Colaj NM

FOTO Mihail Saakașvili a mulțumit protestatarilor, inclusiv de la Chișinău, îngrijorați de viața lui

Fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili a mulțumit persoanelor care au participat la acțiunea #SaveMisha. Acțiuni de protest în susținerea ex-președintelui Georgiei au avut loc în 14 țări din întreaga lume, inclusiv la Chișinău. Manifestanții s-a arătat îngrijorați de starea de sănătate a ex-președintelui Georgiei, Mihail Saakașvili.

„Vă mulțumesc pentru sprijin și umanitate”, a comunicat Saakașvili. La fel, pe contul de Facebook al lui Saakașvili a fost publicată o fotografie cu cuvinte de mulțumire în patru limbi – ucraineană, georgiană, engleză și rusă.

Pe 4 ianuarie, în fața Ambasadei Georgiei de la Chișinău, grup de persoane au protestat în sprijinul fostului politician. Totodată, mitinguri au avut loc la Tbilisi, dar și în 14 țări din întreaga lume. 

***

Amintim că Saakașvili a fost reținut pe 1 octombrie 2021, după ce a intrat ilegal în Georgia, pentru prima oară în ultimii 8 ani. Pentru această infracțiune, el riscă până la 5 ani de închisoare. În 2013, când a părăsit Georgia, Saakașvili era vizat în patru dosare penale. În două dintre ele, el este condamnat în contumacie, la 9 ani de închisoare.

De câteva luni, Saakașvili se află într-un spital din Tbilisi, unde a fost adus după două perioade în care a ținut greva foamei. El a slăbit cu peste 40 de kilograme.

Saakașvili nu a mai fost văzut în public din aprilie. Apropiații săi susțin că viața sa este în pericol. Șeful centrului „Empatia” Mariam Djișkariani a declarat că expertiza desfășurată de ONG-ul pe care îl conduce a demonstrat că fostul președinte al Georgiei a fost otrăvit. Aceasta a spus că analizele din SUA au arătat că în sângele lui Saakașvili s-a depistat bismut, bariu și mercur. Despre posibila otrăvire a vorbit și avocatul fostului politician.

Starea de sănătate a lui Mihail Saakașvili s-a înrăutățit în clinica din Tbilisi, în pofida tratamentului. Potrivit portalului „Kavkazskii Uzel” („Кавказский узел”), fratele politicianului a anunțat pe 30 noiembrie că acesta nu se mai poate deplasa singur. Pe 3 decembrie, președintele Partidului „Mișcarea unitară națională” Nike Melia a declarat că Saakașvili se simte și mai rău. Manifestanții au solicitat transferului fostului președinte georgian într-o clinică din străinătate.

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu s-a arătat „profund îngrijorată” de starea de sănătate a ex-președintelui Georgiei Mihail Saakașvili. Șefa statului a făcut un apel către Guvernul georgian, prin care a rugat ca fostul președinte să fie lăsat să facă un tratament în străinătate. „Moldova se alătură apelului făcut de Vladimir Zelenski, prin care s-a adresat guvernului georgian ca să-i permită fostului președinte să plece în străinătate pentru un tratament”, a scris Maia Sandu pe Twitter.

Ulterior, deputatul partidului de guvernământ din Georgia „Visul Georgian” Levan Karumidze a comentat apelul șefei statului Maia Sandu. Karumidze a dat asigurări că Saakașvili este ținut în condiții bune, numind dezinformare zvonurile despre maltratarea fostului președinte


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Ion Ceban/Facebook

Circa 8 000 de elevi din Chișinău vor primi câte 700 de lei la începutul noului an școlar. Ceban: Pentru rechizite și ghiozdane

Circa 8 000 de elevi din municipiul Chișinău vor primi un ajutor financiar pentru pregătirea noului an școlar. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău din 31 august.

În acest an, la fel ca în anii precedenți, Primăria Chișinău va oferi la circa 8 000 de copii câte 700 de lei pentru începutul anului școlar. Pentru rechizite, pentru ghiozdane, pentru tot ce este foarte necesar. Cu siguranță că poate nu este mult, dar ne străduim ca în fiecare an să venim cu suport anume pentru copiii și familiile care au foarte mare necesitate. (…) Banii vor fi oferiți conform procedurii anuale, așa cum a fost stabilit de mai demult”, a declarat Ion Ceban.

Anul de studii 2026–2027 a început astăzi, 1 septembrie. Prima lecție este dedicată independenței Republicii Moldova și are genericul „Independența care ne unește”. Aceasta se desfășoară în toate instituțiile de învățământ publice și private din țară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: