FOTO Copii cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsolul unui azil din România, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge

Adulți și copii cu dizabilități grave „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”. Așa descriu membrii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) o vizită neanunțată pe care au făcut-o joi, 27 iulie, la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș, România. 

Echipa care a mers la fața locului, după mai multe sesizări primite de la vecinii centrului, a găsit acolo 23 de beneficiari ai centrului cazați în camere, dar și alte patru persoane cu dizabilități grave ascunse în subsolul clădirii, care erau ținute în condiții inumane. Pacienții „zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele”, potrivit Centrul de Resurse Juridice CRJ, care a descris vizita pe site-ul asociației și pe pagina de Facebook.

CRJ mai precizează că una dintre persoane era în stare avansată de malnutriție, cu leziuni la nivelul șoldului, „acoperită de muște, mirosind puternic a fecale”.

„O altă persoană din subsol era acoperită de fecale și sânge la nivelul feței și a mâinilor. Celelalte două persoane nu se puteau mișca și nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele”, mai dezvăluie CRJ.

„La orele 13.30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgență ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliție și salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa și ieșise din acel spațiu, la parterul imobilului. (…) După aproximativ patru ore, la sugestia unui rezident și pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanță, pe care era un afiș pe care scria Materiale de construcții. Am solicitat deschiderea ușii și am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte două persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 metri pătrați, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spațiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau așezate cărămizi”, precizează reprezentanții CRJ.

„Ca urmare a dialogului cu alți rezidenți am apreciat că se impune o evaluare a stării de sănătate a tuturor persoanelor din acest centru, ceea ce ne așteptăm să se întâmple în următoarele ore. După mai mult de 8 ore s-a dispus evaluarea medicală și relocarea tuturor rezidenților, centrul fiind acum închis”, menționează CRJ.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a anunțat joi că un număr de 13 persoane cu afecţiuni cronice de la centrul de îngrijire din localitatea Bărdeşti au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

„Din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (patru persoane) şi localităţile Luduş (nouă persoane) şi Ideciu (trei persoane)”, a transmis ISU Mureş, potrivit Agerpres.

Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, joi seara, că a dispus Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) retragerea licenţei în cazul Asociaţiei Re-Min, Centrul Căsuţa Lu Min din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti.

Şi premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a dispus de urgenţă verificări din partea instituţiilor statului în cazul unor „abuzuri şi violenţe inadmisibile” comise împotriva unor beneficiari din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Căsuţa Lu’ Min, din judeţul Mureş, urmare a unor informaţii primite de la Centrul de Resurse Juridice.

Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Căsuţa Lu Min din judeţul Mureş a fost închis în urma neregulilor constatate la controalele efectuate la toate centrele sociale din judeţ, iar alte centre au fost amendate cu suma totală de 672.000 de lei, se arată într-un comunicat al Prefecturii Mureş.

Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook
Foto: Centrul de Resurse Juridice/Facebook

***

Peste 100 de bătrâni au fost chinuiți și umiliți în azilele groazei chiar de către cei care trebuia să aibă grijă de ei. Aceștia erau înfometați, bătuți, ținuți în propriile fecale și lipsiți de îngrijiri medicale și chiar de igienă minimă.

După ce au fost scoase la iveală infracțiunile care se comiteau în acele cămine, instituțiile de ocrotire a copiilor, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități au fost controlate. S-au găsit nereguli în 9 astfel de centre.

Scandalul a ajuns și la Bruxelles. Europarlamentarul român Vlad Botoș a expediat o scrisoare în acest sens către Didier Reynders, comisar european cu atribuții privind justiția, și Vera Jurova, vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori europene și transparență.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Moldova

Petiție după BAC la matematică, profil real: se cere inclusiv organizarea unui nou examen. Reacția Ministerului Educației

Pe online a fost lansată o petiție care a adunat peste 700 de semnături în legătură cu examenul de bacalaureat la matematică, profil real. Autorii susțin că testul a inclus exerciții de dificultate foarte ridicată și îl compară cu probleme din competiții sau examene universitare. Aceștia solicită reducerea baremului de evaluare, măsuri compensatorii sau organizarea unui nou examen. O profesoară de matematică a afirmat că „acest test a fost conceput, din start, pentru eșec”. Ministerul Educației a declarat că testul a fost elaborat în conformitate cu programa și curriculumul național. Totodată, a menționat că înțelege „preocupările privind gradul de dificultate al unor itemi”, precizând că vor fi analizate rezultatele examenului pentru a verifica „eventualele elemente care necesită clarificări metodologice”.

Ce se solicită în petiție

Petiția a fost inițiată în numele „elevilor, părinților și profesorilor din Republica Moldova”. Aceasta a fost adresată Ministerului Educației și Cercetării și Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.

Semnatarii își exprimă „profunda nemulțumire față de nivelul de dificultate al examenului de bacalaureat la matematică, profil real, sesiunea 2026”. „Considerăm că subiectele propuse au depășit semnificativ nivelul mediu al unui examen național de bacalaureat. În loc să evalueze echilibrat competențele dobândite pe parcursul anilor de studiu, testul a inclus exerciții de dificultate foarte ridicată, comparabile cu probleme întâlnite în competiții sau examene universitare. Una dintre cele mai mari probleme este faptul că examenul nu a oferit șanse reale nici măcar elevilor de nivel mediu (nota 5–6) să acumuleze punctajul necesar pentru promovare. Un examen de bacalaureat trebuie să permită tuturor elevilor care au atins competențele minime să poată obține o notă de trecere prin rezolvarea exercițiilor de bază și medii”, au adăugat semnatarii.

Astfel, semnatarii au solicitat „analizarea urgentă a situației” și luarea uneia sau mai multor măsuri: reducerea baremului de evaluare/ajustarea punctajului de promovare; reevaluarea gradului de dificultate al subiectelor; aplicarea unor măsuri compensatorii echitabile pentru toți candidații; iar, „în cazul în care se consideră necesar, anularea sesiunii curente și organizarea unui nou examen, la un nivel echilibrat și accesibil”.

Ce spune o profesoară de matematică

Gabriela Diaciuc, profesoară de matematică la un liceu din Fălești, a scris pe o rețea de socializare că, pentru mulți dintre elevi, acest examen „a fost un șoc psihologic cumplit”.

„În calitate de pedagog, văd clar principala problemă: acest test este conceput, din start, pentru eșec. Am sentimentul profund că scopul autorilor testului nu este de a verifica ce a învățat copilul în anii de școală, ci de a-l „prinde” pe greșeală, de a-l induce în eroare și de a-i reduce artificial nota. Însăși structura exercițiilor este construită în așa fel încât elevul să se împiedice”, a adăugat profesoara.

Cadrul didactic a vorbit, în acest context, despre necesitatea modificării structurii testului de bacalaureat la matematică.

Reacția Ministerului Educației

Ministerul a declarat că, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE), a luat act de petiție. „Apreciem implicarea elevilor, a părinților și a cadrelor didactice în dezbaterile privind examenele naționale și considerăm că opiniile argumentate contribuie la îmbunătățirea continuă a procesului educațional”, a adăugat Ministerul Educației.

În același timp, Ministerul a declarat că „subiectele examenului au fost elaborate în conformitate cu programa de examen și curriculumul național la disciplina Matematică, respectând procedurile de elaborare, verificare și validare aplicabile evaluărilor naționale”.

„Totodată, înțelegem preocupările exprimate privind gradul de dificultate al unor itemi și impactul acestora asupra rezultatelor. ANCE va analiza rezultatele probei, inclusiv aspectele semnalate în petiție, pentru a verifica eventualele elemente care necesită clarificări metodologice. Menționăm că procesul de evaluare are loc în conformitate cu actele normative în vigoare, fiind desfășurat de profesioniști în domeniul de activitate care se bucură de aprecierea comunității educaționale. În cazul în care analiza va evidenția necesitatea unor măsuri suplimentare, acestea vor fi adoptate în conformitate cu cadrul normativ în vigoare. Evaluarea va fi realizată cu profesionalism, obiectivitate și în interesul superior al copiilor și al asigurării echității procesului de examinare”, a precizat Ministerul.

Sesiunea de bacalaureat 2026 a început pe 2 iunie și se va desfășura până pe 19 iunie. La nivel național activează 92 de centre de bacalaureat, dintre care 31 în municipiul Chișinău. La sesiune sunt înscriși peste 18 800 de candidați, inclusiv 1 866 de restanțieri din anii precedenți.

Rezultatele sesiunii de bază vor fi afișate pe 25 iunie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: