Максим Андреев, NewsMaker

Filat, după ce a fost dat în căutare internațională: „Sunt pe loc. Nu mă eschivez”

Vlad Filat, fost prim-ministru și lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, a venit cu o reacție după ce a fost anunțat în căutare internațională în urma unei condamnări în Franța într-un dosar de corupție. Politicianul a spus că a contestat decizia judecătorească și că până la epuizarea tuturor căilor de atac, cauza penală „nu poate” fi transmisă autorităților Republicii Moldova pentru executare. Totodată, el a menționat că este „pe loc” și „nu se eschivează”.

„Hotărârea respectivă nu este definitivă. Ea a fost contestată prin apel, iar până la epuizarea tuturor căilor legale de atac nu poate produce efecte juridice finale. În aceste condiții, dosarul nu poate fi transmis Republicii Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare din Franța sunt în desfășurare”, a scris Vlad Filat pe Facebook.

Politicianul a mai spus că prezentarea acestei decizii judecătorești drept un verdict definitiv este „prematur” și „contrar principiilor statului de drept”.

„Fac o precizare clară: Așa cum am procedat tot timpul, sunt pe loc, nu mă eschivez și nu evit nicio procedură. Îmi exercit drepturile legale în mod deschis și transparent”, a adăugat el.

Amintim că, pe 8 decembrie, Tribunalul corecțional din Paris l-a condamnat pe Vlad Filat la 2 ani de închisoare într-un dosar de corupție. Instanța a constatat că Filat ar fi fost implicat într-un mecanism de spălare de bani legat de mituirea unui funcționar public străin. Conform anchetatorilor, în anii 2012 și 2014, el și fosta sa soție ar fi achiziționat mai multe proprietăți imobiliare în Franța, în special în regiunea Haute-Savoie, prin intermediul unor companii și al unui interpus, folosind fonduri provenite de la o companie canadiană. Aceasta obținuse, în 2011, contractul de gestionare a Loteriei Naționale a Republicii Moldova, pe perioada în care Filat era prim-ministru.

Anterior, politicianul a calificat sentința ca fiind „motivată politic” și „puternic influențată din Republica Moldova”.

Pe 26 decembrie, Biroul Central Internațional INTERPOL Paris a emis un mandat de arestare internațional pe numele fostului prim-ministru. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: