gov.md

FOTO Întrevedere la Odesa: Vicepremierul Oleg Serebrian a discutat cu omologul său ucrainean Irina Vereșciuc

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut, pe 29 septembrie, o întrevedere cu omologul său ucrainean Irina Vereșciuc. Aceasta a avut loc la Odesa, șefii celor două delegații fiind însoțiți de factori de decizie din mai multe instituții de profil din cele două țări. În cadrul întrevederii, a fost semnat un acord bilateral de cooperare dintre Moldova și Ucraina în domeniul fitosanitar.

În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte ce țin de cooperarea bilaterală în domeniul energetic, livrarea gazului, includerea în sistemul european de infrastructură terestră și feroviară. La fel, a fost convenită intensificarea și aprofundarea parteneriatelor dintre serviciile vamale și poliția de frontieră, ceea ce va permite creșterea fluxului de mărfuri în punctele de trecere între cele două țări, precum și sporirea calității serviciilor prestate cetățenilor care traversează frontiera”, se arată într-un comunicat publicat de Guvern.

În prezența copreședinților a fost semnat un acord bilateral în domeniul controlului fitosanitar dintre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova și instituția omoloagă din Ucraina.

În încheiere, părțile au convenit asupra convocării la Chișinău a următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale în a doua jumătate a anului 2024.

gov.md
gov.md
gov.md
gov.md

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

STRATCOM, aflat în subordinea Președinției, neagă că Anastasia Taburceanu ar fi prestat servicii pentru instituție: Fals

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM) neagă că Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, vizată într-un scandal privind remunerarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA, ar fi prestat servicii de suport tehnic și strategic pentru instituție – informație lansată de liderul PNM, Dragoș Galbur. STRATCOM a catalogat subiectul salarizării lui Taburceanu drept o „controversă politică” și a menționat că nu are nicio legătură cu aceasta.

Afirmațiile respective sunt false. Doamna Anastasia Tăburceanu nu a furnizat servicii de consultanță sau expertiză Centrului, nici în cadrul proiectului la care s-a făcut referire în spațiul public, nici în alte circumstanțe. Regretăm faptul că instituții ale statului sunt implicate fără temei în controverse politice cu care nu au nicio legătură. Asocierea nejustificată a unor instituții publice cu subiecte controversate poate induce în eroare opinia publică și poate afecta încrederea cetățenilor în activitatea acestora”, a transmis STRATCOM într-un comunicat.

Amintim că, în ultimele zile, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, s-a aflat în centrul unui scandal privind salarizarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA. O investigație RISE Moldova a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la întreprinderea de stat MoldATSA. Potrivit investigației, în 2026 remunerația lunară a acesteia a depășit 120 000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mare decât indemnizația salarială a președintei Maia Sandu. 

Pe 23 iunie, Taburceanu a anunțat, pe rețelele de socializare, că a depus cerere de demisie din funcția de purtătoare de cuvânt a MoldATSA. Verișoara președintei țării a precizat, tot atunci, că va restitui toate sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu de baza pentru întreaga perioadă în care amactivat la întreprinderea de stat responsabilă de traficul aerian în Republica Moldova.

Într-o primă reacție, președinta Maia Sandu a declarat că nu a avut nicio implicare în angajarea verișoarei sale la MoldATSA. Șefa statului a calificat drept nejustificate salariul și sporurile încasate de aceasta și a afirmat că banii primiți nemeritat trebuie restituiți.

Ulterior, pe 29 iunie, liderul PNM, Dragoș Galbur, a scris pe rețelele de socializare că, locuind în Slovenia, Anastasia Taburceanu ar fi figurat în două proiecte ale statului, cu venituri lunare care ar fi ajuns la aproximativ 10 000 de euro. Potrivit acestuia, în 2025, aceasta ar mai fi încasat aproximativ 600 000 de lei de la Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), în cadrul unui proiect privind prevenirea și combaterea dezinformării și manipulării informaționale. Galbur susține că proiectul ar fi vizat acordarea de suport tehnic și strategic Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, care se află în subordinea directă a Președintelui Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: