Ala Nemerenco/Facebook

Fetiță de 5 ani, în stare gravă la spital, după ce a căzut în gardul bisericii: „O suliță metalică i s-a înfipt adânc în gât”

O fetiță în vârstă de 5 ani a fost internată în stare gravă la Institutul Mamei și Copilului (IMC), după ce a căzut în gardul bisericii. Cazul a fost făcut public pe 29 aprilie, de ministra Sănătății. Ala Nemerenco anunță că sulița metaliză a gardului „s-a înfipt adânc în gâtul” copilei. Aceasta ar fi fost adusă la spital cu tot cu bucata de gard tăiată. Din fericire, operația a decurs cu succes, iar fetița a fost transferată din terapia intensivă în salon, a precizat ministra Nemerenco.  

„Fetiță de 5 ani adusă la Institutul Mamei și Copilului din raion cu traumă gravă – a căzut în gardul bisericii, o suliță metalică a căruia i s-a înfipt adânc în gât. A fost adusă de ambulanță la Chișinău în sala de operații cu tot cu bucata de gard tăiată – pentru că era imposibil de intervenit în afara unei săli specializate de operații și echipe de medici.  Voi lasă aici doar poza radiografică și instrumentul care pe lângă bisturiu, a fost utilizat de medici. Celelalte v-ar putea afecta emoțional. Operația a decurs cu succes, fetița, un îngeraș blond, astăzi este bine, transferată din terapia intensivă în salon și se va recupera, sperăm, definitiv”, a scris ministra Ala Nemerenco pe rețelele de socializare.

Oficiala s-a întrebat „cu ce sunt de ajutor sulițele acestea ascuțite la un gard de biserică” dar și când societate va iubi copiii și va avea „cu adevărat” grijă de ei. Ministra a îndemnat oamenii să nu mai „blameze medicii”, dar să aibă „grijă de cei mici”.

„Avem niște medici minunați. Da, sistemul de sănătate are neajunsuri, le-am tot creat zeci de ani, acum corectăm, dar majoritatea medicilor, să știți, sunt profesioniști de mare calitate”, a mai scris oficiala.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni”: Ceban, întrebat despre incidentul din vacanță

Solicitat să spună ce i s-a întâmplat în vacanță, în luna august, primarul municipiului Chișinău i-a spus unui jurnalist că nu consideră necesar să intre în detalii și că a menționat anterior că a fost vorba despre un incident. „Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați”, a adăugat Ceban, revenind ulterior cu un comentariu pe rețelele de socializare în care și-a explicat declarațiile. Menționăm că, anterior, Ceban a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol, însă a refuzat să comunice în ce țară a fost.

„V-am spus că a fost un incident. Nu cred că trebuie să intru în detalii. Nu știu, data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați, dar chiar îi… Pot să vă arăt dacă…”, a răspuns Ion Ceban.

Ulterior, primarul a revenit cu un comentariu pe rețelele de socializare. „Scuzați, dar, cum a fost întrebarea așa și am răspuns. Deși era despre faptul că pot arăta și picioarele. De o lună am tot spus și am răspuns la întrebarea: Ce am pățit în vacanță. Totuși, intenționat, de fiecare dată, sunt întrebat același lucru, pentru ca să se facă titluri. Astăzi nu vor fi reflectate evenimentele de inițiere a lucrărilor de reparație a străzilor Ismail și Sihastrului, dar va fi difuzat doar acest răspuns și filmările cum vine și pleacă primarul”, a menționat Ceban.

Amintim că, pe 15 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu oferise detalii despre cele întâmplate, dar preciza că va fi operat la picioare.

Pe 18 august, Ceban a revenit cu un mesaj în care a anunțat că, inițial, a fost internat într-un spital municipal, însă ulterior a fost transferat într-o altă instituție medicală. Acesta nu a precizat nici de această dată ce fel de accident a suferit, însă a criticat „manipulările” la acest subiect. „Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals”, a spus el. În seara zilei de 18 august, Ceban a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore.

Pe 10 septembrie, Ion Ceban a povestit, pentru prima dată, cum s-a accidentat în vacanță. El a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol. Primarul a dat vina pe „infrastructura degradantă” din țara în care s-a petrecut incidentul. Deși nu a comunicat despre ce țară este vorba, Ceban a spus că aceasta „este mai ieftină decât Turcia, decât Bulgaria și decât Grecia”, iar „situația economică acolo e mai proastă de trei ori decât în Republica Moldova”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: