ziaruldeiasi.ro

Fost primar al Iașului, acuzat de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 20 de ani de închisoare

Un fost primar al Iașului a fost condamnat la aproape 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore, scrie Adevarul.ro. Sentința poate fi atacată cu apel.

Bebe Onofraș, fost primar al Iașului, acum de meserie fotograf, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru viol, la două pedepse a câte 8 ani pentru agresiune sexuală și la 9 ani de detenție pentru agresiune sexuală în formă continuată. Pedeapsa rezultantă dată de magistrați a ajuns la 19 ani și 4 luni de detenție. Acesta a fost obligat de instanță și la plata a 70.000 euro daune morale către victimele sale. De asemenea, i-a fost interzisă și exercitarea profesiei de fotograf până la executarea pedepsei.

Presa română scrie că, în luna martie 2022, fostul primar a fost arestat pentru că ar fi abuzat de patru fete, minore, pe care le invitase în atelierul său de fotografie ca modele.

Potrivit sursei, bărbatul a mai avut în trecut fapte penale. În luna februarie 2025, fostul edil a fost trimis din nou în judecată, de data aceasta sub acuzația de pornografie infantilă. Potrivit anchetatorilor, Onofraș le-ar fi cerut fetelor să îi trimită poze nud, iar tinerele ar fi acceptat acest lucru. Astfel, au fost descoperite poze cu 29 de minore aflate în ipostaze intime, dar, în cele din urmă, în cadrul dosarului au rămas doar cinci părţi vătămate. Cu toate acestea, magistrații ieșeni au decis dispunerea controlului judiciar, pe tot parcursul procesului, asupra fostului primar. Onofraș a fost condamnat definitiv în decembrie 2016 la 4 ani şi 4 luni de închisoare şi a executat pedeapsa în penitenciarele din Iaşi şi Vaslui. Ionel Onofraş a fost tri­mis judecată în 2014, acuzaţiile fiind de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: