Vlad Filat, condamnat la 2 ani de închisoare în Franța, a fost dat în căutare internațională

(UPDATE 17:25) Vlad Filat a transmis într-un mesaj pe Facebook că este „pe loc” și „nu se eschivează”, după ce a fost anunțat în căutare internațională. Politicianul a mai spus că a contestat decizia judecătorească prin care a fost condamnat în Franța la 2 ani de închisoare și că, până la epuizarea tuturor căilor de atac, cauza penală „nu poate” fi transmisă autorităților Republicii Moldova pentru executare.

Știrea inițială

Biroul Central Internațional INTERPOL Paris a emis un mandat de arestare internațional pe numele fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, condamnat recent în Franța la 2 ani de închisoare. Solicitarea a fost inițiată la data de 26 decembrie. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției pentru ZdG.

Potrivit Constituției, cetățenii Republicii Moldova nu pot fi extrădați sau expulzați de pe teritoriul țării.

Amintim că, pe 8 decembrie, Tribunalul corecțional din Paris l-a condamnat pe Vlad Filat la 2 ani de închisoare într-un dosar de corupție. Instanța a constatat că Filat ar fi fost implicat într-un mecanism de spălare de bani legat de mituirea unui funcționar public străin. Conform anchetatorilor, în anii 2012 și 2014, el și fosta sa soție ar fi achiziționat mai multe proprietăți imobiliare în Franța, în special în regiunea Haute-Savoie, prin intermediul unor companii și al unui interpus, folosind fonduri provenite de la o companie canadiană. Aceasta obținuse, în 2011, contractul de gestionare a Loteriei Naționale a Republicii Moldova, pe perioada în care Filat era prim-ministru.

Vlad Filat, care conduce Partidul Liberal Democrat din Moldova, respinge acuzațiile. Anterior, el a calificat sentința ca fiind „motivată politic” și „puternic influențată din Republica Moldova”.

***

Vlad Filat a deținut funcția de premier al Republicii Moldova între 2009 și 2013. Acesta a fost condamnat în 2016 la nouă ani de închisoare pentru corupție și abuz de putere, fiind acuzat de delapidarea a 260 de milioane de dolari în dosarul „Frauda bancară”. El a fost eliberat din închisoare în 2019.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: