FinComBank susține tinerele talente şi cel de-al 4-lea sezon al proiectului „Puterea dansului”

Şi în acest sezon, FinComBank este sponsorul general al proiectului televizat «Puterea Dansului», încurajând tinerele talente şi visurile copiilor și adolescenților. Ținem mult la viitorul noii generații, de aceea, investim activ în dorințele tinerilor de a se afirma, de a învăța ceva nou, de a se dezvolta şi de a se autodepăși.

Cel de-al 4-lea sezon al emisiunii «Puterea Dansului» poate fi urmărit la Jurnal TV, începând cu 18 martie, în fiece sâmbătă, la ora 22.00.

Principalul proiect televizat de dans din țara noastră «Puterea Dansului» este o emisiune unică la nivel național, la care participă cei mai talentați copii şi adolescenți între 5 şi 17 ani din toată Moldova. În urma castingul, 40 de tineri talentați se vor lupta în acest sezon pentru titlul de cel mai bun dansator dintre cei mai buni din țară. Telespectatorii vor face cunoștință cu noi eroi, prezentatori şi coregrafi, precum şi noi oportunități. Le dorim mult succes tuturor participanților!

Acesta este un proiect unic ce le oferă tinerilor posibilitatea de a da dovadă de abilitățile şi talentul ce le posedă în coreografie, în fața unui public numeros. Cei mai buni coregrafi şi dansatori profesioniști din Moldova sunt implicați în acesta, iar toate show-urile vor fi evaluate de un juriu calificat.

Suntem mândri că avem atât de mulți copii și adolescenți talentați în țara noastră! Le dorim succese și realizări grandioase tuturor participanților în lupta pentru premiul mare!

FinComBank — într-un pas cu tinerele talente!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

OSV News

Papa Leon al XIV-lea, diagnosticat cu cancer pulmonar: a fost operat la Roma

Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, însă a fost operat cu succes pentru îndepărtarea lobului inferior al plămânului drept. Anunțul a fost făcut de Vatican, care a precizat că intervenția a avut loc marți, 13 octombrie.

Intervenția chirurgicală, care a durat aproximativ 90 de minute, a avut loc la Spitalul Gemelli din Roma. Potrivit Vaticanului, operația a decurs cu succes, fără complicații.

„După operație, Papa s-a trezit în mod normal și s-a întors în salonul său după o scurtă perioadă de observație”, a transmis instituția, potrivit BBC.

Formațiunea tumorală a fost depistată inițial în timpul unor controale medicale de rutină, potrivit Vaticanului. Se preconizează că Suveranul Pontif, în vârstă de 71 de ani, va rămâne internat aproximativ o săptămână.

Papa Leon al XIV-lea a anunțat, pe 11 octombrie, în timpul rugăciunii de duminică, că urmează să fie operat pentru îndepărtarea unei formațiuni tumorale la nivelul plămânilor. Toate evenimentele oficiale la care urma să participe au fost anulate până pe 20 octombrie.

Leon al XIV-lea, pe numele său real Robert Francis Prevost, a fost ales papă în 2025. El este primul american care ocupă această funcție.

„Avem datoria să muncim pentru un oraș mai bun”. Mesajul lui Ion Ceban de Hramul Chișinăului

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Hramului capitalei, care este marcat astăzi, 14 octombrie. Edilul a evocat istoria orașului și contribuția generațiilor care au participat la dezvoltarea acestuia, subliniind responsabilitatea autorităților și a locuitorilor față de viitorul orașului.

„Astăzi, de Hramul capitalei, în anul în care Chișinăul împlinește 590 de ani, ne înclinăm cu respect în fața istoriei orașului nostru, a oamenilor care l-au construit și a generațiilor care au muncit pentru ca Chișinăul să devină ceea ce este astăzi. Este un prilej de a ne aminti de trecut, de a aprecia prezentul și de a ne gândi la responsabilitatea pe care o avem față de viitorul orașului nostru. Chișinăul înseamnă oamenii săi, familiile care își cresc aici copiii, tinerii care își construiesc viitorul, oamenii în vârstă care păstrează vie memoria orașului și toți cei care, prin munca lor, contribuie la dezvoltarea capitalei. Avem datoria să păstrăm valorile care ne unesc, să respectăm istoria și să muncim pentru un oraș mai bun, mai frumos și mai confortabil pentru fiecare locuitor”, a transmis Ion Ceban pe rețelele de socializare.

Totodată, cu ocazia sărbătorii, edilul le-a dorit chișinăuienilor sănătate, pace în familii, bunăstare și încredere în viitor. „Să avem grijă de orașul nostru, să fim uniți și să continuăm să construim împreună un Chișinău de care să fim mândri!”, a adăugat el.

Precizăm că astăzi, 14 octombrie, capitala țării noastre marchează 590 de ani de la prima atestare documentară.

Manifestările dedicate Hramului Chișinăului au început cu o Sfântă Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, urmată de un program artistic în Scuarul Catedralei. În Piața Marii Adunări Naționale vor avea loc concerte dedicate tinerelor talente și muzicii retro, iar seara, între orele 19:45 și 22:00, va fi organizat spectacolul „Hora Chișinăului”, cu participarea Fraților Advahov, a trupelor Zdob și Zdub și LUPII lui Calancea, care vor evolua pentru prima dată împreună pe aceeași scenă. Programul festiv include și târguri gastronomice, ale producătorilor autohtoni și meșterilor populari, precum și activități interactive pentru copii. Totodată, la Chișinău Arena va avea loc concertul trupei Bi-2, care marchează începutul turneului internațional dedicat noului album al formației.

Telegram/ Zelenskiy Official

Zelenski: aliații nu au avertizat din nou Ucraina despre atacul cu rachete asupra Kievului

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că partenerii occidentali nu au avertizat, din nou, Ucraina în legătură atacul cu rachete asupra Kievului din ajun. Potrivit acestuia, în seara zilei de 13 octombrie, armata rusă a lansat un atac cu rachete balistice asupra capitalei, pe care forțele ucrainene le-au detectat „practic când erau deja în apropiere”. Una dintre rachete a lovit un bloc de locuințe, iar alta a vizat CET-4, un obiectiv important al infrastructurii energetice a Kievului.

„Faptele arată că rușii nu consideră necesar să respecte ceea ce a declarat președintele SUA. Ucraina a susținut încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Rusia țintește o altă centrală electrică și pune în pericol viețile oamenilor noștri”, a declarat Vladimir Zelenski.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, două persoane au murit, iar alte 21, inclusiv un copil, au fost rănite în urma atacului asupra unui bloc cu nouă etaje din raionul Desnianski, Kiev. Incendiul s-a extins pe opt etaje ale clădirii, iar salvatorii au evacuat 16 locatari.

O altă persoană a murit, iar una a fost rănită în urma unui atac asupra unei clădiri nerezidențiale din raionul Holosiivski.

Atacurile rusești cu rachete balistice au continuat pe parcursul nopții și în dimineața zilei de 14 octombrie. Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a anunțat că mai multe obiective energetice au fost lovite.

„În capitală au loc întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a scris Kliciko pe Telegram.
Potrivit companiei energetice DTEK, deconectările au afectat raioanele Darnîțki, Niprului, Pecerski și Solomianski, precum și o parte a raionului Holosiivski.

Amintim că, pe 13 octombrie, Zelenski a declarat că nici în seara precedentă, pe 12 octombrie, aliații nu au avertizat Kievul cu privire la un atac cu rachete lansat de Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ignat, a precizat că Ucraina primește informații de intelligence nu doar din partea SUA, ci și de la alte state membre NATO.

„Se întâmplă ca aceste informații să nu ajungă la destinație. Nu este primul caz de acest fel. Dacă de această dată au existat anumite probleme tehnice, cred că specialiștii vor clarifica situația”, a declarat Ignat.

Politico scrie că SUA au explicat lipsa informațiilor de intelligence prin condițiile meteorologice nefavorabile. Anterior, surse citate de Financial Times au relatat că Washingtonul a amenințat că va suspenda schimbul de informații de intelligence cu Kievul dacă Ucraina nu acceptă să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia. Cu toate acestea, Washingtonul nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Focus

Tarifele la lumină în R. Moldova vor crește? Directorul ANRE: „O ajustare este inevitabilă”

Directorul Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a declarat că tariful la energia electrică pentru consumatorii casnici din Republica Moldova ar putea fi majorat pe fondul scumpirii gazelor naturale și al creșterii prețurilor pe piața regională. El nu a precizat când va fi luată o decizie și care ar putea fi valoarea majorării, dar susține că aceasta va fi proporțional mai mică decât scumpirile recente la gaze și energie termică. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 13 octombrie a emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.

Potrivit lui Taran, creșterea prețului gazelor influențează costurile de producție a energiei electrice, întrucât centralele electrice cu termoficare (CET) folosesc acest combustibil pentru a produce atât căldură, cât și electricitate. Acestea acoperă aproximativ 15-20% din consumul anual al Republicii Moldova, iar restul necesarului este asigurat din alte surse, inclusiv importuri și energie regenerabilă.

„Noi asistăm acum la o creștere a unei componente majore, adică energia electrică produsă de către CET-uri. Clar vedem și pe piața regională că deja prețurile sunt ușor în creștere, din cauza acestei secete hidrologice care a început în iulie-august și continuă până la moment – un fenomen atipic care nu putea fi prognozat. Și inevitabil o să avem o ajustare, să spunem așa, în prețul la energia electrică”, a declarat Taran.

Revizuirea tarifelor presupune mai multe etape, care ar putea dura de la câteva săptămâni până la două luni. Mai întâi, ANRE trebuie să aprobe prețul energiei electrice furnizate de Energocom către furnizorii care deservesc consumatorii. Ulterior, aceștia vor putea solicita ajustarea tarifelor, cererile urmând să fie examinate cu respectarea procedurilor de transparență decizională.

Întrebat dacă scumpirea ar putea avea loc până la sfârșitul anului, Taran nu a oferit un termen concret. „Cert este faptul că, chiar dacă va fi o creștere la energia electrică, ea nu va fi de aceeași amploare sau în același procent cum a fost pentru gazele naturale și pentru energia termică”, a spus el.

Amintim că, în prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de Furnizarea Energiei Electrice Nord, plătesc 3,95 lei/kWh.

Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o ușoară reducere a prețurilor la energia electrică.

TV8

Yandex a câștigat peste €7 mln într-un singur an în Moldova. Firma locală nu a declarat însă venituri

Grupul rus Yandex, care domină piața serviciilor de taxi din Republica Moldova, a obținut venituri de peste 7 milioane de euro în 2024, însă compania sa înregistrată la Chișinău nu a declarat venituri și nu a plătit impozite în acel an. Informațiile apar într-o investigație publicată de Radio Europa Liberă Moldova.

La începutul lunii octombrie 2026, Yandex a plătit Republicii Moldova o amendă de 776 363 de lei, echivalentul a aproximativ 39 400 de euro, pentru că nu a prezentat Consiliului Concurenței informații despre șoferii care lucrează prin intermediul aplicațiilor sale.

Compania a contestat amenda în instanță, însă Curtea de Apel Centru i-a respins cererea în iunie 2026. Potrivit documentelor judiciare, amenda reprezenta doar 0,56% din veniturile obținute de companie în Republica Moldova în 2024.

Consiliul Concurenței a solicitat în repetate rânduri informații despre șoferii care au beneficiat de programul de loialitate „Platină” și despre cei care au primit bonusuri de la Yandex între 2022 și 2025. În instanță, compania a susținut că datele fuseseră șterse înainte de preluarea firmei responsabile. Totuși, judecătorii au constatat că aceasta nu a demonstrat că informațiile nu au fost preluate în urma fuziunii. Până la 13 octombrie, datele nu fuseseră transmise Consiliului Concurenței.

Investigația arată că, în 2025, compania Yandex înregistrată în Republica Moldova nu a raportat vânzări, nu a avut angajați și nu a plătit impozit pe venit. În același timp, un experiment al jurnaliștilor a arătat că plata pentru o cursă comandată prin Yandex Go a ajuns la o companie din Dubai, Emiratele Arabe Unite.

În iunie 2026, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care obligă platformele de taxi să proceseze plățile prin instituții financiare din Republica Moldova. Inițiativa nu a ajuns însă la votul final. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a recunoscut recent că autoritățile au presupus în mod greșit că înregistrarea unei companii în Olanda înseamnă că datele utilizatorilor sunt stocate acolo. El a promis că legislația va fi corectată.

În ultimii ani, au existat suspiciuni în Republica Moldova privind modul în care aplicațiile Yandex colectează și păstrează datele personale ale șoferilor și clienților. Compania a susținut anterior că informațiile sunt păstrate de firmele europene ale grupului și nu sunt transmise în Rusia.

În mai 2026, o companie din grupul Yandex a fost amendată cu 100 de milioane de euro în Olanda, pentru colectarea și stocarea pe servere din Rusia a datelor personale ale șoferilor și clienților din Norvegia și Finlanda.

Radio Europa Liberă a precizat că a solicitat un punct de vedere de la Yandex privind datele colectate în Republica Moldova, însă nu a primit un răspuns până la publicarea investigației.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: