Filat revine la conducerea PLDM: „Am fost trădați, am fost supuși unor presiuni fără precedent, dar nu am cedat” 

Pentru următorii patru ani, Vlad Filat a fost ales președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Decizia a fost luată pe 2 iulie, în cadrul Congresului extraordinar al partidului. 

Vreau să vă mulțumesc pentru încredere, vreau să vă mulțumesc pentru acest vot care pe de o parte mă onorează, dar pe de altă parte mă responsabilizează”, a comunicat Filat.

El a mai spus că „istoria PLDM este o istorie a soluționării crizelor”.

PLDM are o istorie bogată care numără peste 15 ani și putem afirma cu certitudine că în acești 15 ani noi nu am deviat de la obiectivele pe care le-am stabilit din start. Am fost trădați, dar noi nu am trădat. Am fost supuși unor presiuni fără precedent, dar nu am cedat. Spiritul adevărat al PLDM este despre verticalitate și demnitate”, a menționat Filat.

El a mai spus că în realizarea scopurilor, PLDM are nevoie de „parteneri puternici”.

De aceea vom continua procesul de consolidare a forțelor democratice, pro-europene, pro-românești. Vom oferi platforma noastră tuturor forțelor și personalităților apolitice care sincer doresc să contribuie la asigurarea unui nivel de viață adecvat cetățenilor Republicii Moldova, dar din anumite motive nu pot avea apartenență politică la acest moment”, a comunicat el.

Totodată, Filat a declarat că nu poate să nu accentueze „importanța fuzionării PLDM cu Partidul Unității Naționale (PUN)”: „Acest lucru este extrem de important pentru întreaga clasă politică”.

În acest context amintim că în mai 2023, PUN a anunțat că în cadrul congresului extraordinar al partidului s-a aprobat demararea negocierilor cu privire la fuzionarea cu PLDM.

***

De precizat că în ianuarie 2023, fostul premier Vlad Filat a anunțat că, împreună cu PLDM, se pregătește de alegerile locale din toamnă.

În 2015, Filat a demisionat din funcția de președinte al PLDM, după ce împotriva sa a fost deschis un dosar penal și i-a fost retrasă imunitatea parlamentară. În anul 2016, Filat a fost condamnat la nouă ani privațiune de libertate pentru trafic de influență și corupere pasivă. După eliberarea condiționată înainte de termen în luna decembrie 2019, Filat a declarat că nu-l interesează activitatea politică.

O jumătate de an mai târziu, situația s-a schimbat. După ce a fost ales președinte al PLDM, Filat le-a cerut scuze colegilor de partid pentru faptul că „în mandatele precedente, nu a făcut tot posibilul pentru a proteja partidul și membrii acestuia” și a spus că „și-a învățat lecția”. „Eu revin nu într-o funcție, ci într-o responsabilitate enormă”, a declarat Filat.

În aprilie 2021, Filat și-a dat demisia din funcția de președinte al PLDM, invocând motive personale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ceban nu va fi deputat/Dodon a cheltuit de două ori mai mult decât Sandu/Centrul Chișinăului, blocat

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Carburanții se scumpesc din nou în Moldova
— Ceban nu vrea să ajungă deputat în Parlament?
— CSJ a explicat de ce alegerile din Boldurești sunt valabile
— 28 de raioane au pierdut peste 20% din locuitori
— Avocații au intrat în grevă generală
— Ședința în dosarul Marinei Tauber, amânată din cauza grevei avocaților
— Semnătura electronică din Moldova va fi recunoscută în UE
— Călătoriile lui Dodon, de două ori mai scumpe decât ale Maiei Sandu
— Piața Marii Adunări Naționale, închisă temporar. Cum va circula transportul public
— Furtună, Lungu, Nesterovschi și Lozovan, sancționați de UE
— Informații despre alegeri, la un click distanță pentru moldovenii din diaspora
— Temperaturile ridicate se mențin. Două Coduri Galbene, în vigoare
— Transportatorii vor protesta în fața sediului delegațieI UE la Chișinău
— Sandu răspunde acuzațiilor Moscovei: „Minciunile vor curge gârlă”
— 25 din 66 de partide pot participa la parlamentare
— Ai altă adresă? Anunță autoritățile pentru a putea vota la alegeri
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: