FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

Pe 24 septembrie 2021 a avut loc un eveniment major pentru agricultură – Pria Agriculture & Gala Fermierilor din Republica Moldova. FinComBank a participat la acest eveniment în calitate de Partener.

Gala a întrunit atât fermierii dornici de a-şi depăşi limitele şi a afla cum își pot dezvolta afacerile mai bine, cât partenerii evenimentului şi alţi invitați, care au contribuit cu informaţii utile pentru fermieri. Cu propuneri şi abordări s-au prezentat Federația Națională a Fermierilor, Kaufland Moldova, AGEPI, Direcţia Promovare Export din cadrul Agenţiei de Investiţii, Universitatea Agrară de stat ș.a.
FinComBank, la rândul său, a susţinut un dialog financiar cu fermierii.

„Considerăm că este un eveniment foarte important atât pentru fermieri cât şi pentru noi, pentru că dorim să le arătăm susţinerea noastră în tot ceea ce fac. FinComBank, de fapt, este foarte aproape de fermieri, deoarece fiecare al 2-lea client business al băncii este un agricultor şi mai mult de 35% din portofoliul de credite a persoanelor juridice sunt destinate agriculturii”, – a declarat Serghei Ceban, Şef Secţiei Microcreditare, Şef adjunct al Direcţiei Retail FinComBank.

În cadrul acestui eveniment a avut loc şi Gala de premiere a fermierilor din Republica Moldova, care au adus o contribuție semnificativă în agricultura din Republica Moldova şi sunt exemple bune de urmat. Aşadar, 20 de fermieri au fost decernaţi cu premii, care recunosc şi recompensează excelenţa, încurajează inovarea şi creează un mediu de lucru care inspiră creativitatea şi schimbul de bune practici. Au fost apreciate de asemenea crearea locurilor de muncă, implicarea în comunitate, tinerii fermieri, femeile din agricultură. Pentru câştigători, primirea unui astfel de premiu, mai ales în această perioadă, când activitatea fermierilor este una de importanţă crucială, a fost un moment foarte special.

Suntem nespus de bucuroşi, că printre premianţi s-au găsit şi trei clienţi ai FinComBank, care au obţinut succese semnificative în agricultură pe parcursul mai multor ani, cu sprijinul Băncii:

BÎZDÎGA VADIM – conducător al SRL BUCOVINEANCA din r-nul Edineţ, s.Trinca.
IVANOV SERGHEI – conducător al SRL PROFARM INVEST din mun. Bălţi, s. Răuţel.
BELEV DMITRII – conducător al GŢ AGRO-IULDIM din r-nul Taraclia, s.Corten.

“Premiul acesta este o motivare să mergem mai departe, pentru că este foarte greu să faci agricultură în ţara noastră, mai ales după ce preţurile la motorină au crescut semnificativ. Avem susţinerea finanţatorilor şi, astfel, reuşim să continuăm afacerile, altfel cred că ar fi fost imposibil. Mulţumim FinComBank, ei sunt foarte activi, mereu ne susţin, şi noi alături de ei suntem mai curajoşi. Agricultura performantă – doar alături de FinComBank”,- a povestit Vadim Bîzdîga, producător de legume şi fructe, dar şi de cereale din nordul ţării, conducătorul al SRL Bucovineanca.

A venit cu cuvinte de mulţumiri şi Ivanov Serghei, conducătorul SRL Profarm Invest, care produce un spectru larg de cereale în r-nul Făleşti, precum şi este un producător de fructe:

„Un sincer mulţumesc adresez băncii FinComBank, în deosebi directorului sucursalei din r-nul Râşcani, d-lui Eugen Varzaru. Vreau să menţionez, că sunt un tânăr antreprenor și singură banca care m-a susţinut când am început un start-up era FinComBank din Râşcani. La fel, tot ei au fost unica bancă, care a vrut să mă finanțeze când mi-a fost greu. Vreau să menţionez faptul, că sunt foarte promţi, iar echipa este tânără. Colaborăm foarte bine, mergem cu ei înainte. Mulţumim foarte mult pentru apreciere înaltă.”.

Belev Dmitrii, conducătorul Gospădăriei Ţărănească AGRO-IULDIM din r-nul Taraclia, s.Corten, care produce cereale în sudul ţării, de asemenea, a venit cu mulţumiri pentru aprecierea înaltă a contribuţiei în sistemul agricol al ţării, şi a mulţumit FinComBank pentru sprijinul acordat pe parcursul mai multor ani de activitate.

FinComBank aduce sincere felicitări tuturor fermierilor, care în cadrul Galei de premiere a fermierilor au fost decernaţi cu marele premii, dar şi felicităm fermierii, clienţii FinComBank, care au primit distincţii şi au fost apreciați la nivel înalt.

FinComBank – partenerul de încredere în dezvoltarea afacerii în agricultură!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Navai, reținut cu droguri în mașină în Kazahstan. Concertul rapperului rus în Moldova, amânat „din motive tehnice” (UPDATE)

UPDATE 19:30: Concertul rapperului rus Navai de la Chișinău Arena a fost reprogramat pentru data de 8 decembrie. Organizatorii evenimentului invocă „motive tehnice independente de voința” lor. Aceștia dau asigurări că toate biletele rămân valabile pentru noua dată a evenimentului — 8 decembrie 2026: „Nu este necesar să întreprindeți nicio acțiune sau să schimbați biletul pe care îl dețineți”.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Rapperul rus Navai, care urmează să susțină un concert solo la Chișinău pe 16 octombrie, fost reținut în noaptea de 13 spre 14 octombrie la intrarea în Kazahstan, după ce în mașina în care se afla au fost găsite droguri, scrie Mash. Potrivit publicației, pe numele artistului a fost deschis un dosar pentru suspiciunea de contrabandă cu substanțe narcotice.

Navai ar fi fost oprit la punctul de trecere „Kordai”, de la granița dintre Kârgâzstan și Kazahstan. În timpul verificării automobilului, un câine de serviciu ar fi găsit 2,5 grame de marijuana în buzunarul scaunului șoferului. Au mai fost descoperite hârtie pentru rulat țigări și un dispozitiv pentru mărunțirea marijuanei.

Potrivit Mash, rapperul ar fi spus că a cumpărat drogurile în Bișkek, Kârgâzstan, după concertul său. Acesta ar fi recunoscut că știa despre interdicția de a le deține, dar nu se aștepta ca mașina să fie percheziționată la punctul de trecere a frontierei.

Sursa citată mai scrie că, în momentul reținerii, Navai se afla la volan, după ce îl înlocuise pe șofer înainte de intrarea în punctul de control. Substanțele ar fi fost confiscate, iar artistul – plasat într-un izolator de detenție temporară. Celelalte trei persoane din automobil, inclusiv șoferul și directorul de concerte al rapperului, ar fi fost, de asemenea, reținute și predate poliției.

Potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Interne al Kazahstanului, oferite pentru Mash, Navai se afla sub influența drogurilor în momentul reținerii. Sursa citată precizează că în urina rapperului au fost găsiți canabinoizi.

Între timp, Concertul lui Navai, programat pentru 14 octombrie, la ora 20:00, în Astana, a fost deja anulat „din motive tehnice”, potrivit aceleiași surse. Dacă va fi găsit vinovat, artistul riscă până la opt ani de închisoare, mai scrie Mash.

Precizăm că rapperul rus Navai are programat un concert solo și la Chișinău Arena, pe 16 octombrie, în cadrul turneului său din 2026. Deocamdată nu este clar dacă reținerea despre care a scris Mash va afecta și concertul din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Activitatea Yandex în Moldova va fi reanalizată? Bolea: Guvernul așteaptă concluziile instituțiilor de stat

Guvernul va reanaliza activitatea Yandex în Republica Moldova, a declarat pe 14 octombrie ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Oficialul a precizat că Executivul așteaptă analiza instituțiilor de stat înainte de a decide ce măsuri să ia.

„La nivelul guvernului va fi reanalizat. Pentru că, dacă vă amintiți, în 2025, au fost luate primele decizii și au fost făcuți primii pași în privința analizei companiilor care sunt din Federația Rusă și care pot nimeni sub sancțiuni. Cred că în 2026 se va continua analiza activității acestei companii, Yandex, pe teritoriul Republicii Moldova, se vor trage concluzii și lua măsuri în baza deciziilor care vor fi luate la nivel de Guvern”, a declarat Bolea.

Întrebat dacă au existat riscuri și de ce compania a fost lăsată să activeze, Bolea a răspuns că instituțiile abilitate analizează activitatea agenților economici.

„Avem structuri abilitate pe teritoriul Republicii Moldova care fac analize la toți agenții economici. Acum Guvernul Republicii Moldova așteaptă analiza făcută de către structurile de stat. În baza lor se vor lua decizii, se vor trage concluzii și se vor lua măsuri. (…) (Nr: Yandex) este sub monitorizarea atentă a structurilor de forță din Republica Moldova, ca toate companiile cu posibil impact a diferitor tipuri de activități”, a mai declarat Bolea.

Precizăm, o investigație a Radio Europa Liberă, publicată pe 13 octombrie, arată că grupul rus Yandex, care domină piața serviciilor de taxi din Republica Moldova, a obținut venituri de peste 7 milioane de euro în 2024. Compania sa înregistrată la Chișinău nu a declarat însă venituri și nu a plătit impozite în acel an.

În ultimele zile, Yandex Go a avut și probleme de funcționare în Moldova, după atacurile cu drone asupra a trei centre de date ale companiei din Rusia. Reprezentanții serviciului au declarat pentru NewsMaker că lucrează la restabilirea acestuia. Întrebați despre securitatea datelor utilizatorilor din Moldova, au precizat că acestea sunt stocate pe serverele unui furnizor din Uniunea Europeană.

Discuțiile despre securitatea datelor Yandex au început încă în august 2023. Atunci, publicația Meduza scria că, din 1 septembrie, FSB-ul rus va avea acces la datele serviciului Yandex.Taxi, inclusiv ale utilizatorilor din străinătate. Publicația susținea că datele privind călătoriile erau stocate pe servere din Rusia. Yandex a negat informațiile și a dat asigurări că legislația rusă nu se aplică serviciului din Moldova și utilizatorilor săi.

În aceeași perioadă, PAS a anunțat că Moldova ar putea interzice aplicațiilor de taxi să transfere datele personale ale pasagerilor în afara UE. Măsura era inclusă într-un amendament propus de Guvern la un proiect privind reglementarea pieței serviciilor de taxi.

Ulterior, în mai 2026, o companie din grupul Yandex a fost amendată în Olanda cu 100 de milioane de euro pentru colectarea și stocarea în Rusia a datelor personale ale șoferilor și clienților din Norvegia și Finlanda.

Pe 4 iunie 2026, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere, care vizează activitatea și fiscalizarea platformelor de taxi. Acesta prevede că platformele vor putea activa în Moldova doar dacă sunt persoane juridice rezidente fiscal în țară, iar plățile pentru curse și comisioanele ar urma să fie procesate exclusiv prin instituții financiare licențiate în Republica Moldova. Scopul declarat este combaterea evaziunii fiscale și creșterea transparenței fluxurilor financiare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Vasile Tofan/Facebook

Tofan: Ucraina va deversa cu 20% mai multă apă în Nistru. Discuțiile despre gaze vor continua la Kiev

Ucraina a acceptat să majoreze cu aproximativ 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 14 octombrie, după o discuție cu prim-vicepremierul și ministrul Energiei al Ucrainei, Denis Șmîhal, la care a participat și ministrul Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu.

Potrivit premierului, discuțiile s-au axat pe problemele legate de apă și energie. Tofan a precizat că situația pe cursul superior al Nistrului „rămâne complicată”, însă Chișinăul a reușit să ajungă la o înțelegere cu Kievul.

„Partea ucraineană a acceptat să majoreze cu circa 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Pentru localitățile care depind de apa din Nistru – asta contează”, a scris premierul pe rețele.

Oficialii au discutat și despre cooperarea în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice. Premierul Vasile Tofan a anunțat că discuțiile vor continua la Kiev, unde intenționează să meargă spre sfârșitul lunii octombrie.

„Am convenit cu domnul Șmîhal să păstrăm un contact permanent și să luăm decizii comune atunci când apar provocări. Crizele energetice și hidrologice nu țin cont de granițe, iar soluțiile trebuie căutate împreună”, a mai scris premierul Vasile Tofan pe rețele.

Amintim că Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Premierul Vasile Tofan a explicat atunci că măsura are caracter preventiv, întrucât Moldova intră în sezonul rece cu mai multe riscuri regionale care se suprapun și se pot amplifica reciproc.

NewsMaker a explicat cum a ajuns Nistrul să sece, de ce Ucraina a redus de mai multe ori debitul evacuat și ce opțiuni mai are Chișinăul și Kievul – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Imagine simbol

O platformă financiară din Moldova, atacată cibernetic: „Nu putem nici exclude, nici confirma că unele date ale utilizatorilor au fost copiate”

Platforma de crowdlending Fagura a fost ținta unui atac cibernetic pe 13 octombrie, urmat de o tentativă de șantaj. Anunțul a fost făcut de directorul general al companiei, Tudor Darie, care a precizat că platforma a fost repusă în funcțiune în aproximativ trei ore, iar fondurile clienților nu au fost afectate. Totuși, compania nu poate confirma sau exclude, deocamdată, că unele date ale utilizatorilor au fost copiate.

„Pe 13 octombrie, Fagura a fost ținta unui atac informatic urmat de o tentativă de șantaj. (…) Echipa a oprit imediat sistemele afectate și a restabilit platforma din copiile de siguranță în aproximativ 3 ore, plus o serie de alte măsuri de creștere a securității. Fondurile clienților sunt în siguranță: sunt păstrate în conturi segregate și nu au fost afectate”, a transmis Tudor Darie într-o postare pe Facebook.

Darie a precizat că atacatorul i-a cerut bani. „Nu am cedat șantajului și nu o vom face. Nu negociem cu infractorii”, a subliniat el.

Compania urmează să depună plângeri oficiale la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din România și la Poliția Republicii Moldova. Totodată, Fagura a notificat autoritățile de supraveghere, inclusiv Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) din Republica Moldova și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) din România.

Pentru a stabili circumstanțele incidentului, compania colaborează cu specialiști externi în securitate cibernetică.

„În acest moment nu putem nici exclude, nici confirma că unele date ale utilizatorilor au fost copiate. Dacă se confirmă, îi vom informa direct pe cei afectați”, a menționat Darie.

Până la clarificarea situației, Tudor Darie le recomandă utilizatorilor să fie precauți în cazul mesajelor care pretind că provin de la Fagura. „Nu vă vom cere niciodată coduri OTP, date personale sau transferuri de bani”, a avertizat directorul general.

Darie și-a asumat responsabilitatea pentru gestionarea incidentului și a promis că firma va comunica transparent despre măsurile luate.

„În 7 ani am construit Fagura pe încredere, iar încrederea se păstrează mai ales în momentele grele. Vom ieși din acest incident cu o platformă mai sigură și vom comunica deschis fiecare pas”, a spus el.

***

Fagura este o platformă financiară online lansată la Chișinău în mai 2019, care conectează persoanele și companiile ce au nevoie de împrumuturi cu investitorii care le pot finanța. Modelul, numit crowdlending, permite finanțarea împrumuturilor direct de către investitori, prin intermediul platformei. În Republica Moldova, Fagura oferă împrumuturi atât persoanelor fizice, cât și companiilor, iar în România se adresează companiilor. În noiembrie 2024, compania a fost autorizată de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) să presteze servicii de finanțare participativă bazată pe împrumut.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: