FinComBank: Lumea se schimbă, noi ne schimbăm

La 31 de ani de la înființare, FinComBank își reafirmă angajamentul de a oferi servicii de înaltă calitate, de a susține economia locală și de a se dezvolta continuu pentru a răspunde provocărilor viitorului. Această aniversare frumoasă marchează o etapă importantă în istoria băncii, reflectând experiență, valori, responsabilitate, transparență, clienți mulțumiți și parteneriate de lungă durată. Mulțumim clienților noștri pentru încrederea și loialitatea necondiționată de-a lungul acestor ani.

Astăzi, banca numără peste 200.000 de clienți care ne sunt alături, 800 de angajați care muncesc zi de zi, pentru a oferi servicii financiare de calitate, și 71 de sucursale și agenții pe întreg teritoriul țării. Aceste cifre demonstrează creșterea continuă și succesul FinComBank pe piața financiară din Republica Moldova.

În ultimul an, eforturile FinComBank au fost recunoscute de întreaga comunitate. Astfel, în cadrul concursului „Marca comercială a anului”, banca a obținut două distincții prestigioase la categoria „Servicii financiare” pentru realizările sale. Premiul „Aprecierea Consumatorului” reflectă devotamentul nostru constant față de satisfacția clienților. Această distincție subliniază eforturile continue ale FinComBank de a înțelege și a răspunde nevoilor și dorințelor consumatorilor, prin oferirea de servicii fiabile și inovative. Un alt premiu important este „Marca Locală”, care reprezintă un tribut adus angajamentului nostru față de comunitatea din Republica Moldova, fiind un brand autohton de încredere. FinComBank se dedică susținerii economiei locale și prosperității comunității, demonstrând astfel un sprijin ferm și constant pentru dezvoltarea locală.

FinComBank continuă să se adapteze la nevoile clienților săi prin modificarea modelului operațional al sucursalelor, modernizarea infrastructurii și investiția în digitalizare. Toate acestea sunt menite să asigure comoditatea clienților și să ofere soluții financiare moderne și eficiente.

Astfel, în ultimul an, FinComBank a făcut un pas hotărâtor și în restructurarea departamentelor sale, adaptându-se nevoilor din ce în ce mai complexe ale pieței și orientându-se către o mai mare eficiență și inovație. Această modificare a implicat apariția unor departamente și secții noi, specializate în diverse domenii, menite să accelereze anumite procese și să stimuleze creșterea și dezvoltarea băncii. Prin intermediul acestora, ne propunem să eficientizăm și să optimizăm fluxurile de lucru, să consolidăm colaborarea între echipe și să ne concentrăm resursele către inițiativele strategice cheie. Acest pas este esențial pentru a ne asigura că suntem pregătiți să răspundem provocărilor și oportunităților din mediul bancar în continuă schimbare și că putem oferi clienților noștri servicii și soluții de cea mai înaltă calitate.

În ceea ce privește digitalizarea, deschiderea centrului IT House reprezintă un moment crucial în acest proces de transformare și marchează un pas semnificativ în evoluția noastră ca bancă modernă și inovatoare. Prin extinderea parcului de specialiști IT și crearea unui mediu de lucru dedicat exclusiv inovației tehnologice, ne propunem să accelerăm ritmul de dezvoltare a produselor digitale și să aducem pe piață soluții tehnologice de vârf care să răspundă cerințelor și nevoilor clienților noștri într-un mod eficient și intuitiv.

Toate aceste performanțe nu ar fi fost posibile fără efortul și devotamentul echipei noastre. Fiecare membru al FinComBank a contribuit la elaborarea și implementarea noilor inițiative, iar susținerea echipei manageriale a fost crucială în această transformare. Rezultatele acestor eforturi sunt evidente în oferirea unui serviciu bancar modern și inovator, care facilitează interacțiunea cu clienții și le oferă soluții financiare de ultimă generație.

Pe măsură ce ne îndreptăm către viitor, prioritatea noastră strategică rămâne asigurarea creșterii durabile și a randamentului financiar pentru investitori. Ne propunem să ne consolidăm poziția pe piață, fiind un furnizor de servicii financiare de încredere pentru persoanele fizice, precum și pentru afacerile micro, mici și mijlocii.

FinComBank – LUMEA se schimbă, NOI ne schimbăm!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Noul ministru al Economiei neagă că tatăl său ar fi avut afaceri în Republica Moldova. Registrele indică contrariul

Claudiu Năsui, noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, susține că tatăl său nu ar fi avut afaceri în Republica Moldova. Afirmația a fost făcută în cadrul ediției din 3 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, în contextul întrebărilor cu privire la legăturile familiei sale cu Republica Moldova.

Tatăl meu a fost consul onorific și el e un mare fan al unirii cu România și al Republicii Moldova, și al dezvoltării în zona aceasta. Și atunci el, cumva, a fost foarte dornic și fericit să ajute aici. (…) El face parte din diaspora română din străinătate care a susținut cu foarte multe fonduri eforturile de politică externă ale Republicii Moldova, evenimente prin SUA, că el acolo locuiește, și în contextul acesta a fost făcut consul onorific”, a declarat Claudiu Năsui.

Întrebat dacă tatăl său a avut „afaceri legate de Republica Moldova”, ministrul a spus: „Niciuna, nu. Nimic”.

Amintim că, potrivit informațiilor publicate de platforma Infobiz, Dorel-Vasile Năsui, tatăl ministrului, figurează printre asociații companiei RADIOTEL-M S.R.L. cu o cotă de 19,8%. Aceeași participație o deține și Simion-Ștefan Năsui, unchiul ministrului. Moldtelecom are o cotă de 20% în societate. Compania își are sediul în sectorul centru din municipiul Chișinău.

În registre apare și RADIOTEL-MIR S.R.L., o altă companie în care membrii familiei Năsui figurează printre asociați. Societatea a fost înregistrată în 1996, iar Dorel-Vasile Năsui și Simion Ștefan Năsui dețin câte 35%. Moldtelecom nu figurează printre asociații acestei firme. Compania își are sediul în sectorul Ciocana al capitalei, potrivit informațiilor publicate de Infobiz.

Ambele societăți figurează cu statut activ și au același administrator – Bostan Nicolai.

Pe 2 septembrie, Claudiu Năsui a declarat pentru NewsMaker că nu știa despre existența RADIOTEL-M. Oficialul a menționat că firma ar fi fost închisă și nu ar fi avut activitate, deși potrivit datelor publice aceasta figurează cu statut activ.

***

Totodată, potrivit unei investigații publicate de Ziarul de Gardă în aceeași zi în care Claudiu Năsui a depus jurământul de învestire, familia noului ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării are legături cu Republica Moldova de mai bine de un deceniu. Dorel Năsui, tatăl ministrului, a devenit în 2014 consul onorific al Republicii Moldova în statul american Illinois, funcție pe care a deținut-o timp de aproximativ zece ani.

Potrivit ZdG, Dorel Năsui a vizitat Republica Moldova în repetate rânduri și a acordat mai multe interviuri în care a vorbit despre țară. De asemenea, acesta apare în imagini de la diverse evenimente alături de actuali și foști oficiali moldoveni.

border.gov.md

Au plătit €4 000 pentru a ajunge în UE, dar au fost opriți la frontiera cu România. Un moldovean, reținut pentru facilitarea migrației ilegale

Trei cetățeni ai Indiei au fost depistați de polițiștii de frontieră în apropierea localității Semeni, raionul Ungheni, în timp ce ar fi încercat să ajungă ilegal în România. Oamenii legii au reținut și un cetățean moldovean, suspectat că ar fi organizat transportarea migranților.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cei trei cetățeni indieni au fost identificați în zona de protecție a frontierei de stat, în timp ce se deplasau în direcția râului Prut. Aceștia intenționau să traverseze ilegal frontiera moldo-română pentru a ajunge ulterior în state ale Uniunii Europene.

În timpul audierilor, cei trei au declarat că ar fi plătit 4 000 de euro pentru organizarea deplasării.

În urma investigațiilor, polițiștii de frontieră, cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră și sub conducerea Procuraturii Ungheni, au identificat și reținut un cetățean al Republicii Moldova, suspectat de implicare în transportarea ilegală a migranților.

Bărbatul este cercetat în baza articolului 362¹, alineatul (3), litera a) din Codul penal. Inițial, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în prezent se află în arest la domiciliu.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și documentarea completă a cazului.

Дмитрий Кихаял

Găgăuzia duce lipsă de cel puțin 15 profesori pentru predarea în limba română. MEC pregătește indemnizații de relocare

Cel puțin 15 profesori lipsesc din școlile din Găgăuzia pentru predarea în limba română a unor discipline. Informația a fost confirmată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) într-un comentariu pentru NewsMaker. Pentru a acoperi deficitul de cadre didactice, autoritățile pregătesc un mecanism de sprijin care prevede acordarea unei indemnizații de relocare de 200 000 de lei profesorilor care acceptă să se angajeze în regiune pentru cel puțin cinci ani.

Potrivit MEC, în prezent, necesarul de cadre didactice pentru disciplinele care urmează să fie predate în limba română în școlile din regiune nu este acoperit integral. Datele ministerului arată că în autonomie există un deficit de cel puțin 15 profesori.

Pentru a reduce deficitul de personal calificat și a asigura continuitatea procesului educațional, ministerul elaborează un proiect de hotărâre de Guvern care prevede instituirea unui mecanism de sprijin pentru atragerea și relocarea voluntară a profesorilor în regiune.

Proiectul prevede acordarea unei indemnizații de relocare în cuantum de 200 000 de lei cadrelor didactice eligibile care acceptă să ocupe posturi didactice vacante în instituțiile de învățământ din regiune și își asumă obligația de a activa efectiv pentru o perioadă de cel puțin 5 ani”, a menționat MEC.

Potrivit ministerului, măsura urmărește să crească atractivitatea posturilor vacante, să atragă specialiști din alte localități și să reducă deficitul de profesori din autonomie.

Totodată, MEC a precizat că patru profesori de limba și literatura română au acceptat deja să se angajeze în instituțiile de învățământ din Găgăuzia pentru anul de studii 2026–2027.

***

Amintim că, în mai, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că Guvernul ar putea oferi indemnizații de 15 000 de euro pentru a atrage cadre didactice de limbă română să lucreze în Găgăuzia. Oficialul a menționat că Executivul mizează pe atragerea a circa 20 de pedagogi.

NewsMaker

TVA pentru produsele de igienă feminină va crește la 20%? Ala Nemerenco critică intenția autorităților

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, critică intenția autorităților de a majora TVA-ul pentru produsele de igienă feminină de la 8% la 20%, măsură inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Potrivit acesteia, modificarea ar putea duce la scumpirea acestor produse cu 12%-15%.

Încă o noutate bună – în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 se propune eliminarea produselor de igienă pentru femei (absorbante, tampoane, etc) din lista bunurilor cu cotă redusă (8%) și aplicarea cotei standard de TVA de 20%, deși aceste produse sunt considerate bunuri de strictă necesitate în majoritatea țărilor și le sunt aplicate cote de 0% TVA sau sunt scutite total de orice taxe”, a scris Ala Nemerenco pe Facebook.

Ala Nemerenco a oferit exemple din mai multe state care au eliminat sau redus semnificativ taxele pentru aceste produse. Potrivit acesteia, Kenya a eliminat complet TVA-ul pentru absorbante și tampoane încă din 2004, iar Scoția a devenit prima țară din lume care oferă gratuit astfel de produse prin intermediul școlilor, universităților și instituțiilor publice.

Fosta ministră a menționat că în majoritatea statelor europene se aplică în prezent cote reduse de TVA pentru produsele de igienă feminină. În România, TVA-ul este de 9%, în Spania de 4%, iar în Franța și Polonia de 5%.

Din 1 ianuarie, uniformizarea cotelor, atât de necesară, cum ne explică Guvernul, se va transforma într-o creștere efectivă de 12%-15% la raft a acestor produse de igienă de primă necesitate. Felicitări, Moldova, acum sunt sigură că vei avea cel mai puternic buget din lume! Ce ni-i nouă Lesotho sau Namibia cu taxa lor zero”, a scris Nemerenco.

Amintim că, pe 6 august, premierul Vasile Tofan a prezentat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027. Documentul a fost supus consultărilor publice în aceeași zi.

Conceptul prevede un pachet amplu de modificări fiscale. Printre principalele măsuri se numără majorarea scutirii personale anuale de la 29 700 la 40 000 de lei, extinderea facilității de impozitare cu 0% a profitului reinvestit, majorarea accizelor pentru produsele din tutun și vaping, introducerea unor taxe pentru băuturile cu zahăr, energizante și articolele pirotehnice, precum și majorarea impozitului pe dividende și a celui aplicat câștigurilor de capital. Totodată, Guvernul propune introducerea unei taxe „de solidaritate” pentru sectorul bancar, taxarea coletelor comandate de pe platformele din afara țării și modificarea cotelor de TVA pentru unele categorii de bunuri și servicii, inclusiv la gaz și lumină.

Totodată, potrivit InfoMarket, documentul prevede excluderea articolelor de igienă feminină din lista bunurilor cu TVA redus.

NewsMaker

NM Espresso: Găgăuzia va fi „resetată” dintr-o mișcare? Transnistria ar putea rămâne fără gaz? Savanții vor căuta apă pe Lună?

Alegerile din Găgăuzia

În Găgăuzia, pe 15 noiembrie, puterea ar putea fi complet „resetată” dintr-o singură mișcare: în această zi, în autonomie va fi ales un nou bașcan și o nouă componență a Adunării Populare a Găgăuziei (APG). Procesul electoral din autonomie a bătut mult timp pasul pe loc, însă a intervenit Chișinăul, rescriind regulile și comasînd cele două campanii electorale. Unde se termină ajutorul Chișinăului și unde începe amestecul direct și la ce pot duce alegerile „duble” citiți în noua ediție #рилток „Cine va lua Găgăuzia?”.

Între timp, președintele APG, Valentin Gaidarji, a părăsit Partidul „Construim Europa acasă”, pe care CEC nu l-a admis la alegerile din Găgăuzia. Gaidarji a calificat decizia CEC drept o încercare de a-i „bloca” participarea la alegerile pentru funcția de bașcan. Acum, el va putea participa la acestea în calitate de candidat independent.

Gaze pentru Transnistria

Livrările de gaze în Transnistria sunt garantate până la sfârșitul anului 2026, iar cele din 2027 sunt deocamdată incerte, a declarat vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. Iar liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, a anunțat că „autoritățile transnistrene se află într-un contact permanent cu colegii ruși” în problema livrărilor de gaze naturale și a menționat că, în cazul unei crize, există un plan B – cazanele pe combustibil solid.

Exerciții militare

În Moldova, în perioada 4–19 septembrie, vor avea loc exercițiile militare „Scutul de foc”, cu participarea militarilor din România și SUA. Ministerul Apărării a avertizat că în această perioadă pe drumurile naționale se va deplasa tehnică militară, în special pe timp de noapte.

Tragedia de la Măgdăcești: proteste în fața MAI

În ajun, la Chișinău, mai multe ONG-uri care pledează pentru drepturile femeilor au organizat o acțiune de protest în fața sediului MAI, în legătură cu recenta tragedie de la Măgdăcești. Protestatarii au scandat „Statul tace, femeile mor” și au cerut demisia mai multor angajați ai poliției.

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitina, a dat asigurări că grupurile de lucru revizuiesc regulile de evaluare a riscurilor de violență domestică și de executare a ordinelor de protecție.

Recean și MoldATSA

Fostul premier Dorin Recean a fost retras din Consiliul de administrație al Întreprinderii de Stat MoldATSA, în care autoritățile l-au inclus în urmă cu trei luni, după izbucnirea scandalului din jurul întreprinderii. Agenția Proprietății Publice a comunicat că Recean a fost eliberat din funcție la cererea sa.

Pe scurt

Concursul pentru funcția de director general al Moldtelecom a fost încheiat înainte de termen, după ce ambii candidați admiși la concurs și-au retras candidaturile.

În Moldova, elevii și studenții evrei vor fi scutiți de ore și examene în zilele celor șase sărbători evreiești, cu posibilitatea de a recupera ulterior materia ratată sau de a susține examenele.

Astăzi, în raioanele centrale și sudice ale țării se așteaptă temperaturi de până la 35 de grade, fiind posibile ploi de scurtă durată. Iar începând cu 6 septembrie, temperatura va scădea până la 20-26 grade.

Podcast NM: Cum îți place asta

Zborurile pot prezenta riscuri ascunse pentru sănătatea echipajului, iar noile albume muzicale pot crește riscul accidentelor rutiere. În plus, oamenii de știință pregătesc o sondă pentru căutarea apei pe Lună, testează roboți-asistenți la locuri de muncă reale și un vaccin personalizat împotriva melanomului. Mai multe noutăți din știință – în noua ediție a podcastului „Cum îți pare asta”.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: