un ordin prin care este scoasă interdicția pentru fertilizarea in vitro a persoanelor diagnosticate cu HIV, informează Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”, astăzi, 29 ianaurie. 

„Acesta este un caz când oamenii nu au tăcut, asociațiile obștești s-au autosesizat și au căutat soluții, iar autoritățile au ascultat și au soluționat problema. Acum orice cuplu din Moldova, indiferent de statutul HIV, are șansa să aibă copii”, a declarat Ruslan Poverga, directorul general al A.O „Inițiativa Pozitivă”.

„Ca femeie care trăiește cu HIV de 21 de ani am trecut prin momentul când am fost nevoită să mă împac cu gândul că, posibil, nu voi mai putea avea copii niciodată”, a declarat Irina Belevțova, președinta A.O „Mamele pentru viață”. „Eu le înțeleg pe aceste femei, știu prin ce trec ele. Asta m-a motivat cel mai mult să mă implic și să depun tot efortul, ca femeile care trăiesc cu HIV să poată avea copii”, a mai spus Irina Belevțova.

Potrivit sursei citate, interdicția respectivă are rădăcini într-o perioadă când nu existau metode eficiente de tratament și de prevenire a transmiterii HIV de la mamă la copil. Problema a fost relevată în anul 2018, în cadrul analizei legislației naționale în domeniul HIV, efectuată de PNUD Moldova și UNAIDS, când Asociația Obștească, „Inițiativa Pozitivă” a început să lucreze asupra unui șir de chestiuni din acest raport. Puțin mai târziu, în 2019, organizația non-guvernamentală „Mamele pentru viață” a comunicat publicului larg despre un caz, când unei femei HIV pozitive i-a fost refuzat serviciul de fertlizare in vitro.

În acest context, cele două organizații s-au adresat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, unde, în luna decembrie 2019, a fost creat un grup de lucru care a elaborat amendamentele necesare în ordinile ministerului. Ca rezultat, acest serviciu este deja accesibil și persoanelor care trăiesc cu HIV, se mai anunță în comunicat.

Menționăm că în Republica Moldova, conform datelor estimative ale Centrului Sănătatea Reproducerii şi Genetica Medicală, 20% din numărul total de cupluri de vârstă reproductivă, suferă de o formă sau alta de infertilitate, iar pentru 2,5% dintre femei, fertilizarea in vitro poate fi singura posibilitate de a mai avea copii.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alexandru Versinin

Alexandr Verșinin, inclus în baza de date „Mirotvoreț”. Reacția deputatului „Democrația Acasă”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Alexandr Verșinin, a fost inclus în baza de date a site-ului ucrainean „Mirotvoreț”, care îl acuză de răspândirea narațiunilor propagandei ruse și de acțiuni îndreptate împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și Uniunii Europene. Parlamentarul respinge acuzațiile și susține că includerea sa în listă are legătură cu declarațiile sale publice.

Pe site-ul „Mirotvoreț” se menționează că Alexandr Verșinin ar fi participat „la acte de agresiune umanitară împotriva Ucrainei, la răspândirea narațiunilor propagandei ruse și la acțiuni de propagandă rusească împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și UE”.

În reacție, parlamentarul a menționat că a fost inclus în baza de date „Mirotvoreț” din cauza declarațiilor sale. „Nu știam că dacă afirmi că granița cu Ucraina trebuie securizată, pentru ca pe acolo trec drogurile este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Nu știam că afirmația referitor la nivelul apei de pe Nistru și catastrofa ecologică este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Iar dacă presa de propagandă de la Kremlin preia o declarație, devii automat „putinist””, a spus el.

Verșinin și-a mai exprimat nemulțumirea față de faptul că a ajuns în aceeași bază de date cu Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, care a fost inclus anterior.

Eu prefer o regulă ceva mai plictisitoare: discutăm afirmațiile, verificăm faptele și apoi tragem concluziile. Nu invers. Dar recunosc: „pro-ăvropeni, Ru-ropeni” sună mai spectaculos decât o verificare serioasă a faptelor”, a adăugat deputatul „Democrația Acasă”.

Amintim că site-ul „Mirotvoreț” a fost creat în Ucraina în 2014. Portalul publică date cu caracter personal despre persoane pe care autorii săi le consideră implicate în acțiuni „împotriva securității naționale a Ucrainei”. În baza de date figurează inclusiv mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova.

În decembrie 2023, în baza de date a fost inclusă și Marina Tauber, fostă vicepreședintă a ex-Partidului „ȘOR”. Potrivit informațiilor publicate pe site, aceasta ar fi „manipulat informații de interes public”, „participat la destabilizarea vieții social-politice a țării” și „răspândit narațiuni ale propagandei de la Kremlin”. În baza de date „Mirotvoreț” au mai fost incluși oligarhul fugar Ilan Șor, fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, precum și foștii președinți ai Republicii Moldova Vladimir Voronin și Igor Dodon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: