Fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, a scris o carte pe care a denumit-o „Profesia mea e politica”. Prezentarea cărții a avut loc în data de 11 septembrie. Atunci când a anunțat-o, Vlah a promis să „povestească sincer și deschis despre experiența sa și despre lunga sa activitate politică”. NM a citit cartea în locul dumneavoastră și a sesizat în ea ambițiile prezidențiale ale fostei comuniste și ale fostului șef a întregii Găgăuzii.
Eu sunt Irina Vlah
Despre faptul că a scris o carte, Irina Vlah a anunțat săptămâna trecută pe toate conturile ei de pe rețelele sociale. Ea a citit un fragment din carte, în care a povestit că nici chiar mama ei nu a crezut că ea poate deveni politician….„dar i-a reușit”. Peste două zile, ea a mai publicat un video cu un alt fragment din carte și a promis că va continua să povestească în emisii TV. În data de 11 septembrie – de data aceasta oficial – Vlah și-a prezentat cartea. Cu toate acestea, locul lansării nu a fost anunțat.
Cartea a fost editată în 1000 de exemplare, în două variante – în limba rusă și în limba română – cu susținerea financiară a Asena-Textil. Compania este o subsidiară a holdingului turcesc Yeşim Group, care a devenit cunoscută în urma unui scandal produs în mai 2020 din cauza unui articol publicat de o jurnalistă din regiune despre condițiile grele de muncă, metodele dure de comunicare ale șefilor cu angajații și despre lipsa măsurilor de protecție în cadrul întreprinderii (în timpul pandemiei de COVID).
Cartea, scrisă în mai multe stiluri, îi este dedicată tatălui Irinei Vlah. Despre viața sa personală, politiciana și fostul bașcan scrie foarte multe, uneori în detalii aparent neesențiale, dar acestea nu sunt detalii întâmplătoare. În cinci capitole, Irina Vlah povestește despre ea, despre perioada în care a fost membră a PCRM, despre relațiile cu alți politicieni din țară și de peste hotare și, previzibilul, – despre succese și realizări.
„Eu și poporul”
„Sunt la fel că toți” – se subînțelege practic din fiecare frază din carte. Mama – laborantă, tata – antrenor și, cum se obișnuia în perioada Uniunii Sovietice, a fost botezată în cinstea campioanei Irina Rodnina.
Părinții, potrivit ei, erau onești și neînfricați. Mama a învățat-o să „facă munca până la capăt”, să-și respecte promisiunile, a învățat-o „să nu pună mâna pe lucrul străin”, responsabilitatea față de „familie, muncă, Găgăuzia, poporul și țara sa” – își descrie copilăria Vlah și pentru orice eventualitate precizează că o face fără „patos fals”.
Vlah a iubit politica din copilărie – la școală a fost chiar responsabilă de informația politică și a fost instruită cum să scrie bine compuneri. Această abilitate, probabil, că la fel îi va prinde bine în viață. Fostul bașcan se autodefinește drept o perfecționistă la care „Eutrebuie” este pe primul loc.
Doar viața de familie (nu) s-a încadrat în imaginea „ideală”. Fostul bașcan a povestit cu lux de amănunte despre: familia patriarhală a soțului ei, despre aspirațiile și disensiunile pe care le avea cu membrii familiei acestuia, dar și despre faptul că îi călca soțului „chiar și ciorapii”, iar când s-a dus să nască, „a îmbrăcat o rochie liliachie decorată cu puf de lebădă”.
Uite așa, aliniat după aliniat, cititorul află cum o fată obișnuită din Comrat, care a picat examenul de admitere la Odesa, a rămas în orașul natal și fără „falsă modestie” – a devenit cine a devenit.
„Eu și comuniștii-socialiștii”
Relațiile cu comuniștii și socialiștii, probabil, că nu s-au încadrat în conceptul general al cărții – unele detalii din biografia ei, Vlah le descrie foarte amănunțit (de exemplu, „cum a luptat cu sentimente contradictorii, când i-au propus în 2005 să candideze pentru mandatul de deputat pe listele comuniștilor), iar altele,
din contră, tangențial (de exemplu, cum a aderat în 2007 la PCRM). Cu toate acestea, Vlah subliniază că „nu este de acord cu cei care consideră politica un joc murdar” și din nou apelează la valori și dragoste față de patrie.
Despre liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, Vlah povestește cu reținere, dar recunoaște că „dacă ar vrea să-și creeze un partid, neapărat ar folosi practica acestuia”.
Vlah a povestit și despre prima ei tentativă de a deveni bașcan al Găgăuziei – menționând în treacăt că pozele pentru campania electorală au fost nereușite. Cu toate acestea, potrivit imaginei ei asupra lumii, ea „singură” a reușit să atragă timp de două săptămâni de campanie în 2010 „aproape o treime din alegători [30,96%]”. Aceasta nu a precizat însă că cu două săptămâni mai devreme, pentru PCRM (formațiune din partea căreia a candidat pentru funcția de bașcan) au votat la alegerile parlamentare 59,97 de alegători din Găgăuzia.
A fost nevoită să povestească și despre o altă pagină sensibilă din biografia sa – plecarea din PCRM.
Mai întâi, Vlah povestește în detalii de ce nu este o „trădătoare”, cum unul câte unul partidul era părăsit chiar și de către cei mai loiali membri și cum ulterior comuniștii de rând din Comrat și Vulcănești practic au împins-o spre „decizia corectă”. Acest lucru s-a întâmplat, de altfel, chiar la prima ședință a noii componențe a Legislativului, Vlah ajungând în Parlament în 2014 pe listele comuniștilor, dar a rămas în calitate de deputat independent – și totul, desigur, de dragul locuitorilor din Găgăuzia și a „alegătorilor pro-ruși de stânga”. Vlah nu a uitat să povestească cum, fiind deja în funcția de bașcan, îi ajuta pe oameni să ajungă la întâlnirile cu Voronin, asigurându-i cu transport.
Pregătindu-și o variantă de rezervă, sub forma unui fotoliu în calitate de deputat independent, și părăsind rândurile comuniștilor-outsideri, Vlah decide să candideze din nou pentru funcția de bașcan, la începutul lui 2015. Ea explică susținerea socialiștilor și a lui Dodon în acea campanie prin „ratingul ei mare în regiune și șansele mari de a câștiga din primul tur de scrutin”.
Fostul bașcan nu a menționat despre faptul că în 2014 la alegerile parlamentare, socialiștii i-au devansat pe comuniști (în rândurile cărora era și Irina Vlah), obținând în autonomia găgăuză 57,1% dintre voturile alegătorilor, dar a subliniat că „ulterior s-a speculat foarte mult pe subiectul cine și cui i-a ajutat”. Vlah a trecut cu vederea și faptul că Moscova a ajutat-o să devină bașcan, făcând pariu doar pe Vlah, care a mers la alegeri cu un fular la gât ce amintea mai mult de tricolorul rusesc, decât de steagul Găgăuziei și cu lozinca „Să fim cu Rusia este în puterile noastre”.
„Eu și alți politicieni”
Irina Vlah a condus autonomia timp de opt ani. Despre munca sa, inclusiv cu referire la „valorile și principiile” insuflate în copilărie (a nu se confunda cu „principii și valori”), ea povestește, la fel, foarte detaliat.
Vlah a povestit cum i-a reușit să „adune o echipă de profesioniști”, care poate fi motiv de invidie pentru orice regiune. Dar și despre responsabilitate, interesele statului, soluționarea problemelor unor oameni, care îi scriau și veneau la ea în audiență și previzibilul – despre imposibilitatea renumitului „auto-PR”.
Vlah a dedicat mai multe pagini relațiilor ei cu centrul.
Ea a povestit cum lucra și se „înțelegea”, în pofida disensiunilor ideologice cu guvernele Gaburici, Filip, Streleț, Gherman, Chicu. Excepție, potrivit acesteia, au făcut doar reprezentanții PAS – Maia Sandu, Natalia Gavrilița și Dorin Recean.
Ultimul, potrivit ei, s-a comportat ca cel mai „obișnuit nesimțit din troleibuz” (în carte nu se precizează când a mers ultima dată Vlah cu troleibuzul).
„Eu și liderii mondiali”
„Nu sunt atât de dese cazurile când un lider regional al unei țări are legături directe cu șefi de stat”, a continuat fostul bașcan.
În carte, ea menționează, în repetate rânduri, că „cu toată, dragostea pentru Rusia, găgăuzii nu au fost niciodată împotriva integrării europene”, dar când politicienii au înrăutățit relațiile cu Rusia – „aceasta a fost o perioadă grea pentru găgăuzi”. Vlah, spre deosebire de fostul președinte Dodon, nu scrie deschis despre religie, dar sugerează electoratului religios că ea este credincioasă. Și, povestind despre ajutorul Rusiei, precizează că la Sankt Petersburg a fost reeditată Evenghelia în limba găgăuză, care datează din 1907.
Totodată, ea a vorbit și despre ajutorul oferit de România, care a alocat 15 milioane de euro pentru construcția unui liceu cu predare în limba română. Despre limba română Vlah vorbește nu o singură dată: mai întâi că a vrut să-și înscrie fiica la o școală cu predare în limba română, apoi cum a întâmpinat ea personal dificultăți, ulterior și în repetate rânduri, cum a învățat limba română.
„Nu am nici cea mai mică îndoială că în timp Găgăuzia va deveni o platformă pentru proiecte comune, posibil chiar și pentru colaborarea dintre Vest și Est”, încheie ea capitolul în care povestește despre ajutorul României și prestigiul liceului cu predare în limba română.
În capitole separate, Vlah a scris despre modul în care s-au dezvoltat relațiile ei cu președintele Turkmenistanului, Azerbaidjanului și desigur cu cel al Turciei. Despre relațiile cu Erdogan, care i se adresează exclusiv cu „tu” și o numește „fiică” – Vlah povestește cu o tandrețe aparte.
Vorbind despre el, fostul bașcan menționează că acesta este
„un politician de calibru european, care are întotdeauna un comportament deschis, este inteligent și binevoitor și care nu uită niciodată că fotoliul pe care l-a obținut este mai întâi obligație și pe urmă privilegiu”.
„Profesia mea este cea de președinte?”
Dacă e să facem un bilanț al celor 188 de pagini cu text și fotografii ale cărții Irinei Vlah, actualii politicieni sunt „arongați”, […] au luat mai multe decizii incorecte, decât corecte,[…] urmăresc interesele propriului partid și a liderului acestuia, […], au ales politica de confruntare, […] au turnat gaz pe foc cu declarații răsunătoare și decizii nechibzuite, […] preferă să tacă despre problemele reale și, în general, „actuala putere este construită pe paradox”.
În același timp, Irina Vlah „se simte parte din popor, […] îi felicita pe locuitorii autonomiei cu ocazia zilei de naștere, […] întotdeauna a făcut față greutăților, […] avea grijă de oameni, […] mereu a respectat legea, […] crede în popor, […] crede că aici se vor întoarce cei care au plecat demult, […] crede că politicienii vor pune într-o zi interesele oamenilor mai presus decât pe ale lor personale”.
———
Și da, într-un capitol din carte Irina Vlah a recunoscut că a început să se pregătească de alegerile pentru funcția de bașcan din 2015 încă din anul 2011.
Deja la sfârșitul lui 2020, ea a oferit primul interviu în limba română, de la sfârșitul anului 2022 a început să meargă personal cu ansamblul din Găgăuzia „Duz-Ava” prin multe sate din Moldova, unde a vorbit despre consolidarea societății, tradiții și despre „unitatea oamenilor în dorința de a trăi în pace, de a construi și a crea”.
În 2023, deja fostul bașcan a decis să se facă și mai cunoscută și a scris de ce poate și cu siguranță va lupta pentru funcția de președinte al Moldovei în 2024. Analogiile cu Voronin, pe care „mulți alegători îl consideră cel mai bun președinte al Moldovei”, descrierile amănunțite ale relațiilor cu liderii mondiali și politicienii din opoziție și chiar prefața, în care ea povestește cum a sărit cu parașuta — se pare că nu sunt deloc întâmplătoare.
