Profimedia

(FOTO) „A încercat timp de trei zile, cu mâinile goale, s-o scoată”. Povestea din spatele imaginii cu tatăl care își ține de mână fiica moartă sub ruine, în Turcia

Una dintre imaginile durerii și disperării din Turcia, unde cutremurul din 6 februarie a omorât peste 31.640 de oameni, a fost cea a unui tată care își ținea de mână fiica prinsă sub dărâmături. Fotografia a făcut înconjurul lumii. Bărbatul a povestit pentru CNN că timp de trei zile a încercat, cu mâinile goale, să își scoată de sub dărâmături fata de 15 ani, scrie HotNews.

Bilanţul seriei de cutremure a ajuns marți la 31.643 de decese în Turcia şi la peste 5.700 în ţara vecină Siria.

Una dintre imaginile care au făcut înconjurul lumii îl înfățisează pe Mesut Hancer, din Kahramanmaras, așezat între dărâmături și ținându-și de mână fiica, Irmak.

Într-un interviu acordat CNN Turcia, Hancer a vorbit despre tragedia în care și-a pierdut atât fiica, în vârstă de 15 ani, cât și alți șase membri ai familiei – mama, cei doi frați ai săi mai mari, o nepoată și cumnata. Cu toții au fost prinși sub dărâmăturile blocului prăbușit.

Irmak era în vizită la bunica ei, iar Hancer spune că a plecat după ea imediat după cutremur.

  • „A fost ingrozitor. Imediat ce am aflat vestea, m-am repezit acolo.
  • Și cu mâinile goale, cu propriile mele mijloace, cu mare efort, am încercat să-mi scot fiica. Cu toate acestea, din păcate, nu mi-am putut salva fata.
  • Nu am avut nicio speranţă pentru că era prinsă sub o grindă mare. Era liberă de la brâu în sus, dar de la mijloc în jos era prinsă în dărâmături, cu acea grindă mare era peste ea. Nu a avut nicio şansă să supravieţuiască. Ea a murit chiar acolo și atunci”, a declarat pentru CNN Mesut Hancer.

A încercat timp de trei zile, cu mâinile goale, să își scoată fata: „Nu am putut cere nimănui ajutor, pentru că sunt mulți oameni sub dărâmături”.

Toți membrii familiei sale care merseseră în vizită la mama lui au murit prinși sub dărâmăturile blocului: „Toți erau sub dărâmături”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Motorina se scumpește din nou, deși stocurile au crescut. Mai există riscul unui deficit?

Republica Moldova dispunea, pe 29 iulie, de stocuri de motorină suficiente pentru aproximativ 10 zile. Informația a fost confirmată pentru NM de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a precizat că rezervele au crescut comparativ cu cele înregistrate cu câteva zile înainte.

Amintim că Guvernul a instituit, pe 28 iulie, stare de alertă în sectorul energetic, din cauza situației critice de pe piața carburanților. Potrivit Executivului, stocurile de motorină s-au redus, în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii iunie și 27 iulie, de la 17,6 zile de consum la doar 6,9 zile.

Perturbările de pe piața regională a carburanților sunt cauzate de creșterea prețurilor internaționale la petrol și motorină, de conflictul din Orientul Mijlociu și de suspendarea temporară a livrărilor de petrol kazah prin terminalul din Novorossiisk. Totodată, nivelul scăzut al apei din Dunăre îngreunează transportul carburanților pe cale fluvială.

Din această cauză, Republica Moldova s-a confruntat cu un deficit de motorină. În ultimele zile, carburantul a lipsit la 53 de stații PECO din țară. În consecință, autoritățile au limitat achiziția de motorină la 40 de litri și au modificat temporar metodologia de calcul al prețurilor maxime cu amănuntul la carburanți, majorând marja comercială cu 37 de bani pe litru.

Deficitul de motorină i-a afectat și pe agricultori, chiar în plină campanie de recoltare. Pe 27 iulie, Asociația „Forța Fermierilor” a avertizat că lipsa carburantului ar putea pune în pericol desfășurarea lucrărilor agricole și a cerut autorităților să intervină de urgență. Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a declarat pentru NM că, la 29 iulie, piața angro continua să se confrunte cu un deficit de carburanți.

Între timp, carburanții continuă să se scumpească. Potrivit prețurilor maximale stabilite de ANRE, pe 31 iulie, un litru de benzină A95 va costa cel mult 30,72 lei, cu 10 bani mai mult decât astăzi, iar un litru de motorină va ajunge la 32,26 lei, în creștere cu 37 de bani. Astfel, motorina depășește pragul de 32 de lei pe litru.

Expertul în domeniul energetic Sergiu Tofilat consideră că este imposibil de prezis cât vor dura problemele legate de motorină, însă un deficit fizic de motorină este puțin probabil. „Cred că un deficit fizic este imposibil, deoarece există nu doar rafinăriile de petrol din România, ci și altele. Există rafinării în Bulgaria, există în Ungaria, care funcționează pe bază de petrol rusesc, există în Turcia și așa mai departe. În general, în regiune există (surse alternative de aprovizionare)”, a declarat expertul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: