Andrei Mardari / NewsMaker

FOTO Alaiba nu cedează: aparatul de marcat rămâne obligatoriu pentru deținătorii de patentă. Ce vor primi aceștia prin poștă

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba susține că zilele următoare deținătorii de patentă vor primi prin poștă, acasă, materiale informative despre tranziția la activitatea independentă. Alaiba a declarat că nu înțelege cum ar arăta un compromis pe subiectul aparatului de marcat. Astfel, el a ținut să adauge că acesta rămâne obligatoriu și le-a sugerat celor vizați să se obișnuiască cu ideea.

Alaiba susține că nu înțelege cum ar arăta un compromis pe subiectul aparatului de marcat.

Unii lideri ai patentarilor mă acuză că „nu merg la compromisuri” despre aparatul de casă. Nu prea înțeleg cum ar arăta un compromis la acest subiect. Aparatul de casă ori este, ori nu este. Iar dacă tindem să fim o țară civilizată, cred că vom fi cu toții de acord – aparatul de casă este ceva absolut normal. Avem 4 mii de patentari, dar avem 2 milioane de consumatori în țara asta care au dreptul la un elementar bon de casă”, a scris Alaiba, pe rețelele de socializare.

Ministrul a declarat că zilele următoare deținătorii de patentă „vor primi prin poștă, acasă, materiale informative despre tranziția la activitatea independentă”.

Oficialul a precizat că au fost alocați bani pentru a compensa cheltuielile tranziției.

Fiecare fost deținător de patentă va putea solicita până la 10 mii de lei pentru compensarea cheltuielilor pentru aparatul de casă, materiale de construcții, mobilier, etc. Să păstreze doar cecurile”, a menționat el.

Astfel, Alaiba a ținut să adauge că reforma rămâne în vigoare.

Oamenii care au utilizat timp de 25 de ani un calculator simplu în activitatea lor, calculând prețul produselor pe care să-l achite cumpărătorul, oamenii care utilizează un telefon pentru a comunica, nu vor avea nici o problemă să utilizeze acest echipament. Ne-am obișnuit cu multe, o să ne obișnuim și cu asta”, a conchis ministrul.

Facebook/Dumitru Alaiba

Peste două săptămâni, pe 1 iulie, expiră valabilitatea patentelor. În ultimii ani, autoritățile au promis de mai multe ori să interzică comerțul în bază de patentă și să oblige comercianții să adopte o nouă formă de activitate, introdusă încă în 2017. Astfel, deținătorii de patentă vor trebui să treacă la forma de activitate de antreprenor independent.

Antreprenoriatul independent este o nouă formă de organizare a activității antreprenorilor mici, care se ocupă cu comerțul cu amănuntul. Spre deosebire de patentă, antreprenoriatul independent prevede obligativitatea deținerii unei case de marcat și emiterea cecurilor. În acest caz și cifra de afacere anuală a unui comerciant este mai mare: pentru deținătorii de patentă aceasta constituie 300 de mii de lei pe an, iar în cazul unui antreprenor independent – 1,2 milioane de lei pe an.

Dacă taxa pentru patentă a variat între 200 și 700 de lei lunar, antreprenorul independent va trebui să achite 1% din volumul de vânzări, dar nu mai puțin de 3000 de lei pe an. „Patenta costa de la 3000 de lei pe an și am decis ca plata pentru antreprenoriatul independent să nu fie mai mare”, a declarat Dumitru Alaiba, pentru NM.

Conform celor mai recente date statistice, în Moldova mai sunt 4200 de deținători de patentă. Toți sunt mici întreprinzători, care se ocupă în mare parte cu comerțul în piețe.

Citește articolul NM: Deținătorii de patentă, obligați să treacă din iulie la antreprenoriat independent. Care este procedura?


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mama unui moldovean care ar fi ajuns prizonier de război în Ucraina i-a cerut ajutorul Maiei Sandu. Președinta: „Aceste cazuri sunt tare complicate”

O femeie din Moldova i-a cerut ajutorul președintei Maia Sandu, după ce fiul său, care ar fi luptat în Ucraina, ar fi ajuns prizonier de război. Apelul a fost făcut pe 13 mai, în timpul întâlnirii șefei statului cu locuitorii din Nisporeni. Femeia spune că încearcă, de „100 de zile” să obțină răspunsuri și audiențe de la instituțiile statului, inclusiv de la Președinție, însă fără succes.

„Este vorba despre o persoană din familia mea care a luptat în Ucraina. La moment este prizonier de război. La intervenția mea la toate instituțiile statului responsabile nu am primit încă un răspuns timp de 100 de zile, din ianuarie și până acum. Am solicitat către dvs. audiență, am primit, să spun așa, un răspuns tare delicat, printr-o scrisoare de 3-4 fraze: stați liniștită, toată lumea știe, dacă ceva se schimbă, vă anunțăm”, a declarat femeia.

Aceasta susține că fiul său ar fi participat „într-o misiune specială” și că ar fi mers să lupte din „patriotism”.

„El a fost patriot. A vrut să apere vecinii și a vrut să apere țara noastră. Cred că puțini au atâta patriotism să meargă acolo, să-și sacrificie viața și sănătatea. Și atunci cei care l-au ajutat cumva, l-au adus ca o chiflă la vamă, au fost făcuți eroi, iar eroii care au luptat acolo sunt dați uitării. Eu vreau și solicit insistent să vă implicați și să-mi aportați o audiență. Credeți-mă că altă cale nu am mai găsit. (…) La cine să mai apelez ca să pot să-mi ajut copilul? Vă rog frumos să vă implicați și să mă ajutați”, a mai spus femeia.

În reacție, Maia Sandu a declarat că instituțiile statului fac demersuri, însă astfel de cazuri sunt „extrem de complicate”. Șefa statului a făcut referire și la recentul schimb internațional de deținuți, în urma căruia doi ofițeri ai SIS, reținuți în Rusia, au revenit în Republica Moldova după aproape un an de captivitate.

„Îmi pare rău pentru situația prin care treceți, sincer, îmi pare foarte rău. O să vă spun direct – aceste cazuri sunt tare complicate. Faptul că instituțiile nu v-au acordat această audiență nu înseamnă că instituțiile n-au făcut demersuri, dar răspunsuri la aceste demersuri pot veni și peste un an, și peste doi ani. Este extrem, extrem de complicat. Vă spun asta pornind de la un caz pe care am reușit să îl rezolvăm și a fost foarte, foarte multă, cum să zic eu, insistență de partea noastră și modalități diferite pe care le-am examinat. Deci, demesturile le facem. Dar mai mult decât vă spun astăzi aici, nici la audiență nu am cum să vă răspund”, a declarat președinta.

Președinta a adăugat că autoritățile încearcă să identifice soluții inclusiv împreună cu partea ucraineană, însă deocamdată nu există „niciun răspuns pozitiv”: „Îmi pare rău”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: