presedinte.md

FOTO Maia Sandu, în prima zi a vizitei la New York: a ridicat un premiu și a avut discuții bilaterale 

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru la New York, în perioada 18-20 septembrie. Șefa statului și-a petrecut deja prima zi la Adunarea Generală ONU, a avut mai multe discuții bilaterale și a ridicat un premiu. 

În cadrul primei sale zile la Adunarea Generală a ONU, Maia Sandu a subliniat progresele pe care Moldova le-a realizat în contextul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), urcând în Clasamentul ONU de pe locul 48 în 2021 pe locul 25 în 2023, susțin reprezentanții Președinției.

În pofida provocărilor recente, precum pandemia Covid-19 și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova și-a consolidat angajamentul către ODD. Președinta a evidențiat măsurile adoptate în sectorul energetic, inclusiv diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și dezvoltarea unui cadru legislativ pentru producerea energiei din surse regenerabile”, menționează reprezentanții instituției prezidențiale.

Totodată, se menționează că Centrul de Analiză a Politicii Europene i-a acordat președintei Sandu premiul „Freedom Fighter” 2023, „recunoscând astfel angajamentul cetățenilor Republicii Moldova pentru democrație și valorile lumii libere”.

În discursul său, președinta a subliniat determinarea țării noastre de a face față provocărilor, printre care și impactul războiului din Ucraina și amenințările hibride la adresa Moldovei”, relatează Președinția.

Precizăm, Centrul de Analiză a Politicii Europene a anunțat că îi oferă Maiei Sandu premiul „Luptător pentru Libertate” (Freedom Fighter) 2023 în luna august curent.

În marginea Adunării Generale a ONU, președinta Sandu a avut discuții bilaterale cu lideri europeni precum președintele Confederației Elvețiene Alain Berset, președinta Slovaciei Zuzana Čaputová și prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson. Maia Sandu a avut o discuție și cu subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice Victoria Nuland.

presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md

Amintim că reprezentanții Asociației Promo-LEX i-au cerut președintei să vorbească, în discursul său la ONU, despre încălcărilor drepturilor omului în regiunea transnistreană.

În vizita sa în SUA, șefa statutului este însoțită de șeful diplomației de la Chișinău Nicu Popescu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Vicepremier: Republica Moldova ar putea să se unească cu România, dacă procesul de aderare la UE va stagna

Autoritățile de la Chișinău vor lua în considerare scenariul reunificării Republicii Moldova cu România, dacă procesul de aderare la Uniunea Europeană va stagna. Afirmația a fost făcută de Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării și vicepremier, într-un interviu pentru Euractiv.

Eugeniu Osmochescu a declarat că obiectivul Republicii Moldova rămâne semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2028. Totodată, oficialul a spus că, în cazul în care procesul ar stagna, Chișinăul va lua în considerare alte posibilități.

El a descris o eventuală unire cu România drept una dintre opțiuni. „Acesta este planul B”, a declarat Osmochescu.

Întrebat dacă un astfel de scenariu ar schimba fundamental identitatea Republicii Moldova, ministrul Economiei a argumentat că majoritatea moldovenilor au deja legături culturale și familiale strânse cu România, iar mulți dintre ei dețin cetățenia română.

Există un cost. Acesta va trebui să fie suportat de România și de Uniunea Europeană. Dar costul nu ar fi atât de mare precum cel al reunificării fostelor Germanii (de Est și de Vest – n. r.)”, a spus el.

Amintim că, de la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o potențială unire dintre Republica Moldova și România, afirmând inclusiv că ar susține ideea în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în mai, la Strasbourg, șefa statului a semnalat că Chișinăul ar putea analiza posibilitatea reunificării drept o rută alternativă pentru accederea în UE, dacă procesul de aderare va stagna.

Conform unui sondaj iData, în prezent, 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin unirea cu România. Peste Prut nivelul de sprijin este considerabil mai înalt: circa 72% dintre cetățenii României susțin unirea celor două state.

***

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar în prezent poartă discuții tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele șase clustere de negociere.

Deschiderea formală a clusterelor de negociere, care necesită aprobarea unanimă a statelor membre ale UE, a fost blocată de opoziția Ungariei față de candidatura Ucrainei. În urma alegerilor parlamentare ungare din aprilie, Fidesz – formațiunea care a guvernat țara timp de 16 ani – și prim-ministrul Viktor Orban au pierdut puterea. Guvernarea a fost preluată de Tisza, iar liderul său, Peter Magyar, a devenit premier. Noul lider de la Budapesta a sugerat că nu se va opune avansării procesului de negocieri.

Recent, Euractiv a scris că Comisia Europeană se așteaptă ca primul cluster de negociere să fie deschis pe 16 iunie.

Actuala conducere a Republicii Moldova și-a propus drept obiectiv semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: