Fostul președinte egiptean, Hosni Mubarak, a murit la vârsta 91 de ani într-un spital din Cairo, informează Digi24.
Mubarak a condus Egiptul timp de 30 de ani, până să fie înlăturat de la putere în 2011. Fostul şef de stat a fost nevoit să plece de la putere din cauza unor proteste. La două luni după ce a fost înlăturat de la putere, acesta a fost acuzat de corupţie și de reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor din timpul protestelor.
În primă instanță, fostul președinte egiptean a fost condamnat la închisoare pe viață. Ulterior, Curtea de Casație a anulat sentinţa și a dispuns rejudecarea cazului. Procesul a fost reluat în mai 2013. Între timp, Hosni Mubarak a fost judecat şi pentru corupţie şi fraude economice din vremea în care era preşedinte, dar a fost găsit nevinovat pentru toate aceste acuzaţii.
În 2014, Mubarak a fost achitat, dar fostul lider fost pus în libertate abia în 2017.
Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit pe 10 noiembrie – în ultima zi a vizitei sale în Republica Moldova – cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu mitropolitul Basarabiei, Antonie. La cele două întrevederi, care au avut loc separat, Kos a fost însoțită de vicepremiera pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și de ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko.
La Palatul Mitropolitan, Kos și mitropolitul Vladimir au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, posibile proiecte sociale și sprijin pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu, anunță Mitropolia Moldovei, care se subordonează canonic Patriarhiei Ruse.
Mitropolitul Vladimir i-a acordat comisarei ordinul „Cuvioasa Parascheva”, gradul I, și i-a dăruit o vestă lucrată în atelierele mănăstirii „Marta și Maria”, pe care Kos a vizitat-o de mai multe ori. La rândul ei, comisara i-a oferit mitropolitului daruri din Slovenia, țara sa natală. Mitropolia nu a precizat în ce au constat acestea.
Mitropolia Moldovei
În aceeași zi, Marta Kos a avut o întrevedere separată cu noul mitropolit al Basarabiei, Antonie. Cei doi au discutat despre libertatea religioasă, accesul comunităților la lăcașurile de cult și posibilitatea unor proiecte sociale comune, anunță Mitropolia Basarabiei, care se subordonează canonic Patriarhiei Române.
Mitropolitul Antonie i-a cerut comisarei sprijin pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei în legislația Republicii Moldova ca victimă a represiunilor sovietice. La sfârșitul întâlnirii, ierarhul i-a dăruit înaltei oficiale europene o icoană a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, potrivit comunicatului citat.
Mitropolia Basarabiei
Amintim, Marta Kos s-a aflat în vizită oficială în Republica Moldova în perioada 8–10 noiembrie.
Nu este prima dată când înalta oficială europeană se întâlnește cu mitropolitul Moldovei și al Basarabiei sau vizitează lăcașuri de cult din țara noastră.
În septembrie 2025, comisara a vizitat mănăstirea „Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni, și a discutat despre contribuția bisericii la coeziunea socială cu reprezentanții cultelor, printre care mitropolitul Vladimir și Petru, fostul mitropolit al Basarabiei, care a demisionat cu scandal ulterior. „Ei pot juca un rol foarte important în societate. Nu este vorba doar despre clădiri sau patrimoniu cultural, ci despre impactul social pe care Biserica îl poate avea”, explica atunci Kos.
Comisara a revenit la mănăstire în iunie 2026. În timpul acelei vizite, la o conferință de presă alături de președinta Maia Sandu, Kos a recunoscut că este ateistă. Oficiala europeană a spus tot atunci că dialogul cu reprezentanții cultelor religioase este „o parte foarte importantă” a activității sale.
***
Biserica rămâne instituția în care cetățenii au cea mai mare încredere, cu 74% în 2026, potrivit Indexului Rezilienței Informaționale, publicat pe 4 noiembrie de StratCom. În rândul instituțiilor finanțate din bani publici, sistemul educațional ocupă primul loc, cu 72%, urmat de autoritățile locale, cu 71%. Încrederea în instituțiile publice a crescut în perioada analizată, dar diferențele rămân mari. Guvernul se bucură de încrederea a 42% dintre respondenți, iar Parlamentul – a 40%.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.