Mihai Armas

FlyOne, după ce a fost obligată să-și schimbe structura de control: Nu desfășurăm investiții în domeniile de importanță pentru securitatea statului

Compania aeriană FlyOne susține că nu desfășoară investiții în domenii ce țin de securitatea statului și nu a depus cereri la CEIISS, după decizia prin care Guvernul a respins investițiile firmei și a cerut schimbarea structurii de control în termen de 90 de zile. Operatorul aerian afirmă că activitatea sa continuă fără restricții. Afirmațiile au fost făcute într-un comunicat publicat joi, 25 iunie.

FlyOne nu desfășoară activități investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului și nu a depus nici o cerere de autorizare la CEIISS. Activitatea companiei constă în prestarea serviciilor de transport aerian, prin operarea zborurilor regulate și charter de pasageri. FlyOne nu deține control, nu procură, nu ia în concesiune, nu intră în parteneriat public-privat, în privința de bunuri, active sau servicii care fac parte a domeniului de importanță pentru securitatea statului”, a transmis compania aeriană.

FlyOne afirmă că nu deține restricții de operare și că se află în dialog cu autoritățile pentru a clarifica temeiul juridic și motivele deciziei anunțate.

Așa cum au comunicat și autoritățile, activitatea societății însăși, rămâne neafectată și se va desfășura în mod normal. Compania activează în baza tuturor actelor permisive necesare, ce atestă conformitatea și siguranța operațiunilor noastre. (…) Toate zborurile sunt și vor fi operate în regim normal, conform graficului prestabilit”, a precizat firma.

Amintim că Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), aflat în subordinea Guvernului, a respins investițiile realizate de FlyOne într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și au decis aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile.

FlyOne este o companie aeriană privată din Republica Moldova, lansată în anul 2016, care operează curse regulate și charter de pe Aeroportul Internațional Chișinău.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cota de TVA pentru produsele de igienă feminină nu va crește? Ministra Finanțelor anunță reexaminarea inițiativei după criticile din spațiul public

Ministerul Finanțelor va reanaliza propunerile privind aplicarea TVA la produsele de igienă feminină, după criticile apărute în spațiul public față de prevederea inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 5 septembrie, de ministra Finanțelor, Victoria Belous, într-o postare pe Facebook.

Vedem discuțiile și criticile privind taxarea cu TVA a produselor de igienă și vă asigurăm că acestea nu sunt ignorate. În prezent, suntem în proces de definitivare a politicii fiscale, iar toate propunerile sunt analizate cu atenție. Inclusiv propunerile privind regimul TVA pentru produsele de igienă vor fi reexaminate”, a transmis Victoria Belous.

Amintim că, pe 6 august, premierul Vasile Tofan a prezentat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Documentul a fost supus consultărilor publice în aceeași zi.

Proiectul prevede, între altele, eliminarea produselor de igienă feminină din lista bunurilor pentru care se aplică cota redusă de TVA de 8% și taxarea acestora cu cota standard de 20%.

Pe 5 septembrie, ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a criticat inițiativa autorităților. Aceasta a declarat că modificarea ar putea duce la scumpirea produselor de igienă feminină cu 12–15%.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: